Semnul veninos

Capitolul XV-Semnul destinului

—Nu trebuia să o aduci aici acum!
—Timpul se scurge dacă nu facem ceva acum, atunci nimic nu va mai rămâne din omenire!
Vocile prea tari și apăsătoare o făceau pe Serafina să își deschidă ochii, aproape țipa când în fața ei văzu din nou același șarpe auriu, iar lângă el de această dată era un tigru mare.
—Ce s-a întâmplat cu mine?! întreabă ea mai mult în șoaptă.
—Ești moartă! zise Tigrul.

             Nu își luase ochii de pe ea, era acum deja dimineața a reușit să fugă împreună cu Serafina dar aceasta a căzut în genunchi în fața ochilor lui. Nu avea idee de ce i s-a făcut dintr-o dată rău, crezuse la început că a fost otrăvită de către Miron, dar Lidia l-a asigurat că nu are nici o urmă de otrava.
—De ce nu se trezește atunci...crezi că...
—Nu am răspuns la întrebarea ta, ar trebui să chemăm un doctor mai priceput.
—Nu am cum, Miron deja o caută peste tot, sunt blocat aici. Sau mai bine o duc eu la un doctor.
—Dar cum poți să o ascunzi pe ea de ceilalți? Dacă vei fi prins atunci și tu vei fi complice și îți vei pierde funcția de polițist, iar apoi Ermil nu va putea să te ajute prea mult.
—Știu, dar nu pot sta aici și să privesc cum respirația ei devine tot mai lentă.
Puse mâna pe ea, aceasta era rece, iar pielea ei se albise de tot, o acoperise cu o pătură ca să îi fie mai cald. După pleca, nu știa unde mai exact, dar trebuia să facă ceva.

             Miron era foarte încordat nu putea să o piardă din nou se ridică de la masă, încă nu primise nici o veste de la oamenii lui așa că hotărî chiar el să meargă în căutarea ei.
Darius era aproape în fața case Lidiei, îl văzu pe Iustin cum pleacă grăbit, după ce acesta se îndepărta tot mai mult, își strânse mâinile în pumni și sări gardul intrând în curte, după tiptil în casă, o văzuse pe Serafina cum fugi împreună cu Iustin, nu a dorit să intervină atunci pentru că ținea mult la ea și s-a gândit că este mai bine să fie liberă, dar când tatăl lui i-a observat dispariția primul suspect în ochii lui a fost chiar el. Era trist că propriul tata l-a acuzat de asta, dar într-un fel avea dreptate a lăsat-o să scape fără să intervină. Acum trebuia să o prindă din nou pentru a fi văzut altfel de Miron, nu avea din nou ce face doar pe el îl mai avea nu dorea să îl îndepărteze pe cel care l-a crescut și protejat. De când și-a pierdut mama și fratele uciși de o femeie cu același par și semn la fel ca al Serafinei, a încercat să fie tot mai detașat de viață călătorind tot mai mult.
Intra în casă se uita prin jur dar nu o văzu. După intrând în mai multe camere se opri în dreptul unei uși. O găsise în sfârșit se îndrepta spre ea dorind să nu o trezească după dând pătura ce o acoperea își dase seama că era fără suflare.

             Muzica de clopoței se auzea de câte ori vântul bătea prin frunzele copacilor Serafina înțepeni la auzul Tigrului.
—Teoretic ești moartă, dar practic ți-am răpit mai mult de jumătate din suflet și te-am adus aici, deci te poți reîntoarce după în corpul tău. zise de această dată Șarpele auriu.
—Eu nu mai înțeleg nimic...
—Ți-am zis că-i prea tânără pentru a înțelege dar tu nu, acum dacă faptul e consumat nu mai pot da înapoi, deci mă duc să îi aduc pe ceilalți, spuse Tigrul dispărând dintr-o dată.
—Acum până se întorc ceilalți îți voi spune ceea ce trebuie să știi.
—Care ceilalți?
—Celelalte animale, știi tu fiecare om are un semn, iar acel semn este protejat de animalul căreia îi aparține.
—Deci tu mă protejezi pe mine și cei cu semnul meu?
—Da.
—Atunci de ce ai lăsat să moară acel copil nevinovat, Peto!? De ce suntem atât de detestați de ceilalți? Mai mult striga Serafina către șarpe, uitând de frica ce o avut-o înainte.
—Eu pot să protejez omul de pericole naturale, nu am puterea să opresc un cuțit, cât despre faptul că nu sunteți prea iubiți de ceilalți aici e altă poveste.
O lumină puternică aproape o orbi pe ea după deschizând încet ochii toate animalele erau în jurul ei.
—Sper că nu ai început povestea fără noi? zise un cocoș scuturându-și aripile viu colorate.
—Încă nu, acum eram pe punctul de a începe. Deci Serafina cu foarte mult timp în urmă un mare înțelept înainte să părăsească lumea celor vii, ne-a chemat pentru a-și lua rămas bun de la fiecare animal, dar numai noi doisprezece am venit așa că ne-a răsplătit prin oameni, dându-le semne pe mâna stângă având figurile noastre și dându-ne diferite puteri. La început totul era bine lumea celor vii era binecuvântată de fericire, iar fiecare semn era apreciat. Dar nu a ținut prea mult timp asta, fiindcă omul în cea mai mare parte este controlat de el însăși de impulsurile din interior, având o parte bună și una rea și doar omul decide pe care parte dorește să fie, nu contează ce semn are el, contează de cine se lasă mai mult influențat. Așa că din cauza asta majoritatea oamenilor au început să prindă mai multă ură, interese personale, gelozie față de alți în loc de iubire și așa au ajuns să se dezumanizeze, fiind tot mai stăpâniți de propriile patimi.
—Și cum se poate schimba asta, să fim ca la început?
—Totul depinde de om, dar există o soluție.
—Chiar doresc să schimb ceva deci dacă este o soluție de ce nu o punem în aplicare?
—Pentru ca dacă o vom folosi asta ar însemna ca toate semnele de la mâinile oamenilor să dispară.
—Dacă asta ar ajuta pe cei ca mine, atunci sunt de-acord!
—Dar asta ar însemna că și tu vei...
Șarpele fusese deodată întrerupt de Dragon.
—Că și tu va trebui să îi aduni mai întâi pe cei cu destine speciale, adică persoanele cu părul mov din toate semnele, deja ești tu una și o știi pe mama ta care are semnul câinelui, deci mai trebuie să găsești și celelalte zece semne ale destinului. După toți va veți duce în Pădurea Sufletelor și vă veți ține de mână intrând în adâncul ei, o vrajă se va activa, iar după veți forma un cerc, crengile copacilor se vor apleca înaintea voastră atunci noi vom fi invocați și împreună vom zice cuvintele ce vor dezlega semnele de pe oameni.
—Și după neștiind ce semn are fiecare atunci nu va mai trebui să mă ascund la fel și ceilalți, asta ar fi cel mai bun lucru posibil.
Șarpele lăsă privirea în jos la vorbele de bucurie spuse de Serafina, după se uită la Dragon în ochii lui se putea citi neputința.
—Așa-i, zise Calul, este ceva bun, iar noi chiar dacă nu vom fi vizibili pe mâna stângă, vom rămâne în adâncul sufletului la fiecare persoană. 
—Dar faptul că semnele vor dispărea nu va provoca și mai multă panică și neîncredere în lume?
—Muți vor uita că au existat semne, iar cei care își vor aminti vor fi puțini, și aceștia care își vor aduce aminte sunt cei cu adevărat buni care nu urăsc nici un semn și consideră pe toți egali.

