Cei mai buni amanți

capitolul 6

Kaylie Miller

— Am ieșit cu Jax ieri, mă informează Cole și-și trece un braț în jurul umerilor mei, părea destul de supărat văzând că tu nu te-ai deranjat să ieși cu noi, mă dojenește știind că acela era unul dintre puținii săi prieteni pe care îi agream.

Jax Lyon este preferatul meu din grupul idioților cu care Cole își petrece mare parte a timpului, el fiind singura excepție în acea adunătură de băieți cu puțin creier și un fizic bine lucrat. Jax este și colegul de apartament a lui Cole, lucru ce-mi aduce de multe ori zâmbetul pe buze. Când Lyon este prin zonă, caracterul nepotrivit pe care iubitul meu îl lasă să iasă la iveală de față cu prietenii mei sau doar cu mine dispare, respectul pe care îl are față de Jax uneori cred că este mai profund decât și cel pentru mine.  

Sau este vorba de frică? Îi este frică să-l judece greșit? Frică să fie marginalizat ulterior de propriul său prieten pentru că acesta nu agreează un anumit comportament?

— O să-i fac tacos mâine seară și-i va trece supărarea, spun lăsând un mic zâmbet să-mi acopere buzele. 

De când îl cunosc pe Jax am descoperit că adoră să mănânce tacos și când sunt prin apartamentul lor nu ezită să mă implore să-i gătesc asta, smiorcăindu-se că mama sa este tocmai în Arizona și el nu are cum să mănânce ceva făcut de ea prea curând. Faptul că un bărbat în toată firea îmi face ochi dulci pentru a-i găti mă amuză, iar el se comportă mult prea frumos cu mine pentru a putea să-l refuz. Jax Lyon este asemănător cu acel Cole de acum câțiva ani care în liceu mi-a cerut să ies cu el în oraș, iar eu mă leg mereu de acea amintire când îl privesc pe cel dintâi.

— Ar trebui să fiu gelos? Buzele sale îmi ating lobul urechii printre firele de păr. Îi acorzi doar atenții pozitive lui Jax.

Degete sale mi-au strâns umărul atât de tare încât am icnit, mărind ochii. Mirosul de alcool ajunse odată cu următoarea sa frază:

— Sper că nu ar trebui să fiu gelos.

Mâna sa mi-a părăsit umerii înainte de a intra în local, iar eu zâmbesc, deși simt cum tensiunea aceasta poate să fie tăiată cu un cuțit. Urăsc când alcoolul este cel ce-l controlează, devine un coșmar, iar eu în seara aceasta chiar voiam să fie totul bine. Le promisesem lui Ceci și Bellei că nu vom avea parte de cicăleli, dar se pare că mai bine aș fi acceptat propunerea lui Cole de a rămâne acasă la el. M-aș fi simțit mai puțin penibil decât acum, în mijlocul atâtor persoane ce vor asista la toate răutățile ce-i vor ieși printre buze când voi spune ceva ce nu-l va mulțumi. 

De la cearta din cafenea au trecut câteva zile, iar eu l-am iertat. Eu sunt cea care-l iartă mereu când vine și-mi oferă acel zâmbet ce-mi încălzește inima. 

Eu sunt fraiera la care se întoarce. 

Fraiera care încă îl primește.

— Putem merge acasă, dacă vrei, propun, căci, deja, parcă simt cum îmi piere tot cheful de distracție. 

Mă întorc cu fața spre el și-i ofer un zâmbet, vrând să fi spus nu acestei ieșiri acum câteva ore. Poate că ar trebui să învăț că în preajma sa serile nu sunt perfecte în compania anturajului meu. El se crede cu mult superior lor din cauza unor motive pe care doar el le știe. Este greșit să vreau uneori să nu fiu cu el, să fiu cu cineva ce poate și-ar ține nasul mai aproape de pământ? 

— Acasă zici? Palma sa îmi strânge șoldul stâng, apăsând cu putere pe zona vânătă. Da, am putea merge acasă, șoptește lăsându-și nasul să se frece de obrazul meu, putem recupera ceea ce am pierdut.