Semnul veninos

Capitolul XVI-Un nou început

               Două luni trecuse de când Serafina și Iustin s-au întors în orașul Zolis. În tot acest timp ea a meditat pentru dezvoltarea simțurilor faptul că există o soluție pentru binele celorlalți asta l-a făcut pe Ermil foarte bucuros știa că dacă o va avea pe Serafina în grup asta îi va ușura o parte din probleme, dar nu se aștepta ca ea să vină cu rezolvarea permanentă a toate ce le avea pe cap.
             Dimineața se trezi devreme trebuia să ajute la trebuirile din casă așa că se pregăti să meargă la piață pentru cumpărături, își puse din nou peruca neagră nu accepta să atragă atenţia celorlalți așa că mai bine e să se ascundă de toţi străinii.
Când era gata să plece Iustin o opri zicând că dorește să o însoțească.  De când au venit cei doi nu prea au petrecut timp împreună se vedeau doar seara la masă, în rest el era la poliție iar ea medita sau era ocupată cu treburile din casă împreună cu ceilalți care locuiau aici sub protecția lui Ermil.
—Cum de azi ești liber?
—Nu sunt chiar liber, dar azi am treabă și eu prin piață trebuie să verific ceva legat de un caz.
—Bun atunci.

Puse în coș câteva roșii după se uita și la cartofi, dar o senzație ciudată simți brusc o răcoare îi cuprinse tot corpul, inspira tot mai rapid după ridicându-și privirea îl vedea prin mulțime pe el, un băiat ce ajuta o doamnă să își adune lucrurile de pe jos. Părul lui mov o făcea pe Serafina să își abandoneze coșul și să fugă la el.
—Te pot ajuta cu ceva? zise băiatul văzând-o pe Serafina cum se holba la el fără să spună nimic, dar nici nu știa ce să îi zică, cum să înceapă mai exact nu se gândi că va întâlni pe cineva ca ea așa de repede.
—Am văzut că ai o inimă bună ajutând acea doamnă, numele meu e Iustin și ea e Serafina, aș vrea să te întreb dacă ai văzut această persoană pe aici.
Îi arătă un desen, după ce băiatul dase din cap în semn neaprobator, împături desenul și îl puse în buzunar.
—Dar dacă îl văd atunci cu siguranță vă voi anunţa.
—Mă bucur să aud asta, nu prea te-am văzut pe aici, ești nou în oraș?
—Nu, doar am venit să iau câteva plante ce se găsesc doar aici, eu sunt din Gifsis.

