Semnul veninos

Capitolul XLVI-Confundarea

             Iustin a decis să nu mai meargă împreună cu ceilalți, trebuia să stea aici pentru a avea grija ca Elvis să nu primească acel loc.
Mai târziu Clara primise o scrisoare de la Clement, acesta îi scrise că conducătorul satului Eftiv a declarat război asupra satului Deftiv. Lara când a aflat asta a hotărât să meargă împreună cu Clara pentru a rezolva această problemă.
Darius se uita timp de câteva secunde la tavanul alb, apoi ridică o mână în aer, privind-o.
—Era și timpul, zise Sebastian apropiindu-se de pat. Poți să te ridici?
—Da pot.
Acesta începu să îi povestească tot ce s-a întâmplat, el rămase șocat când aflase că tatăl său a acceptat să facă vraja de invocare.

             Mama Karinei, Julia, simți că pică pe jos, când aflase de dispariția fiicei sale. Tatăl ei, Martin, își puse mâna pe frunte, inspirând adânc.
—Știți pe cineva care îi dorește răul?
întreba Eric direct. Știa că nu e tocmai un moment bun, dar își dorea să o găsească cât mai repede. Îi era teamă că cel mai posibil să nu mai fie în viață. Mai ales, după ce a văzut acele pete de sânge.
—Nu, nimeni nu dorește asta, toți din sat o îndrăgesc. Mai ales că este un semn al destinului.
Cristina ieșise afară mergând la prima persoană ce o văzuse.
—O cunoști pe Karina?
—Da, zise o doamnă. Ea e comoara satului nostru. Mă bucur că a făcut să veniți și voi ceilalți aici. Așa acest loc acum e binecuvântat de pașii voștri...
—Bine, vă mulțumesc, spuse Cristina ducându-se de această dată la un bătrân.
—Ce faci? o întrebase Serafina ieșind împreună cu Eric și Kevin din curte.
—Aflu cine o ura. Dar nimic. Asta este! spunând acestea începu să fugă către o fată. Tu! Simt ceva la tine.
—Perfect mai multe semne din astea, zise fata, după se răsuci pe călcâie dorind să plece, dar Cristina îi prinse mâna.
—Ai semnul meu, iar când ai auzit de dispariția Karinei am simțit ceva neobișnuit în interiorul tău. Spune-mi de ce?
Își ridică privirea din pământ, apoi își trase mâna într-un mod brutal.
—Nu vreau să am treabă cu voi! Lăsați-mă!
—Te rog, Karina poate este în primejdie, spuse Serafina apropiindu-se încet de ea. Dacă știi ceva ce ne poate fi folositor...
—Nu știu nimic.
—Minți! Sări Cristina cu gura.
—Cu siguranță te vom răsplăti, zise Eric.
—Vreți să știți adevărul? Bine! Fata aia a fost o egoistă, nepăsătoare și afurisită! Îmi pare bine dispariția ei! Se credea o zeitate că are semnul ăla, a distrus inima fratelui meu, l-a părăsit chiar în ziua nunți! În fața întregului sat!
—Din ce motiv? întrebă Kevin.
—Pentru că așa este ea! Crede că poate face orice!
—Am auzit că sora ei a murit, poate...
—Domnișoară cu semnul dragonului, au trecut patru ani de la moartea Karei. Și nici nu prea i-a păsat de asta. Am văzut eu.
—Dar e posibil ca fratele tău să...
—Cât tupeu ai! Vrei să îl acuzi pe Darian! El a fost atât de îndrăgostit de aia încât, după nunta distrusă a stat numai în camera lui, apoi într-o zi nu s-a mai întors, a plecat, dar nu știu unde. Iar când i-am zis Karinei despre asta, nu a arătat nici un pic de emoție! Ultimele cuvinte le scuipase cu ură, apoi făcu pași repezi, nedorind să mai discute cu ei.
Aceștia rămaseră uimiți de cele aflate, acum misterul se adâncise și mai tare. Kevin nu dori să accepte cele auzite, el nu a văzut în Karina o astfel de persoană.

           Xertos îl privi pe Clement, amândoi aveau în spate câțiva oameni din sat care erau gata să se lupte. Unul din spatele lui Xertos aruncă cu o piatră, iar așa s-a declanșat o bătălie, care fusese oprită de strigătul Larei.
—Ce faceți? Continuați, trebuie să le arătăm la ăștia că nu ne lăsăm până când avem dreptate! spuse el.
—Eu cu Kevin am părăsit satul de bună voie. Nu trebuie să provoci o asemenea ură!
—Taci! Ți-am zis Lara, toate au consecințe! Eu nu voi pleca de aici până când tu și băiatul nu vă veți întoarce înapoi! Și normal aș prefera să veniți și cu celelalte semne, că doar asta ne-a fost înțelegerea, te las să pleci cu Kevin doar dacă îi aduci și pe restul în sat, dar se pare că de când ai gustat gustul libertății ai uitat acest lucru! Așa că nu am de ales, decât să provoc ceartă până când toate semnele destinului îmi vor fi supuse numai mie!
—Noi nu am fost creați pentru a fi supuși nimănui! zise Clara. Deci întoarce-te de unde ai venit!
—Cum îți permiți! O prinse de braț, apoi o îmbrâncise. Clement dori să intervină, dar Tina o luase înainte, cu ochii roși, îi trase o palmă lui Xertos.
Pe fața acestuia se vedea uimirea, după o ușoară usturime pe obraz își făcuse apariția.
—M-am săturat!
Strigă ea tare, nu mai suporta să tacă și să privească cum cumnatul ei face greșeală după greșeală, a decis să-l înfrunte înainte ca lucrurile să evoluezi într-o direcție greșită. Se uita la Clara, începând ca lacrimile să se prelingă și mai tare pe obraz. Harios simți ce dori să facă așa că făcu un pas în față, luându-și soția de mână. O strânse un pic, semn să se oprească din intențiile ce le avea. Xertos fierbea de furie fără să se gândească sări la gâtul Tinei. Dar o lovitură în cap îl făcu să cadă pe jos. Lara respiră rapid, lăsând piatra din mână.