Semnul veninos

Capitolul LXV- Schimbarea

Zara și Rolind erau ascunși după un copac fiind înspăimântați, situația era gravă. Nimeri nu s-ar fi gândit că Rotgord mai are putere. Daria de abia mai se ținea pe picioare. Restul tremurau nu doar de frică, dar și de durere. Puterile lor în loc să fie mari, deveneau tot mai mici.
Flavius și Eric reușiseră cumva să-l epuizeze, dar nu era suficient. Chiar dacă toți doisprezece l-au atacat deodată, el încă nu se lăsase. Cu un zâmbet nebunesc și cu o viteză nefirească reuși să îi pună la pământ. Dar nici aceștia nu se lăsau mai prejos. Se ridicau imediat având voința să-l doboare. Toți ținându-se de mână formară un cerc în jurul lui, pe loc acesta simți efectul, capul începu să-l doară și simți cum puterea îi slăbește. Cu aceeași viteză sări din cerc.
—Voi chiar sunteți bătuți în cap? Știți că muriți și totuși încă continuați!
—Facem tot ce se poate pentru a te distruge pe tine și astfel să făurim o lume mai bună! zise tare Daria.
Rotgord își dase ochii peste cap, după sufla tare în pumn rostind apoi cuvinte doar de el știute. Daria făcu ochii mari, pe loc recunoscu asta. Strigase pe loc la toată lumea să fugă, dar deja era prea târziu, Rotgord aruncă în aer suflarea din propriul pumn. O lumină orbitoare se răsfrânse peste locul unde erau. După un zgomot ca de explozie urmă.
Zara îl strânse tare în brațe pe copil, după observă zgârieturile de pe braț. Sângele curgea încet.
Miron știa această metodă ce a folosit-o Rotgord, așa a procedat și data trecută. În acest fel se asigurase că pădurea nu îi mai ajută prin încărcarea de putere și regenerare. Iar semnele lor din această cauză, se blocaseră. Nici un semn nu mai strălucea.
Serafina simți privirea lui pe ea.
—Dintre toți, tu ai ajuns să mă cunoști cât de cât, deci te mai întreb o dată, vrei să fi alături de mine? Uită-te ce este în jur. Nimic! Vrei să mori? Pentru ce? Pentru nimic! Trezește-te Serafina! Și acceptă nemurirea! Ți-am zis, noi suntem la fel!
Mâna stângă o durea îngrozitor. Își șterse buzele pătate de sânge. Fixându-l în ochii.
—Niciodată! Ți-am zis, ești un laș!
Rotgord strânse pumnul dori să se năpustească asupra ei nervos, dar în ultima clipă reuși să se ferească de o lovitură, venită din partea unui dragon, iar pe aceasta bestie stătea Mara cu ochii plini de ură.
Toți erau șocați, Zara nici nu își mai recunoscu sora.
Acum Rotgord se luptă cu dragonul. Când acesta îl muscase știa că nu mai e vremea să se joace. Focul cauzat de bestie cuprinse acea parte a păduri. Rotgord își bagă adânc ghearele în gâtului acestuia. Mara urlă de furie, când văzu capul dragonului la pământ. Nici nu mai apucase să mai zică ceva. Capul ei se rostogoli jos. Rotgord se clatină un pic, fiind amețit. Dori să guste sângele Marei de pe gheare, dar Daria îl opri. El știa că mușcătura de dragon era otrăvită cu magie neagră. Știa că cu fiecare secundă puterile îi vor scădea, nu putea accepta asta. Trebuia să bea sânge. Cât mai repede.
—Ești terminat! spuse Daria. Știm amândoi ce înseamnă asta. Vei rămâne fără pic de putere! Noi am câștigat!
Sebastian o ajută să-l țină. Serafina îl ajută pe Kevin să se ridice, rănile nu îi erau prea grave. Clara privi terifiantă totul. Lara își răsuci mâna stângă, durerea parcă era de nesuportat. Flavius fugi la Zara. Cristina era lângă Gloria încercând să o trezească. Eric făcu pași să îi ajute pe Sebastin și Daria.
Rotgord cu ochii parcă scoși din orbite. Nu acceptă să simtă cum fiecare strop se putere i se risipi în acest mod. Se uita cu o ură de neimaginat la capul Marei, știa el că trebuia să o ucidă pe loc când a avut ocazia, nu s-ar fi gândit că din cauza ei el va ajunge în acest mod. Să piardă. Într-un mod atât de banal și de nefiresc. Nu putea să accepte asta. Știa că nu mai are puterea necesară să lupte și nici să fugă. Rămânea doar o singură variantă în acest moment.
—Bătrână ce ești și cu zilele pe ață! Eu sunt Rotgord! zicând acestea limba lui se desprinse din gură, prin aer zbură cu o viteză mare transformându-se într-o mică săgeată roșie ce trecuse direct prin pieptul lui Eric. Totul se întâmplase într-o secundă.
—Eric! strigă deodată Daria și Cristina când îl văzu prăbușit jos.
Cristina fugi lângă acesta, rapid cu propriile unghi se zgâriase până îi dădu sângele, ceilalți se adunaseră în jurul lui.
—Îmi doream să...fie astfel, zise el închizând ochii.
Cristina nu mai apucase să îi dea sângele ei. Pe loc sub privirile tuturor pulberea cenușie se raspândise prin aer, doar hainele îi rămaseră pe pământ.
—Eric! spuse mai mult în șoaptă Cristina. Încă nerealizând ce tocmai s-a întâmplat.
Eric! Nu! Eric! strigă cu toată puterea, strângând la piept hainele lui. Eric!
Focul ardea prin jur, doar strigătele Cristinei se auzeau prin toată pădurea. Restul încă nu le venea să creadă ce se întâmplase, Eric murise. Pulberea lui rapid se împrăștiase prin aer, fiind purtată de vânt. Locul unde a căzut nu mai era nimic decât hainele. Așa rapid se duse de parcă nici nu ar fi existat. Dovada existenței lui nu era trupul, ci amintirea ce o purta fiecare în suflet. Rotgord fără limbă savura momentul, chiar dacă nu se mai putea ține pe picioare, chiar dacă mai era un pic și va rămâne fără strop de putere, măcar avea să fie în viață. Omorâse un semn al destinului, vraja iar trebuia anulată, știa că în șapte ani avea timp să scape din mâinile Dariei. Deci câștigase.