Semnul veninos

Capitolul V- O altă viață

              Raj făcu ochii mari uitându-se cum a ratat, dar în același timp știa cine l-a oprit.
—Marco!?
—Ce faceți aici? Se aud ţipetele fetei și afară.
—Are semnul șarpelui...
—Oh...am mai întâlnit șerpi, dar tu pari a fi mai specială, spunând asta apropiindu-se de fată luându-i șuvițele de păr care îi erau pe față. Parcă trebuia să mă așteptați înainte de a lua o decizie. Și aduceți o cârpă nu vedeți că îi curge sânge din gură.
—Zen s-a gândit la asta și oricum tu nu mai apăreai.
—Dacă o lăsați fără mână nimeni nu o va cumpăra.
—Dar semnul...
—Sunt bogătași cu gusturi ciudate, sigur cuiva îi va plăcea acest semn. Spune micuță orhidee cum te numești?
Nu îi răspunse la întrebare doar stătea nemișcată, ochii ei erau ațintiți pe toporul de pe jos acum trebuia să fie fără mână, acum trebuia să simtă mai tare durerea din trecut îi venea să plângă fără oprire.
—Răspunde! strigă Raj.
—Se...se...rafina.
—Nu plânge Serafina, ăsta nu știe cum să se comporte cu oamenii. Acum spune-mi câți ani ai?
—Unsprezece, șopti încet, parcă fără glas.
—Voi doar pe ea ați prins-o azi?
—Pai da...dar nu e bună?
—E precum un boboc de floare va trebui timp pentru a înflori. Iar eu nu dispun de atât timp Zen!
—Și ce are? Nu reușim să o vindem și așa?
—Reușim, dar va fi mai prețioasă când va crește și asta va putea să ne aducă o groază de banii, poate cineva ar dori un șarpe rar deja îmblânzit. Deci m-am gândit să o păstrăm!
Cei doi băieți fuseseră uimiți de vorbele lui Marco. Dar gândindu-se că așa vor căpăta mai mulți banii nu se împotriviră deciziei.
            Serafina stătea iar în aceeași cameră parcă nu mai simți durerea din gură, oricum acel dințișor trebuia să cadă deoarece se mișca mai tot timpul, o mai usturau puțin tăieturile de la mână, dar unul din hoți îi dase o cârpă ruptă pentru a le înfășura, acum era singură fără cele două fete, fără Ovi, se întreba dacă au reușit să fugă departe sau poate frigul deja le-a înghețat. Regreta că nu a putut să își învingă teama, din cauza asta nu a fugit, frigul și zăpada o înspăimântau mult prea tare pentru a se împotrivi.
Raj deschise ușa aruncându-i o haină murdară puțin mai groasă, zicând-i să o îmbrace, ea asculta fără să spună nimic nu avea cuvinte trebuia acum doar să privească până unde va merge această situație, pentru cât timp va reuși să supraviețuiască cu niște străini în preajma ei, adormi fiind mult prea obosită visând la bunica Marga care îi aduse creioane colorate, la mama ei care îi împletea părul într-o coadă zicându-i că este foarte drăguță, iar tatăl aducându-i o păpușă frumoasă, era înconjurată de o familie fericită, zâmbea din toată inima privindu-i pe toți, o bătaie se auzi în geam feri perdelele și o văzu pe Alessia aceasta având o privire stranie, tremurând în același timp, întinse mâna spre ea cerând ajutor după îi spuse numele. Se trezi uitându-se prin cameră era la fel, dar lângă ea fiind Marco care o striga.
—Acum că ai dormit putem să mergem, vino!
Era deja dimineața, îl urma fără să pună întrebări îi mintea ei era visul. Ajungând își dase seama că erau afară, Zen și Raj îi aștepta. Păși încet prin zăpadă, sunetul scos parcă o forța să se oprească.
—Mai repede nu poți! zise Raj puțin nervos.
—Las-o, nu ne grăbim, oricum orașul Zolis nu e așa departe.
Atenția îi fusese cuprinsă, orașul Zolis a mai auzit acest nume undeva, își aminti, Ovi, a pomenit de el. Avea șansa să meargă în acel oraș, o mică scânteie de speranță se aprinse în inimă crezând că va reuși să o întâlnească.
Fiind aproape de porțile orașului, Marco își luase căciula din cap așezând-o pe capul fetei având grijă să nu lase nici un fir de păr mov la vedere.
           Orașul Zolis era unul dintre cele mai apreciate și frumoase orașe, oamenii considerându-l unul modern, unde mai toate tradițiile despre semne nu erau așa respectate la fel ca și la sate, însă semnul șarpelui era la fel privit, cu detestare, ură, dar cei cu acest semn aveau speranță la viață puteau să trăiască, muncind mai mult ca ceilalți și plătind taxe mai mari, iar dacă se risca o bătaie sau ceartă dintre o persoană cu alt semn și una cu semnul șarpelui în acest oraș liniștit mai mereu a doua persoană era învinovățită de cele întâmplate, așa mulți oameni erau acuzați pe nedrept și închiși fără a mai avea dreptul să vadă lumina soarelui, din cauza semnului cu care au pășit în această viață.
