Capitolul 13.

891 81 37
                                    

Kaylie Miller

Mă strecor printre corpurile transpirate și-o țin pe Crystal de mână, căutând cu privirea masa la care prietenii mei au spus că ne așteaptă, mai exact cea de lângă zona de biliard. Împing cu palmele trupurile ce-mi ies în drum și strâng mai bine mâna transpirată a surorii mele. N-aș vrea s-o pierd prin mulțime. Când îmi zăresc prietenii, observ și faptul că sunt puțin cam multe persoane la acea masă: două colege de palier, Allie și Maya, și-l pot vedea foarte bine și pe Drew cu tipa blondă de ultima dată. Cu un zâmbet ce-mi ajunge de la o ureche la cealaltă și mă uit peste urmă pentru a-i zări și pe Oakley și Jared înainte de a mă opri în fața mesei cu pricina. Primii ochi pe care îi întâlnesc sunt cei a unui prieten de a lui Drake și Ethan, nu țin minte care este numele său, însă a mai participat la câteva din ieșirile noastre.

— Triplete, șoptește acesta făcându-mă să râd, visul oricărui bărbat.

Atenția celorlalți se mută spre noi, și asta pentru că figurile noastre au umbrit masa la care stăteau. N-am anunțat că voi veni cu cineva, însă ceea ce prietenii mei văd pare să fie pe placul lor și nu mă refer la ținută, ci la anturaj. Și așa adesea tot mă întrebau despre surorile mele și când ar putea să le întâlnească.

— În sfârșit îți cunoaștem surorile, entuziasmul lui Ceci dispare din glas însă, când nu știe pe care dintre noi să-și oprească ochii, căutându-mă mai mult ca sigur pe mine.

Deși mă amuză nedumerirea sa intervin pentru a limpezi apele -deja sunt obișnuită să nu se știe care și cum suntem-. De obicei Jared și Cole sunt singurii din afara familiei care ne recunosc fără să spunem  ceva pentru a oferi vreun indiciu. 

— Oakley, arăt spre sora mea, cu iubitul său Jared, adaug zâmbind spre brunetul ce ridică o mână în semn de salut. Ea este Crystal, adaug lăsând mâna surorii mele.

Prezentările durează mai mult decât aș fi crezut, însă mulțumesc prietenilor mei că decid să ia și singuri cuvântul. Eu deja îmi simt gâtul uscat.

Privirea mea cade pe a treia masă mai departe de noi, loc unde prietenii lui Cole vorbesc între ei cu zâmbetul până la urechi. Unde sunt ei este și Cole. Unde este Cole sunt și eu. Încep să am o neplăcere din această realizare. Parcă simt că încep să respir acum, fără el, și totuși fix când încep s-o fac atunci reapare.

— Ar trebui să veniți mai des pe aici, zâmbește Belle măsurându-mă din cap până-n picioare. N-am văzut-o în viața mea pe Kaylie așa.

Strâmb din nas, însă nu-s jignită din cauza afirmației sale. Și eu aș vrea să mă văd mai des așa. Sunt încă în picioare, Jared s-a așezat trăgând-o pe Oakley la el în poală, în timp ce Belle i-a făcut loc lui Crystal lângă ea. Palma cuiva, a lui Drew, se așază pe talia mea, chemându-mi atenția spre el ce este în stânga mea. Poposesc ochii miere în cei azur și-mi ling buzele când îi zăresc zâmbetul din colțul gurii. Fără să-și tragă mâna îmi face loc și mă poftește lângă el, slavă cerului cineva se gândește la picioarele mele ce nu prea mai suportă tocurile.

Blonda din stânga sa îmi aruncă o privire rapidă, curioasă, în timp ce palma lui îmi atinge zona dezgolită a spinării, arzându-mi pielea. Pare că nici nu-și dă seama că mă atinge, însă eu sunt perfect conștientă de carnea mea atinsă de a sa și de căldura pe care o emană pielea lui în contact cu a mea. Degetele sale ce se mișcă ușor îmi dau de înțeles că știe unde-i este mâna, dar nu pare să-l deranjeze. Mie îmi vine să roșesc după noaptea trecută, totuși el nu pare să aibă aceleași preocupări ca mine. Relaxat, vorbește cu cea din stânga sa și mă atinge, trezindu-mi simțurile.

Cei mai buni amanțiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum