Semnul veninos

Capitolul XXV-Eliberare

               Gloria se duse să vadă cine este intrusul după cel găsi îl aduse în casă.
—Iustin! zise mirată Serafina.
Acesta nu a putut sta și nu face nimic, așa că s-a hotărât să vină după ei. La început i-a fost frică să intre în pădure mai ales că vorbele despre ea erau multe și rele, dar și-a făcut curaj.
—Știam eu că tu ești, te-am simțit după semn, mă bucur că Gloria a ajuns la timp altfel te rătăceai.
Daria văzându-l obosit după călătorie a pus un spirit de lumina pe el, acesta instant și-a recăpătat energia,  iar rana din abdomen nu-l mai durea.
—Cum e posibil? spuse el mirat.
—Asta este puterea semnului destinului, noi trăim pentru a ne ajuta cei care au semnul nostru, după cum se pare prietenii tăi nu mai au această calitate iar asta nu-i de bine, fiindcă nu vor putea să-i ajute pe cei cu semnul lor.

            Ștefan aruncă un dosar cu foi era nervos gândindu-se că Iustin face ce vrea el. S-a întors doar că să o ajute pe cea cu semnul șarpelui să iasă din închisoare și după a cerut zile libere. Știa că are un grad mai mare și asta îi permitea să facă ce dorea, dar nici chiar așa, să elibereze pe cei vinovaţi așa cum a făcut și cu fata ce avea semnul dragonului. Începea să-l urască, acum regreta faptul că nu i-a tăiat gâtul direct, așa măcar scapa de el pentru totdeauna.
În faţa secției de poliție mare agitație era cei cu semnul dragonului erau revoltați faţă de celelalte semne, se pare că a fost găsit trupul unei fete, acesta era tot sfârtecat și cu ochii scoși.

           Sebastian se întoarse acasă dorind să-l anunţe și pe Ermil de ceea ce se petrece.
—Acest lucru mai târziu va porni un război între semne, spuse Ermil gânditor.
—Ce puteam face atenţia s-a îndreptat acum spre acest semn, Cristina va ajunge să se ascundă așa acum face Serafina.
—Trebuie găsit vinovatul doar așa se vor potoli oamenii, acum există neîncredere intre ei. Semnele dragonului îi acuză pe toți pentru că cineva de-a lor a fost ucis cu bestialitate din cauza vorbelor răspândite, că ei sunt manipulatori și cauzează acea boală fără leac.

           Daria pregătise trei paturi făcute din frunză de nuc aceștia se așezau, după împrăștia câteva spirite luminoase pe hainele lor. Iustin privea totul, era puţin confuz de acele lumini care zburau și această tactică de eliberare a puterilor, dar dintr-o dată ochii lui se făcuseră mari când văzu că Daria dase foc în locurile unde erau ei.
—Ce faci!?
—Stai liniștit, ei nu pot fi arși fiindcă spiritele îi protejează. Atunci când fiecare pat din frunze de nuc va fi ars cu totul doar atunci focul se va opri și puterile vor reveni.
—Și dacă nu va arde patul?
—Atunci nu vor ieși de acolo, în viață.
Iustin era aproape să spargă ceva când auzi asta nervi îi cuprinse tot corpul. Serafina, Eric și Cristina cum s-au așezat fiecare pe patul lui, aceștia imediat au adormit încât nu au văzut că Daria le mai dese și foc.

           Totul era mult prea întuneric, dar dintr-o dată o lumină puternică parcă îl orbi, îi era cald, mult prea cald, după simțea miros de mâncare, era la masă împreună cu familia sa. Nostalgia îl cuprinse când o văzu pe Teodora lângă el, își aminti era ziua când ea le spuse tuturor că va avea un copil. Dorea să strige dar gura nu i se deschise parcă îi era lipită. Tatăl lui se apropia de el fericit, de ar fi știut atunci că această fericire nu s-a datorat datorită acestei vești, poate acum ceilalți erau în viață. Se credea vinovat că nu a reușit să își protejeze familia. Se ura pentru că este un semn al destinului. Căldura parcă creștea și mai mult, momentul în care își văzu mama cum se sacrificase pentru el îi dărâma și mai tare sufletul se gândi că nu mai are nici un rost, deja a căzut, întunericul îl înconjura din nou se lasă plutit de acesta, simți după cum cade unde nu știa nici el, dar simți că de-abia putea respira. Totul era mult prea sufocant.

            O durere arzătoare îi cuprinse obrazul, avea cinci ani când Marco nervos a lovit-o pentru prima dată, el ţipa la ea considerând-o vinovată, dar acesta s-a oprit imediat când tatăl lor veniseră acasă. Din acea seară el a încercat să o ocolească. Ea știa că nu trebuia să se mai aproprie de el, dar opt ani mai târziu dorința părințiilor a împins-o să facă chiar și imposibilul pentru ca Marco să o vadă altfel. Plângea pentru că nu a reușit să facă nimic, căldura din jur deveniseră mai puternică simțea că se topea odată cu durerea ei, dar asta îi era soarta își zise ea încet, dar o lumină galbenă o făcu să-și amintească de adevăratul scop pentru care încă mai trăia, misiunea și băiatul care a reușit să o scoată din propriile gânduri. Trecutul trebuia lăsat în urmă și transformat într-o lecție, pentru că dacă nu făcea asta ajungea să-și rateze cu totul viitorul. Se trezi, patul din frunze de nuc acum fiind cenușă. Era un pic confuză, dar se speria când îi văzu pe Eric și Serafina înconjurați de flăcări.
—Se pare că ai reușit să-ți învingi suferința, acum vei putea să-i simți pe cei care au semnul tău, zise Daria ajutând-o să se ridice și dându-i o cană cu apă. Și așa poți să îi ajuți dacă au nevoie.
—Dar ei?
—Încă se luptă cu durerea.
Iustin se mai liniști când văzu că  Cristina a reușit, dar cel mai mult era îngrijorat pentru Serafina privea cum flăcările devin tot mai mari parcă dorind să o înghite cu totul.