Semnul veninos

Capitolul XXIX-Aproape de moarte

        Serafina era închisă, deja întunericul se lăsa încet un gardian o privi printre gratii după îi aruncă o pungă.
—Mori blestemată ce ești!
După el pleca, ea luase punga când o deschise o aruncase rapid văzând florile dragonului, se duse într-un colţ încercând să își ţină respirația. Dar ceva ciudat observa petalele florilor prinseră o nuanță roșie, acest lucru îi aminti de întâmplarea cu Eliza.

        Își adună câțiva oameni de încredere avea de gând să o scoată în această noapte pe Ali.
—După ce o voi elibera, ne vom face de negăsit o perioadă poate nici nu vom mai păși în acest oraș sau ne vom schimba identitatea, încă nu știu voi hotărî atunci când o voi avea pe Ali lângă mine. Cât despre Clanul S îl voi conduce din umbră cu mai mare grija.
—Eu voi rămâne aici împreună cu familia mea până când se vor întoarce ceilalți, zise Sebastian. După vom pleca ca să ne îndeplinim misiunea.

            Îl lovi în stomac, după mai puse jos unul, nu avea de gând să stea și să privească cum Serafina e pedepsită pentru așa ceva. Se luptă cu gărzile dorea să intre și să o vadă.
Zara și ceilalți fugiseră după el, încercând să-l oprească.
Eric și Flavius îl ţinuse cu greu pe el, dacă nu avea acea rană atunci sigur era mai puternic.
—Voi mai vorbi cu tatăl meu, sunt sigura că...
—Nu-ți pasă! spuse Iustin cu ochii plini de ură.
—Iustin...
—Dacă doreai să faci ceva atunci trebuia să o faci în acel moment când o luaseră! Eu vreau doar să o vad acum!
Zara ordona gardienilor să-l lase înăuntru.
Flavius știa adevărul, dar încă nu spuse nimic când îl văzu pe Iustin cum se lupta cu toată lumea doar pentru Serafina atunci realiza că el niciodată nu a luptat măcar un pic pentru Zara, mereu a fugit și s-a ascuns crezând că așa poate să o protejeze.

              Iustin analiza totul de la ușă până la ferestre le numără își numără și pași privi locuri în care există posibilitatea ca cineva să se ascundă sau să scape, dar nu găsi așa la prima vedere, când gardianul se opri își dase seama că ajunse la locul unde era ea.
Serafina când îl văzu imediat merse lângă gratii.
—Cred că știu care este leacul! Trebuie să inhaleze polenul când florile sunt roși așa s-a vindecat și Eliza, știu că e doar o presupunere, dar asta e tot ce am...
—Serafina... trebuie să te scot de aici.
—Este prea multă bătaie de cap, lumea e împotriva mea...
—Mă voi lupta cu toți!
—Știu că dorești să îți ţi promisiunea faţă de bunica, dar eu cred că ai făcut suficient sigur ea este mândră de tine.
—Și tu îți accepți moartea!?
—Iustin...
—Ești egoistă! Nu te gândești la misiune! La familia ta! La noi toți! striga el încât ecoul se făcu auzit.
—Nu... dar știi și tu că asta mi-a fost soarta de când m-am născut, să fiu ucisă, vreau să scap, dar câţi sunt cu mine și câţi sunt împotriva mea?
El lovi cu putere acele gratii după plecă furios, Serafina rămase cu lacrimi în ochii.

           Luna era pe cer Ermil își puse masca la gură apoi își trase o mănușă, după intra printr-o intrare secretă datorită lui Iustin știa fiecare părticică din aceasta secţie. Simți ceva în spatele lui lumina se aprinse era șeful polițiștilor.
—Te-am așteptat. Știam că vei veni.
—Știi și tu că nu-i vinovată!
—Ea singură a venit la mine, ea singură a dorit asta, deci să-i respectăm dorința.
—Nu o voi lăsa să își piardă viața doar ca tu să ocolești un război între semne, în loc să mă oprești pe mine mai bine prinde adevăratul criminal!
—Lasă că oricum o viață dea voastră nu-i importantă. Zicând astea ridică pistolul către Ermil. Acesta zâmbi un pic în colțul guri, după ridică și el mâna în care avea mănușa. Deodată mai multe înţepături simți șeful polițiștilor se puse jos în genunchi tușind și scuipând sânge.
Ermil îi puse mâna pe umăr, strângându-l tare.
—Nu uita, că șerpi au venin!