Porțile erau păzite de doi paznici, Marco și cei doi bărbați aveau cetățenie, deci puteau intra cu ușurință arătând o emblemă din lemn pe care o purtau la ei.
Paznicul se uita la fată, cu semnul întrebări. Atent fără să fie văzut de al doilea paznic, Marco se apropia de el băgându-i în buzunar o sumă de bani. Paznicul zâmbea lăsându-i să intre în oraș.
            Încet începu să ningă Serafina nu mai privi cu fascinație fulgi de nea la fel cum făcuse prima dată, deoarece îi aduceau aminte de Alessia. Mergea tristă cu privirea în jos, fără să știe unde va mai ajunge de această dată, câteodată își ridică capul uitându-se ce este prin jur, oamenii, clădiri, copii de vârsta ei ce se distrau prin zăpadă, amintindu-și că și ea s-a distrat așa odată, dar totul s-a terminat mult prea repede lăsând în urmă un suflet abandonat.
Strada pe care mergeau era una îngustă, Zen o luase în altă parte pentru a cumpăra ceva de mâncare. În fața ei era Marco, pe mâna lui fiind semnul unui cal, având părul șaten și ochii căprui, culoarea pieli îi era mai închisă, i se părea o persoană bună la prima vedere, datorită lui a fost salvată, dar știa că această bunătate era cu un scop anume, bunica Marga o învățase să nu aibă încredere oarbă în oricine, deoarece chiar dacă cineva îți zâmbește nu ai de unde să știi ce intenții se ascund în minte, în spate mergea Raj îl considera o persoană rea, având semnul mistrețului, semăna foarte bine cu celălalt hoț având chiar și același semn, amândoi aveau părul șaten, Raj având ochii căprui mai deschiși, iar Zen ochii de aceiași culoare dar mai închiși.
Ajunseră în fața unei case Marco deschise ușa intrând, Serafina stătea în prag privind noua ei locuință unde avea să stea.
—Te miști azi, oricum vei avea destul timp să inspectezi tot! zise Raj împingând-o, după se arunca pe canapea punând picioarele pe măsuță.
Marco îi făcu semn să se așeze lângă cel care a împins-o, ea îl privi nu îndrăzni să meargă lângă el mai bine stătea la ușă. Zen veni cu o plasă în care avea două pâini și câteva legume, avea de gând să facă o supă din ele.
—Știi să gătești? O întreba el.
—Eu...nu știu. Se temea că nu-i va plăcea răspunsul, iar cel de pe canapea avea să o bată din această cauza.
—Dar curăţenie știi măcar să faci, că doar nu te-am hrăni degeaba! Vorbi Raj uitându-se la fată care nu îi mai spuse nimic, acum doar tăcea. Marco se gândi să îi arate o cameră, pentru ca fata să evite furia lui Raj.
Camera era îngrijită având un pat cu așternuturi albe, un dulap de culoare maro, iar lângă pat fiind o masă cu un scaun.
—Ce faci Marco!? întrebă mirat Raj ridicându-se de pe canapea.
—Nu vezi, îi arat camera Serafinei.
—O pui acolo?
—Dar unde vrei? În brațe la tine?
—Afară, pod, bucătarie, aici pe canapea sunt atâtea locuri. De ce tocmai în camera lui Zen, el unde va dormi?
—Pai ca să crească frumos trebuie să îi oferim condiții, iar fratele tău va dormi cu tine.
—Ce condiții! Las-o nu fi așa bun cu ea, nu-i uita semnul!
—Știi tu dacă ea e bună și eu sunt la fel, acum nu fi supărat că după ai să dormi numai pe bani.
—Sper!
Marco ieși din cameră lăsând-o pe Serafina singură, nu știa cât timp va sta așa nu avea gânduri să fugă, deoarece oricum avea să fie prinsă. Îi era dor de mica sa familie din vis, mai ales de bunica Marga care a învățat-o cum să scrie și să citească și cum a protejat-o de toți oamenii răi, se învinovăţea de ce s-a întâmplat, se gândea dacă ar fi murit atunci mâncată de lupi așa cum a zis Marga că tatăl ei asta dorise, atunci lumea ar fi scăpat de ea și astfel se putea întâlni cu Alessia acolo unde s-a dus, încă nu a putut să o uite, chiar dacă atunci când o vede în vise îi oferă o stare de neliniște, ea a fost prima sa prietenă.
Merse la fereastră privind casele cu acoperișul înzăpezit, erau puțini oameni pe stradă, dar numai o singură persoană îi captivă atenția, părul negru scurt era o fată care mergea grăbită cu mâinile în buzunar părea a fi Ovi își spuse în minte, dar nu părea chiar era Ovi uitându-se mai atent la fața ei observând rănile. Repede încerca să deschidă geamul, dar nu reuși  mai trase încă o dată se deschise, dar în același timp făcu un zgomot puternic.