Semnul veninos

Capitolul LVII- Exilare

Totul în jur era alb, Serafina stătea sub crengile unui pom, o mână pe umăr o făcu să tresară. Își întoarse capul, era Clara.
—Ce stai în frig?
—Nu mă simt bine...
—Cum adică?! Ce s-a întâmplat?
—Simt că ceva nu e în regulă cu mine, simt că am uitat ceva foarte important. De fiecare dată când mă trezesc, am senzația asta. Mă neliniște starea pe care o am. Parcă îmi vine să strig cu tot glasul meu ceva, dar nu știu ce anume.
—Poate umbrele au avut un efect mai mare asupra ta. Ele pe noi toți ne-au zăpăcit. Plus tu ai mai fost pusă sub blestem.
—Poate ai dreptate.
—De ce simt nostalgia asta prin jurul vostru? zise Lara cu o aură veselă. Trebuie să sărim de fericire, nimeni nu ne mai stă în cale acum! De abia aștept să treacă acești trei ani să găsim și semnul mistrețului, iar vraja să fie făcută.
—Trebuie să sărbătorim! spuse Sebastian venind lângă ele.
—Îmi place cum gândești! strigă tare Lara. Toți din casă avem ce sărbători! Se pare că nu mă aud, mă duc să îi anunț.

           Flavius își împărtăși gândurile lui Eric și lui Iustin. Știa că Mara nu e de încredere, nici nu îi veni să creadă că Zara chiar a acceptat-o înapoi în viața ei.
—Nu-ți face griji, vorbește cu Daria să nu o mai lase în pădure, spuse Eric.
—Am discutat deja cu ea, dar totuși știu că vrăjitoarea aia va găsi o cale să o vadă pe Zara.
—Zara nu e un copil, sigur are suficientă minte să știe că Mara are intenții ascunse, zise direct Iustin. Deci totul depinde de ea, nu are rost ca tu să o ferești de foc, dacă ea se aruncă în el de bună voie. Putea foarte bine să o alunge pe Mara din încăpere, dar nu! A lăsat-o să îi sucească mințile!
—Și Zara e îndurerată de pierderea mamei sale, toate întâmplările ce au fost, au avut un impact mare asupra ei. E normal că nu a putut să o alunge!
—Ușor voi doi, interveni Eric. Vom rezolva și asta. Chiar dacă Mara ascunde ceva nu poate face nimic.
—Încă!
De odată au rostit Flavius și Iustin.

            Alina, Kara și Cristina aveau mâinile pline cu sacoșe. Toate trei au fost la cumpărături, pe drum ele au fost oprite de câteva domnișoare ce întrebau de starea lui Eric. Cristina le privi rece, de parcă în ochii ei se adunase tot frigul de afară. Fetele schițau un zâmbet când aflase de la Adina că acesta e bine și că le mai așteaptă pe la el.
—Nu înțeleg ce văd ele la Eric, zise Cristina uitându-se în spate văzând cum se îndepărtează domnișoarele.
—El e atât de drăguț și dulce. Mereu acolo pentru a ajuta, spuse Ali. Nu uita în satul lui a fost un sfătuitor, deci e normal să fie căutat.
—Să fie căutat, dar de persoane care chiar au nevoie de sfaturi!
—Poate și ele au nevoie de sfaturi.
—Nu prea cred Adina, ele vor doar atenția lui!

Velir coborî treptele când o auzise pe Lara vorbind de ceva petrecere. Ermil fusese încântat, se gândi că o atmosferă bună va prinde bine tuturor. Kevin era neutru. Kara era lângă acesta.
—Velir dacă ai de gând să mergi la Mara, atunci te sfătuiesc să reduci întâlnirile cu ea, zise Ermil.
—Ea a fost un ajutor în toată treaba.
—Așa-i, dar e mai bine să păstrăm distanță.
Lui Velir nu-i convenise cele auzite. Dori să zică ceva, dar își înghiți cuvintele. Urcând acum treptele spre camera lui. Pentru el Mara nu reprezenta un pericol. Aceasta îl făcea să se simtă diferit. Și încă mai avea impresia că o știe de undeva.
Toți membrii Clanului S se adunaseră în acea casă sărbătorind alături de toți.
Lara cu un pahar în mână venise lângă Ermil.
—Încă nu înțeleg cum poți să fi atât de bogat și cu un semn de șarpe, strigă tare ca să se facă mult mai auzită decât muzica ce răsuna.
Ermil zâmbi în colțul gurii.
—Asta e ceva ce ar fi bine de povestit într-o altă zi.
Velir deschise geamul sărind. Știa că nimeni nu îi simți dispariția. Deschise poarta fugind sub lumina lunii.
Mara parcă îl aștepta, când îl zări pe loc își puse fața de persoană îndurerată, știa că el este o ușă către Zara, chiar dacă era un șarpe, merita să riște.
—Am crezut că vei veni mai devreme.
—Ermil vrea să pastrez distanță.
—Înțeleg...
—Nu o voi păstra!
—Atâta încredere ai în mine?
—Nu e vorba de încredere, ci de ceea ce simt eu când sunt lângă tine.
Marei parcă i se făcuse rău, când auzise asta. Îi venea să își bage mâinile în gâtul lui, să-l oprească din zisul acestor vorbe siropoase. El un nimeni de șarpe avea atâta tupeu să vorbească așa cu ea, dar nu putea să facă nimic, se chinua să-și păstreze acel zâmbet strangulat.
—Ești foarte romantic și drăguț, dar...
—Romantic? Nu! Sunt egoist! Vreau în prezenta ta, deoarece cu tine mă simt diferit. Știi de faptul că, mi-am pierdut memoria, cu tine mă simt ca și cum normal. Nu știu exact cum să explic asta.
Ea îl privi puțin bulversată, nu știa exact ce să înțeleagă.
—Înțeleg.