Cei mai buni amanți

Capitolul 14.

Kaylie Miller

Mă doare capul, de fapt, mă doare tot corpul. Mi-e greață. Blestemate fie cele două AK-47 pe care le-am băut prea repede acum mai bine de o oră. Pot duce unul sau două Margarita fără probleme, însă cred că băuturile pe care le-am cerut cam tari pentru mine. 

— Ține! Vocea lui Cecily ajunge de undeva de departe când îmi oferă un pahar de suc pe care-l văd în ceață.

Oakley este amuzată, și beată reușesc să-i văd rânjetul plin de amuzament din partea cealaltă a mesei. De fapt, cred că toți sunt puțin amuzați de stadiul în care am ajuns, iar asta este rușinos, căci eu nu-mi pierd niciodată controlul. Mă las pe o parte, atingând cu tâmpla ceva tare și cald. Cred că-i umărul lui Drew, dar sunt prea leneșă pentru a deschide ochii să mă asigur.

— Dacă beau aia, vomit. Pufnesc, ridicând cu greu un deget spre paharul cu suc.

— Sigur sucul de mere este de vină, mă ia în derâdere Oakley. Ești mai mahmură decât ai fost vreodată, mă ceartă pe un ton amuzat și totuși preocupat, ce mama naibii ai băut, Kaylie?

Mă împing în Drew, smiorcăindu-mă din cauza durerii de cap și nu doar. Brațul său îmi înconjoară corpul, încălzindu-l. 

Aș putea să dorm așa, deși mâine cred că m-ar durea toate oasele.

— Tu sigur ești bine? Întreabă pe un ton jos al vocii, lăsându-mă doar pe mine să-l aud.

Mă privește, nu văd asta, însă o simt. Îi simt respirația în creștetul capului și mâna ce-mi mângâie ușor talia. Arăt groaznic. Cred că duhnesc atât de tare încât și o persoană care nu simte mirosurile ar stoarce din nas. Aș da etilotestul peste cap dacă un polițist m-ar pune să suflu acum în el. 

Oh, mamă!

— Am băut doar atât, mă bâlbâi arătând o distanță mică între degetul mare și cel arătător. Dacă beau sucul acela vomit, mă plâng din nou.

Stomacul meu imploră pace, vrea să dea tot afară și să nu mai audă de alcool pentru următorii treizeci de ani, poate chiar și mai mult. Mă vait, strângându-mi genunchii între degete. Întredeschid ochii pentru a-mi vedea sora ce mă privește amuzată din brațele lui Jared, chiar și acest gest de afecțiune dintre cei doi îmi provoacă greață momentan.

— Dacă știam că seara se va termina așa aduceam aparatul foto cu mine, mă ia peste picior Oakley.

— Ai telefon, fă câte poze vrei, eu oricum nu mai vreau să aud de AK-47 până-n ziua în care voi muri, îmi umezesc buzele uscate și-mi așez capul mai bine pe umărul lui Drew. Cred că voi merge la baie, mă ridic în picioare, puțin cam brusc, căci mă clatin și aproape cad înapoi pe canapea.

— Ușurel, mâinile blondului îmi prind șoldurile și mă țin în echilibru în timp ce se ridică la rândul său. Sigur nu vrei să bei sucul ăla înainte? Întreabă, luând paharul și fluturându-l prin fața ochilor mei acum larg deschiși.

— Ba da, înghit în sec și-i iau paharul dintre degete dându-l dintr-un gât peste cap. Vreau să scap de greața asta cât mai repede, mărturisesc așezând paharul gol înapoi pe masă. Revin, șoptesc învârtind un deget în aer fără a ști prea bine de ce am făcut acest lucru.

În mintea mea asta sigur avea un sens, însă acum nu prea reușesc să-l mai găsesc eu printre toate gândurile încețoșate.

Mă desprind din strânsoarea blondului și-mi fac loc printre trupurile încălzite ale persoanelor pentru a ajunge cât mai repede la baie. Nici nu știu de unde am atâta echilibru, însă îl cam pierd pe tot când îngenunchez în fața toaletei și dau afară tot alcoolul din mine, și nu doar. Las golul din stomac să-mi curme suferința în timp ce mirosul din încăpere mă face din nou să dau la rațe. Mă doare-n gât. Ochii îmi lăcrimează, iar mie îmi este jenă se ies de aici, căci voi da ochii cu prietenii mei. Mă simt atât de rușinată, murdară, idioată... Sunt atât de naivă încât l-am lăsat pe Cole să-mi strice seara, de fapt, mi-am stricat-o singură când am început să beau ceva ce știam că nu pot duce. M-aș bate cu capul de wc dacă n-ar fi atât de urât mirositor și umed.