               Darius se întoarse înapoi acasă era în stare de șoc, nu-i venea să creadă că Serafina nu mai este. Intrase în camera lui Miron acesta nu era înăuntru dorind să iasă se întâlni cu tatăl său în dreptul ușii.
—Tată...Serafina murit!
—Asta e imposibil, eu o simt în viață!
—Am văzut-o cu ochii mei era fără suflare, rece și atât de palidă...
—Dar semnul îl mai avea?
—Da.
—Atunci încă trăiește, pentru că cei ca ea când mor semnul dispare și corpul se transformă în cenușă.
—De ce să dispară și corpul lor va fi cenușă? Nu am crezut că e posibil așa ceva.
—Cei speciali au puterea de a se reîncarna, când o persoană ca ea moare automat se reîncarnează în alta. Serafina este reîncarnarea criminalei care ți-a ucis mama și fratele!
Darius aproape căzu jos, încă avea în memorie ziua când mama  și fratele lui care nici măcar un an nu avea, au fost uciși sub ochii lui. Iar el a stat speriat și în liniște privind prin ușile unui dulap, dorea să facă ceva să îi ajute dar frica îl înțepeni atât de tare încât timp de o lună nu scoase nici măcar un cuvânt din gură.
—Nu se poate...
—Așa este fiule de asta am dorit să o prind cu orice preț pe această fată.

             Serafina după mult timp se simți liniștită aflând că există o cale de a schimba totul în bine. Fiecare animal deja se făcuse dispărut așteptând și ei ziua când vor fi invocați pe pământ, doar ea, Șarpele auriu și Dragonul mai rămaseră.
—Cred că e timpul să te duc înapoi în corpul tău ai stat destul aici.
—Așa-i, încă o dată vă mulțumesc pentru această soluție, vă asigur că nu voi da greș!
—Îmi dau seama din inima ta că așa va fi, și mai vreau să îți zic încă ceva.
Auzind asta privirea Dragonul era ațintită pe Șarpe, nu trebuie să îi zică Serafinei mai multe în special despre vraja care odată făcută o va costa foarte mult.
—Tu ai simțuri puternice, trebuie doar să te lași condusă de ele și să le asculți, să le simți pentru asta trebuie să meditezi ca să le dezvolți. Odată ce le ai dezvoltate poți simți pe cei cu semnele destinului asta dacă sunt prin jurul tău, pentru ca să îi simți de la distanțe mari aici îți trebuie mult antrenament și poți să îți dai seama dacă ei suferă sau nu, în plus, vei simți dacă unul din ei își pierde viața. Iar în momentul când se vor reîncarna în altcineva atunci până la vârsta de șapte ani nu vei putea să îi simți chiar dacă ar fi deghizați lângă tine.

              Lidia tocmai ce se întoarse din grădină avea în gând să prepare un ceai puternic pentru Serafina. Când intrase la ea în cameră aceasta deja era trează.
—Ești bine, ce mă bucur! Am crezut pentru o clipă că te-am pierdut...
—Sunt bine, dar unde e Iustin?
—A plecat să caute o metodă de a te trezi. Nu îți fă griji se va întoarce.

              Se lăsase seara Miron își mai umpluse încă o dată paharul, trebuia să se gândească bine la tot trase perdelele închise bine ușa, după se privi în fața oglinzi, încerca să zâmbească dar nu putea, nu avea motive. Mai puse o dată paharul la gură după îl lasă să cadă jos, se sparse, iar lichidul întunecat murdărise podeaua. După cu o mișcare puțin bruscă își dase peruca jos printre firele de par care i-au mai rămas se vedea foarte bine culoarea favorizată, mov.