Cei mai buni amanți

Capitolul 26.

Kaylie Miller

Un ∆ Incomplet, un tatuaj ce reprezintă deschiderea spre schimbări, spre noi orizonturi. Patru linii desenate pe încheietura mâinii mele, patru, căci două dintre ele nu se întâlnesc niciodată pentru a închide acest simbol, lăsând să fie doar trei cele ce-mi colorează pielea. Privesc zona acoperită de pânza albă și-mi țugui buzele.

A durut, mult mai mult decât atunci când îți scoți un dinte cu forța, însă mai puțin decât atunci când îți luxezi o încheietură. Sunt atât de entuziasmată de ceea ce a ieșit. Sunt nerăbdătoare să-i arăt lui Crystal și să-i subliniez lui Oakley că am avut tupeul necesar să las acel ac afurisit să-mi păteze pielea. 

Pentru unii poate asta nu înseamnă mult, însă pentru mine, momentan, asta înseamnă tot.

Jax și-a tatuat un soare pe braț, undeva aproape de umăr. Primul său tatuaj, și totuși nu credeam că și l-ar fi făcut cu mine. Părea atât de sigur de alegerea sa, ca și cum ar fi trebuit să decidă ce bere să bea. Nu m-a lăsat singură, iar eu îi sunt recunoscătoare din adâncul sufletului.

Am descoperit în el un prieten mai mult decât aș fi putut crede vreodată, căci, la nevoie, m-a ales pe mine, nu pe Cole.

Scot telefonul din buzunarul de la spate al pantalonilor în timp ce ies cu Jax din salonul de tatuaje, îndreptându-ne acum spre mașina sa. Un mesaj scurt îmi atinge ființa, zguduindu-mi starea de bine pe care începeam să o am.

Drew: N-ai venit.

Rahat!

Am uitat de meciul său de baschet și-i promisesem că voi fi acolo. N-am uitat de el, doar am încercat să mă regăsesc pe mine și totuși așa am reușit să-l dezamăgesc pe el, fiindcă, deși mi-a scris doar două cuvinte, am citit sentimentele negative ce reies din ele.

Ar trebui să-l sun și să clarific, nu? Asta este ceea ce ar face o persoană normală, nu-i așa? Să-l sun? Și ce să-i spun mai exact?

Rahat!

Las telefonul să-mi alunece înapoi în buzunarul pantalonilor și-l urmez pe Jax, căutând în mintea mea o alternativă corectă pentru ceea ce aș vrea să se întâmple cu adevărat. Vreau să respir. În acest moment chiar simt aerul de afară și adevărata sa esență. Simt și văd ceea ce poate pentru o vreme am fost prea amețită să pot observa. Îl văd pe Jax, un băiat pe care, din ce observ, chiar aș putea conta. Trebuie s-o întreb pe Crystal care-i treaba dintre ei, îmi notez în mintea mea.

Drew, las să-mi scape printre buze deși glasul meu n-a ieșit la iveală cu adevărat.

M-a ajutat, constat. A încercat să-mi deschidă ochii și să mă salveze de ceva mai mare decât mine. A fost acolo, strâng palmele-n pumni și strâmb din nas în momentul în care realizez că sunt o persoană de rahat. Sunt egoistă, am căutat un loc în care să-mi ling rănile fără să mă preocup de ceea ce ar putea vedea, simți și crede persoana de lângă mine. Sunt o ipocrită, i-am promis că voi fi acolo, lângă el astăzi, să-l susțin, însă n-am fost.

Sunt în totalitate o farsă, mi-e jenă să știu că el ar putea simți ceva pentru o ființă așa de defectă ca mine. 

De ce ar trebui să-și bată capul cu mine, când sunt atât de multe fete ce clar l-ar trata mult mai bine decât mine? De ce eu? De ce el? De ce ar vrea să dea startul unui noi unde eu voi fi cea care-l va dezamăgi cu siguranță la fiecare pas?

— Jax, șoptesc, lăsând părul să-mi cadă peste față, acoperind roșeața din obraji și umezeala ochilor. Ai putea să mă duci la liceul din partea de Est a orașului?