Cei mai buni amanți

Capitolul 24.

Kaylie Miller

Ascunde-te sub carcasa ce-ți acoperă ființa! Fugi cât te țin picioarele, ajungând cât mai departe posibil! Scapă de remușcări și de tot ceea ce ar putea să-ți facă rău! Pleacă de lângă el și fii liberă! Și dacă nu poți? Cere ajutor! Urlă din rărunchi și speră să fii auzită. Este greu să faci o alegere, însă nu și imposibil. 

Încep să cred că el știe, că cineva m-a văzut cu Drew și i-a spus. Începe să se nască în mine bănuiala că acel număr ascuns care tot m-a sunat era chiar el, Cole. Am impresia că de data aceasta nu se va termina totul la fel de bine, am impresia că vara trecută va deveni o amintire frumoasă, spre deosebire de asta. 

Mânia lui Cole este vizibilă de la o poștă, cred că aș putea s-o observ și dacă el ar rămâne aici, iar eu aș fi pe partea cealaltă a globului. 

Mârâie, trântește tot ce prinde și-mi aruncă niște priviri ce ar putea să mă ardă mai repede decât flăcările.

— Unde ai fost aseară? Întreabă, lăsând cana de cafea pe masă, ochii săi întâlnindu-i pe ai mei.

— În cameră, mint, făcând un pas în spate.

Poate că n-ar fi trebuit să trec pe la el înainte de meciul de baschet a lui Drew. Poate că n-ar fi trebuit să trec și punct. Sunt atât de naivă. Ce credeam, că o să creadă ceea ce i-am spus? Chiar credeam că nu se va enerva că nu i-am răspuns la apel ieri? Ar fi fost posibil să uite că am plecat fără să spun nimic? Logic că nu. Sunt prizonieră între acești patru pereți cu mine și cu el, tensiunea simțindu-se în aerul greoi. Aș putea să fug, ușa nu-i așa departe, însă ce aș rezolva cu asta? Adevărul este că sunt lașă. Îmi este frică de el și simt cum îmi tremură genunchii când ochii săi mă măsoară cu duritate.

— Te-am sunat, afirmă pe un ton plat.

Nu-i el, nici nu cred că-l cunosc pe cel din fața mea. Furia-i deformează chipul, ochii îngustându-se în timp ce-și duce o mână în păr, trăgându-l pe spate.

— Te-am sunat, Kaylie, repetă lovind masa cu palma, făcându-mă să sar în spate de spaimă, vrând să fiu cât mai departe de mânia sa.

Drew este supărat că nu-i spun care este alegerea mea, sau cel puțin așa consider, deși acesta s-a comportat exemplar cu mine după ce s-a întors aseară din baie.

Cole este nervos din cauza apelului acela de ieri, căruia nu i-am răspuns.

Oare aceasta este prețul de plătit pentru puțină libertate, căci încep să mă căiesc din cauza faptelor mele.

— Nu voiam să vorbesc cu tine, mărturisesc. Voiam puțin timp doar pentru mine. Timp de gândire, specific.

Pare uimit, uluit de ceea ce a putut să iasă pe gura mea. Zici că l-am jignit în cel mai meschin mod. Lasă capul pe-o parte și-mi analizează mai bine corpul. Se îndreaptă și-și ia cafeaua în mână, gustând-o în timp ce meditează. Răzbunarea este un joc al minții, pentru a fi cât mai eficientă trebuie să-ți calculezi bine mișcările, iar el știe al dracu de bine asta. 

Înghit în sec și arunc o scurtă privire în jur. Caut o armă, orice ar putea fi util pentru a mă apăra. Știu ce înseamnă expresia aceea de pe fața sa, și nu promite nimic bun, doar zgârieturi și echimoze. Și dacă-l ascultam pe Drew și nu mă întâlneam cu el? Dacă-mi ascultam inima și puneam punct tuturor problemelor printr-un simplu mesaj?

— Pentru ce ai nevoie de timp?

Bună întrebare, Kaylie. Pentru ce ai nevoie de timp când tu știi deja ceea ce vrei în adâncul inimii?