Cei mai buni amanți

Capitolul 11.

Kaylie Miller

M-am poziționat pe una din extremele patului de două persoane și mi-am tras genunchii la piept. Dacă stau în partea mea, fără să-l ating nu este o trădare, nu? Eu... eu nu cred că aș putea să fac ceva, să mă las atinsă de altcineva. Dar cine a spus că Drew ar vrea să mă atingă?

Oh, Kaylie, ești așa o idioată! 

Băiatul ăsta de doar optsprezece ani este doar drăguț cu tine, nu are și un motiv ascuns. Nu toată lumea are un scop care scuză mijloacele. Mă cert, făcând un monolog în mintea mea, icnind de spaimă când simt patul lăsându-se în jos de cealaltă parte. Rahat, era să și uit de el.

Drew mi-a aruncat o privire scurtă, lăsând între noi două doze de Cola, un bol plin de popcorn și - Oh, rahat!- un borcan plin cu castraveți murați. Mi-am mușcat atât de puternic buza de jos pentru a-mi ascunde zâmbetul, încât cred că a început să sângereze. Cui îi pasă? Blondul s-a întins după laptop și-a început să caute pe Netflix serialul propus de mine, a citit trama apoi a ales primul episod, punând obiectul între noi, formând parcă o barieră.

— Să înțeleg că ești fană Paul Wesley? Pare amuzat în timp ce face această constatare. 

Cu bolul de popcorn lângă el și doza de Cola în mână își lipește spatele de tetiera patului și urmărește primele minute din serial.

— De fapt, îl ador pe Billy Magnussen, îi mărturisesc, ochii aceia de un azur bolnav mă dau pe spate, șoptesc trăgând borcanul cu murături în poală. Mersi, îmi ling buzele și-i ofer un zâmbet în timp ce încerc să deschid idioțenia aia de capac.

Mâna sa își face loc printre degetele mele, încălzindu-mi pielea când o atinge cu a sa, trage borcanul din poala mea și-l deschide fără pic de efort înapoindu-mi-l apoi cu un zâmbet șiret ce se naște pe propriile buze. 

— Mă descurcam, pufnesc și înmoi degetele în oțet după un castravete, îmi lipesc spatele de tetieră urmărind primul episod al serialului și mușc din gustarea mea, trecându-mi apoi vârful limbii peste buze, bucurându-mă de gustul dulce-amar al murăturii. Eu încerc să mă abțin din a comenta, îl informez, altfel îți dau spoilere.

— Deci nu o să am parte de gura ta mare pe tot restul sezonului? Pare amuzat, aparent îi face plăcere să mă tachineze, iar pe mine nu mă deranjează deloc asta.

— Oh, chicotesc, bine atunci. Îmi termin prima bucată din gustare, mă întind spre el, lovindu-l între coaste cu un cot, încercând să nu scap borcanul dintre degete. Iubitul meu este lupul, rânjesc și-mi ling buzele când privirea sa se mută de pe ecran la mine, la buzele mele mai exact. Vrei să-ți spun și cine sunt cei trei purceluși? Pot să-ți spun și cine este vrăjitoarea! 

Râde, un râs ce umple camera și mă cutremură. De ce îmi provoacă acest efect? Mă îndrept, îndepărtându-mă de el, și-mi mut atenția înapoi pe gustarea mea și pe ecranul unde se derulează episodul. Ador această serie, și nu doar pentru că Billy Magnussen este protagonist în primul sezon. Mereu m-am întrebat cum ar fi dacă basmele s-ar transpune în viața reală. 

Rămân în jumătatea mea până la sfârșitul primului episod, Netflixul ne oferă doar zece secunde înainte de-a da startul celui de-al doilea. Drew și-a terminat deja popcornul și sucul, acum s-a apropiat mai mult de mijlocul patului și strâmbă din nas de fiecare dată când nu-i convine ceea ce se întâmplă pe ecran. Inițial credeam că voi pleca după primul episod, însă el nu a spus nimic iar eu ador serialul. Am lăsat borcanul și doza goală pe noptiera de lângă mine și m-am așezat mai bine, apropiindu-mă de mijlocul patului la rândul meu.