Semnul veninos

Capitolul IV-Taie-i mâna!

           Lacrimile lui Iustin nu încetau. O striga pe bunica lui, dar aceasta nu mai răspundea. În minte îi erau tipărite ultimele ei cuvinte, să o caute pe Serafina și să o protejeze. În acel moment promise că va da tot ce poate pentru ai îndeplini ultima dorință.

           O găleată cu apă rece îi fusese aruncată drept în față. Se trezi respirând tot mai greu, mâinile îi erau legate la spate stătea jos lângă perete. Încerca să își amintească ce s-a întâmplat, ușa deschisă, bunica vânătorii, geamul spart, fuga, sânge, lovitura.
—Te-ai trezit păpușă mică?
Fata privea speriată cele două persoane păreau la fel, identice. Una se apropia de ea, prinzând-o de obraji.
—Uite Zen ce moale este, iar părul e raritate, sigur vom scoate o sumă frumușică. Ce zici?
—Calmează-te să vină Marco, el va spune dacă a meritat să o răpim.
—Nu te speria dragă, ai fost ca un înger ce ai apărut lângă noi, dacă nici azi nu aduceam marfă bună atunci șeful se supăra.
—Vă...rog...eu trebuie să...
—Dar ce facem cu semnul de la mână, nimeni nu va dori să o cumpere așa, zise Raj privind-o îndelungat.
—Am să mă gândesc eu la ceva, du-te și o pune alături de celelalte.
Serafina intră într-o altă cameră, unde mai erau trei fete una din ele avea răni vizibile din cauza bătăi, păreau mai mari de cât ea. În spatele ei ușa se închise, se puse jos uitându-se la podea nu îndrăznea să ridice privirea, nu pentru că îi era teamă, ci pentru că nu dorea să le vadă, să își imagineze că poate mâine și ea avea să fie la fel, lovită.
Una dintre fete o privea cum stătea cu ochii lipiţi de podea păreau niște ochii verzi stinși fără strălucire se ridica apropiindu-se mai tare de copilă, deschise gura, dorea să o întrebe care îi este numele, dar ezita nu știa de ce este atât de tristă nu părea lovită la fel ca ea, după se gândi că poate a fost despărțită de familia ei.
—Îți este dor de familia ta? o întrebă încet doar ea să audă.
—Familia mea, eu...nu am familie. Lacrimile începeau să curgă se săturase să plângă, dar atât putea să facă, doar să verse lacrimi pentru tot ce s-a întâmplat.
Parcă începea să îi părea rău că a întrebat-o, dar văzându-i culoarea părului credea că are o familie, iar până acum o dus o viață bună. Așa auzise mereu de la cei mai învârstă, părul mov era raritate, aducând numai noroc posesorului.
Să fie minciună această vorbă veche din strămoși, nu conta asta acum nu avea timp să piardă gândindu-se la părul unei persoane trebuia să fugă din ascunzătoarea hoților. Era aici de trei zile, iar cele două fete veniseră înaintea ei. Vorbise cu ele cum să evadeze, dar lor le era frica să facă asta. Nu avea să renunțe așa ușor nu a trăit timp de șaisprezece ani doar ca să fie răpită și după vândută la cine știe ce demenți.
—Vrei să ieși de aici? Încă o întrebare îi puse. Așteptând acum reacția ei.
—Dar cum să scăpăm de vânători?
—Vânători!? Rămase blocată, cum adică vânători?
—Da ei m-au luat...
—Ei nu sunt vânători, sunt hoți.
Ofta era prea legată de întâmplări rele.
—Chiar putem ieși de aici? Ridică ochii de pe podea privind-o pe fata palidă de lângă ea unul din ochii îi era vânăt, buza spartă, iar pe mâini i se vedeau vânătăile din cauza sfori mult prea strânsă. Părul îi era negru scurt până la umeri, iar ochii de aceiași culoare.
—Da, dacă încercăm putem, care îți e numele? Zâmbi, cineva din această cameră avea cel puțin voința să scape nu ca celelalte.
—Serafina, pe tine?
—Ovi. Poți să vii mai aproape și să încerci să mă dezlegi, după te dezleg și eu.
—Voi încerca. Se apropia spate la spate, cu mâinile micuțe încercă să găsească unde este nodul, după să îl dezlege. Era prea strâns pentru ea, dar se gândi că această fată și-a pus încrederea în ea nu dorea să o dezamăgească în plus, avea în suflet dorința bunici și pentru asta trebuia să trăiască. Chiar dacă degetele începeau să obosească, chiar dacă se forța, nu renunța în cele din urmă reuși.