            A doua zi Serafina și Iustin plecau spre satul Gifsis, aceasta era noua lor misiune dată de Ermil când auzi că au găsit pe cineva cu semn special. Iustin inventa o poveste ca să fie lăsat să plece de către superiori săi, nu dorea să o lase singură pe Serafina și nici ca altcineva să o însoțească. Știind că Miron încă o vânează și aștepta doar o cale ca să pună mâna pe ea.
Ajunși în sat nu o fost greu să îi găsească casa acelui băiat, fiecare persoană îl laudă pe tânăr pentru bunătatea sa și aflase că acesta avea semnul șobolanului.
Norii erau foarte întunecaţi, prevestind că nu mai e mult până va ploua. Când dori să intre în curte un domn le ieși în cale.
—Bine ați venit! Se pare că ați venit să îl vedeți pe fiul meu Eric care este o mândrie a familiei, spuse el cu un zâmbet mare pe buze.
—Da așa-i.
Iustin și Serafina intrau în curte care era o splendoare totul era foarte frumos înconjurat de pomi fructiferi și diferite flori, iar casa era foarte mare având pe pereți diferite modele.
Se pare că din tot satul cei care locuiau aici erau mai bogați.
—Vă rog pe aici, fiul meu mereu este vizitat de restul oamenilor, deoarece oferă cele mai bune sfaturi și are o inimă de aur. În plus, familia noastră a fost binecuvântată cu semnul destinului timp de 5 generații la rând.
Cei doi erau puţin șocați nu au mai auzit ca să fie atât timp un semn în aceeași familie.
Pășise într-o cameră acolo la masă era el citind dintr-o carte foarte groasă.
—Eric, fiule ai vizitatori.
Lăsa cartea jos din mână ridicându-și privirea imediat îi recunoscu pe cei doi.
—Intrați vă rog!
Tatăl lui plecase și în cameră rămase doar ei trei.
—Bună din nou, am venit aici să vorbim despre ceva foarte important,
zise Iustin.
—Dacă e vorba despre acea persoană pe care o căutai să știi că chiar nu știu nimic.
—Nu e asta. Interveni Serafina dându-și peruca jos, pletele mov căzuseră pe umerii ei.
Eric rămase șocat niciodată nu mai întâlnise pe cineva la fel ca el simți ceva ciudat la ea din prima clipă când o văzuse, dar nu acordase prea multă importanță acestora. După văzându-i semnul de pe mâna ei aproape înțepeni. Se ridică de pe scaun privind-o cu o oarecare frică pe Serafina, a auzit multe povești despre semne a și întâlnit persoane cu semnul șarpelui și a ajuns la concluzia că nu-s așa de răi precum se spune. Dar cele mai înfiorătoare povești a auzit despre semnul șarpelui al destinului.
—Nici nu știu ce să zic, într-un fel mă bucur să văd pe cineva ca mine, dar în alt fel vorbele rele despre tine mă face să dau un pas înapoi.
—Nu te speria, te asigur eu că Serafina e o persoană la fel de bună ca și tine.
—Eric, știu că ar trebui să te iau ușor dar nu avem mult timp la dispoziție, trebuie să îndreptăm lumea asta rea și să o facem mai bună. Doar noi aveam puterea de a schimba ceva.
Serafina îi poveștii în detaliu soluția.
—Îmi pare rău, dar nu pot să părăsesc acest sat pentru că multă lume se bazează pe mine aici. În plus, sora mea mai mare urmează să aducă pe lume un copil. Nu pot să plec și să-mi las casa nepăzită pentru a cauta celelalte semne ale destinului. Dar atunci când veți găsi și celelalte semne vă voi ajuta în acea zi în Pădurea Sufletelor. O zi pot să plec de acasă.
Serafina se întrista puţin, își dorea tare mult să aibă alături o persoană la fel ca ea. Așa putea să îi zică multe despre semnul destinului și să-l învețe în dezvoltarea simțurilor. Dar se gândit că poate e mai bine așa, oricum din toate semnele unul sigur o va însoți.
Când au ieșit afară de-abia acum își dase seama că ploua foarte tare.
Eric le-a sugerat să rămână peste noapte, cei doi au acceptat.
           Serafina nu putea să doarmă mai deloc se ridică din pat mergând la fereastră ploaia încă și acum nu se oprise dori să meargă în cameră de alături unde era Iustin dar se gândii că la ora asta sigur doarme. Zgomotul neașteptat de la ușă o făcut pe ea să tresară.
—Serafina! zise Iustin văzând că patul ei este gol.
—Iustin...
Se liniști văzând-o la fereastră, îi era teamă ca nu cumva Miron să o răpească din nou, așa că veni să o verifice înainte să se pună la somn.
—Doar am dorit să vad dacă dormi.
—Nu pot să dorm, mă simt neliniștită.
—Din ce cauza?
—Nu știu.
—Poate pentru că ești stresată cu această misiune, cu găsirea celorlalți.
—Poate... totuși mulțumesc că îmi ești alături, știu că e din cauza promisiuni făcută faţă de bunica ta, dar...
—Nu-i doar asta, eu... cum să zic îmi ești ca o soră vreau să te știu în siguranță chiar dacă doresc să plec și să te las, ceva parcă nu mă lasă mă face să mă întorc înapoi la tine.
—Iustin îți sunt atât de recunoscătoare! zise ea îmbrăţișându-l.
— Cred că bunica e fericită să ne vadă atât de apropiați, știi în copilărie nu puteam să stau cu tine din cauza că tata nu mă lăsa.
—Nu-l condamn a dorit să te protejeze de orice pericol pe care l-aș fi putut aduce.
—Asta așa-i, de fapt el nu era așa înainte, dar după moartea mamei și a surori mai mici el s-a schimbat.
—Îmi pare rău să aud asta.
—Sora mea a avut semnul șarpelui, părinții prima dată au fost triști, după s-au obișnuit cu ideea și au acceptat-o fără să se gândească prea mult la consecințe. Timp de trei ani toți am trăit chiar foarte bine. Bunica o iubea foarte mult cred că mai mult decât pe mine, nici acum nu am înțeles de ce, dar nu am fost gelos ea era detestă de restul lumii așa că merita din plin iubirea bunici și a părinților. Dar toate astea aveau să se sfârșească din cauza unei prietene de a mamei, când a aflat că adăpostim un semn al șarpelui, aceasta a anunțat pe ceilalți săteni. Eu cu tata ne întorceam de la cumpărături când am văzut-o pe bunica cum fuge spre noi plină de sânge. Iar din casă tot ce am auzit a fost un ţipăt scurt de copil, ei au ucis-o. Mama a fost spânzurată fiindcă a dat viață la un monstru și noi exilaţi din sat.
—Iustin îmi pare atât de rău de durerea pe care ai avut-o!
—E în regulă, acum sunt bine fiindcă te-am întâlnit pe tine și tu poți împreună cu ceilalți să aduci o schimbare și așa nimeni nu va mai îndura pierderea oamenilor iubiţi din cauza unui semn.

