Semnul veninos

Capitolul XIII-Vânătorul

            Ochii ei îl căutau pe el, Iustin îi simți fericirea mai ales că zâmbetul de pe buzele fetei se vedea foarte bine.
—Vino, de aici se cumpără lampioane, vrei unul?
—Sigur, spuse ea cu o voce inocentă de copil ce imediat îl făcu pe Iustin să zâmbească, se înserase aprinseră lampionul lăsându-l să se înalțe.
—Ți-ai pus o dorință?
—Da, tu Iustin?
—Și eu, știi acest loc e plin de mistere mai ales în timpul festivalurilor, deci ai grijă și nu te îndepărta de mine.
—Sigur.

           Și așa trecuse această activitate, iar el parcă nu era de găsit, dar avea speranța că îl va găsi deoarece chipul lui îi era în minte.
Muzica se auzi, dansul începu fiecare având câte un partener, Iustin o învârti pe Serafina după apucând-o ușor de talie având grija să nu cadă, deoarece observase că e cam stângace și puțin amețită.
Ritmul devenise mai alert, parteneri se schimbau între ei așa ajunsese Serafina în brațele lui Darius.
—Surprinsă?
—Poate puțin.
—Mă bucur să te revăd, prezența ta pur și simplu mă face mai fericit.
Iustin o văzu râzând și vorbind atât de încântată cu acea persoană, încât parcă se simți incomod. Merse la ei trecându-și o mână prin părul negru, îl analiza cu atenție pe tip, nu dorea să fie o amenințare pentru Serafina.
După ce făcuse cunoștință sentimentul lui Iustin parcă tot nu se schimbase mai ales când a văzut că are semnul dragonului.
—Serafina ar trebui să plecam.
—Dar nu am stabilit să rămânem până se termina Iustin?
—Mi-am adus aminte de ceva important.
—Nu-i nimic dragă Serafina, dacă destinul e binevoitor cu siguranță ne vom mai întâlni.
Se despărțiseră cu un zâmbet, ochii verzi îl priveau cu admirație, ochii albaștri la fel vedeau, dar ochii negri ai lui Iustin se vedea suspiciunea.
Era deja dimineață cei doi ajunseră în sat, acum Serafina putea să învețe multe de la o doamnă pe nume Lidia. Totuși era puțin tristă de decizia directă a lui Iustin, chiar dorea să mai stea acolo împreună cu Darius.
Iustin era agitat se gândea numai la acel băiat știa că ceva nu-i în regulă, deci trebuia să îl țină departe de Serafina.

              Avea în mână o punguță cu câteva fire de păr mov le analiza cu atenție.
—Vezi asta e dovada că încă trăiește! zise Miron lăsându-se cu scaunul pe spate o credea într-un fel moartă din acea iarnă când a încercat să o captureze, dar în schimb nu a reușit și a trebuit să omoare o bătrână. Iar acum de la incidentul de lângă orașul Zolis cu tânărul omorât cu sânge rece de un topor a știu și simțit că ea este.
—Poate că e așa.
—Nu poate, ci așa este am instincte bune. Poți să pleci Elvis mersi pentru punguță.
—Cu plăcere domnule!
Băiatul plecase după el intra altul cam grăbit.
—Tată trebuia și tu să vii la acel festival a fost cu de toate.
—Mă bucur că ți-a plăcut, dar nu ai văzut nimic neobișnuit?
—Nimic doar că acea pădure era din nou să i-a un suflet.
—Ce vrei să spui cu asta Darius?
El îi explicase tot ce s-a întâmplat, atunci în acel moment un rânjet i se ivi pe fața lui Miron.
—Zi-mi ce semn avea acea fata?
—Nu știu, îi era acoperit tată.
În acel moment o sclipire în minte simți după tot ce a aflat de la fiul său își dase seama că era o posibilitate ca acea fată să fie exact cea pe care o vânează.

           Trecuse două zile Serafina se obișnui cu locul totul o fascinase nici nu s-ar fi gândit că va ajunge aici acum avea în mână o floare albastră.
—Albăstrelele se folosesc în principal în tratamentele legate de inflamațiile ochilor în conjunctivite și inflamații ale pleoapelor.
—Am înțeles.
—Și privește Serafina aici sunt fructe de cătină, conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai mult decât citricele, spuse Lidia dându-i fetei unul.
După ea plecase, fiindcă fusese chemată de un client. Serafina merse după ea intrând în casă îl văzu pe Darius un zâmbet îi apăru pe fața ei, dar și pe a lui.
El venise după medicamente dar nu ar fi crezut că o va întâlni din nou pe ea.
—Din nou e o surpriză plăcută să te revăd, ți-am zis că destinul e binevoitor.
—Așa-i este.
—Îmi acorzi onoarea să te invit la o plimbare pun pariu că nu cunoști nici acest sat atât de bine.
Serafina merse prima dată să vorbească cu Lidia după ce aceasta a acceptat a plecat împreună cu el.
Iustin venise târziu deja se întunecase afară a fost să investigheze ceea ce îl macină, dar la intrare rămase uimit când i-a văzut pe Serafina și acel băiat cum se sărută.
Mai rămase în acel loc până când ea intrase în curte parcă dorea să îi tragă una lui Darius dar se opri.
Intrase și el uitându-se după Serafina aceasta era în grădina plină cu flori.
—E cam târziu.
—Așa-i dar parcă stele sunt mai luminoase azi.
—Să fie din cauza lui Darius?
Ea făcu ochii mari, iar obraji ei prinseră o nuanță de roșu.
—Păi...
—Stai departe de el! Îi spuse pe un ton serios, niciodată nu i-a vorbit așa.
—De ce?
—Serafina gândește-te pentru ce ești tu aici, nu vreau să îl dezamăgești pe Ermil.
El plecase lăsând-o în urmă, trebuia să fie dur ca să înțeleagă dar totuși nu putea să îi spună tot adevărul de ce nu o lasă liniștită împreună cu Darius, inspira adânc lăsându-și gândurile, intra în casă.