Ovi îi freca încheietura mâini, începea să o usture Serafina vedea că are semnul caprei, apoi Ovi dezlegând-o pe fată observa șarpele acum înțelese de ce nu avea o familie știa că alții erau obsedați să omoare pe cineva cu acest semn. Când a plecat de acasă și s-a dus într-un sat a fost martoră la bătaia unui copil cu același semn, a sărit și apărat copilul, dar oamenii de acolo au considerat-o aliată și a sfârșit și ea lovită, după prinsă și dată acestor hoți, dar mama ei i-a spus un lucru, chiar dacă semnele diferă tot un suflet de om au fiecare.
Cele două fete din colț priveau, dar nu îndrăzneau să ceară ajutor, deoarece știau că nu aveau cum să iasă. Ovi merse și le dezlega și pe ele.
—De ce ne ajuți? Nu vom reuși, suntem prinse încearcă să înțelegi!
—Încercaţi voi să înțelegeți eu vreau să ies, poate voi v-ați obișnuit aici, dar eu nu!
—Bine, dar ai un plan?
—Da! Atunci când unul din hoți va intra ne vom năpusti toate pe el și îi dăm în cap, după găsim o cale de ieșire.
—Asta-i tot, nu vom reuși, mai bine leagă-mă înapoi.
—Vom reuși, ai încredere!
Pe micuțul geam se vedea cum afară se întunecase, Ovi se plimbă din stânga în dreapta fără oprire, deodată se auzi cum se descuie ușa, când intrase Raj, Ovi îl prinse de mână dându-l jos cele două fete îi loveau cu pumni cât de tare puteau cheile care acum erau pe podea Serafina le luase.
—Să mergem! spuse fata.
Ovi luase cheile și îl închise pe hoț
Fiecare încerca să găsească cu privirea o cale de ieșire. Toate merse în fața unui geam Serafina își aminti cum a spart geamul, știa ce avea să o aștepte dincolo, frig, mult prea frig, din nou avea să trăiască un coșmar.
Raj striga cât îl ţinea gura, Ovi sparse geamul toate ieșeau în afară de Serafina.
—Hai! striga Ovi.
—Eu...nu pot...
—De ce?
—E prea frig, mi-e teama. Iar pe obraji ei începeau să alunece lacrimile.
—Să nu îți fie prinde-mă de mână, promit voi avea grijă de tine dacă nu ai o familie, vom merge în orașul Zolis ai să vezi ce bine a să ne fie acolo!
Zen auzind strigătele merse să vadă ce se petrece.
Ovi îl vedea pe hoț cum fugi spre ele dorind să o tragă pe Serafina și să fuga, dar Zen fusese mai rapid o prinse.
—Fugi Ovi! spuse Serafina. Du-te!
Ovi fugi era prea târziu nu reuși să o salveze și pe Serafina, dar își promise că se va întoarce pentru a o lua. Dacă nu a reușit să ajute acel copil care era bătut, măcar să o ajute pe ea.
Zen ţinând-o strâns de mână îl elibera pe Raj, acesta ieșind o prinse pe fată de gât.
—Tu! Ai să vezi ce pățești, dacă vrei să scapi!
—Lasă Raj nu-i mare pierdere, oricum celelalte fete nu se compară cu ea. Deci nu o vreau moartă acum.
—Așa-i dar prețul pe ea va scădea din cauza semnului! Iar Marco întârzie să apară.
—Să îi tăiem mâna! spuse Zen.
Serafina încremeni își aminti cum a încercat ea singură să scape de semn, iar asta i-a provocat multă durere. Se ruga de cei doi că nu va mai încerca să evadeze, dar nimeni nu o baga în seamă.
Raj ieși afară aducând toporul care era înfipt într-un buștean. Zen îi întinse mâna fetei pe masă, ea plângea și striga mai tare ca niciodată, Raj începând să îl doară capul din cauza ei, îi trase una cu coada toporului, un dinte căzu jos, buza îi sângera.
—Ce faci mă!? Tocmai am zis că nu trebuie să o ucidem! Perfect mai tragei încă una să rămână fără dinți, după mai vedem noi cine o cumpără! Idiotule!
—Taci că poate tai pe lângă și rămâi tu fără mână!
Serafina privea cum hoțul ridica toporul, se întreba cum avea să trăiască fără semn, fără o mână. Încerca să se tragă, dar fără folos celălalt o ţinea bine cu o mână la spate și cu una pe masă. Din nou se ruga de ei, dar nici de această dată nu o ascultau.
Privea terifiată cum toporul se pregătea să îi taie mâna, închise ochii strigând, masa se rupse...