            Dimineață când erau gata să  plece Eric veni în fugă la ei.
—Vreau să vin cu voi! zise agitat.
—Sigur, mă bucur că te-ai răzgândit. Zâmbi Serafina, dar putea să îi simtă foarte bine neliniștea ce îi cuprindea sufletul.
—Eric stai! Nu poţi să pleci știi bine asta. Îl opri tatăl lui cu o furie vizibilă de zici că era gata să-l închidă pe veci în casă.
—Tre...buie este... pentru binele lumii!
—Sigur poţi să pleci o zi dar după te întorci! spuse apăsat punând accent pe ultimul cuvânt.
—Îmi trebuie mai mult timp nu doar o zi.
—Atunci nu poți pleca cine va mai ajuta lumea cu sfaturi aici, cine va fi un stâlp al casei și vrei să pleci acum când știi condiția surori tale.
—Așa-i, ai dreptate tată nu m-am gândit prea mult la asta, îmi pare rău dar nu pot pleca cu voi.
—Nu-i nimic, poți veni atunci când ne vom întâlni cu toate semnele, zise Iustin.
Eric merse în cameră sub privirile tatălui său își luase din nou cartea groasa și citi, când acesta plecase rapid deschise geamul să sară dar ușa se deschise intrând mama lui.
—Du-te fiule și nu te uita în urmă! Spuse ea dându-i un rucsac.
—Mulțumesc mamă pentru tot când mă voi întoarce am să readuc liniștea familiei.
—Sunt sigură că vei face asta, așa că plecă îl voi ţine eu ocupat pe tatăl tău, dar ai grijă de tine!

Fugi cât putu de tare ca să îi prindă pe cei doi din urmă, îi era teamă de acest nou început dar nu putea să mai stea în acea casa, mai ales când aflase cel mai îngrozitor secret pe care tatăl său îl ascunse în tot acest timp.
—Serafina! striga el
Aceasta își întoarse rapid capul.
—Eric?
—M-am răzgândit din nou, zise zâmbind, mergând alături de cei doi.