Semnul veninos

Capitolul XXXII-Coșmar

             Se trezi cu o durere de cap, în faţa lui era acel bărbat care ia luat foc casa, îi ajută să se ridice.
—Grăbește-te și du-te să-ți salvezi prietena!
—Ce s-a întâmplat cu ea, ce se petrece aici?
—Totul a fost o capcană de la început, acea bătrână și toţi acei oameni nu doresc cu adevărat să prindeţi monstrul Gheară, ei vor să o dea pe fata cu semnul șarpelui drept sacrificiu pentru această lună.
—Nu se poate...
—E adevărat de asta te-a despărțit de ea și apoi te-a adormit aici pentru a nu le sta în cale, acea fată mi-a salvat fiul pentru asta mă simt dator să o ajut, chiar dacă este un șarpe...

            Flavius mergea alături de Zara aceasta nu mai vorbise deloc încă de când au plecat. Cristina se uita după prietenii ei apoi văzându-l pe Iustin îi făcu cu mâna, acesta veni spre ei, își luase de-o grija când văzu că au reușit să o găsească pe Zara.
—M-am gândit, acum este ocazia perfectă să plecăm din acest oraș după cei găsim pe Eric și Serafina.
—Cristina,  dar încă n-am rezolvat misterele de aici.
—Este treaba lor, mai mult îi vom ajuta dacă ne vom duce noi misiunea la capăt. Deci te rog, să mergem înainte să se răzgândească prințesa,  zise ea în șoaptă ultimele cuvinte.
—Tot nu pot, mai bine plecați voi, eu rămân aici, adevărul este că o crimă asemănătoare s-a întâmplat și în orașul nostru, deci dacă pot afla aici ce a fost atunci îmi va fi mai ușor acolo.
Cristina îl luase de mână pe Iustin și se îndepărtau suficient de mult, astfel încât să nu fie auziţi de cei doi care păreau prinși în propriile gânduri.
—Eu nu pot să stau cu ei, n-am încredere după câte ne-au făcut de-abia am răbdat, până te-am găsit pe tine și cine știe câte ore ne va lua să-i găsesc pe Eric și Serafina.
—Nici eu n-am încredere în ei, dar am încredere în tine.
—Stai... am auzit bine tu ai încredere în mine?!
—Da știu că la început ți-am zis că n-am, dar am văzut în tine că îți pasă de restul, tu l-ai ajutat pe Eric atunci să fie mai bine apoi ai fost cu noi, după toate câte am pățit aici și vrei cu adevărat să îndeplinești această misiune.
—Mă simt ciudat când mi-ai zis tu astea, dar mă bucur. Bine dacă tu vrei să rămâi atunci mă voi descurca eu cu ei.
Iustin îi zâmbi și o cuprinse într-o îmbrățișare.
—Așa te vreau.

Flavius dori să-i zică ceva Zarei, dar nu prea avea curajul văzând-o atât de tăcută, aceasta era tristă din cauza familiei sale, dorea foarte mult să plece ca să se elibereze de destinul pe care ei i l-au pus cu forţa. Acum nici nu mai era sigură de sentimentele ce le are pentru Flavius, se gândi că așa cum toată viaţa ei a fost planificată, atunci poate și emoțiile pe care le are sunt false și impuse.
—Deci planul este să-i găsim pe cei doi apoi plecam, Iustin va rămâne aici pentru a o ajuta pe Fiona.
Zara își scoase o brățară de pe mână dându-i lui Iustin.
—Spune-i Fionei că îmi pare rău, pentru că plec așa, te rog să-i dai asta.

            Fiona se bucura când o zări pe sora ei alături de ceilalți, dar o voce din spate o făcu să se oprească din mers, era aceeași persoană pe care o considera din prima că ceva nu-i în regulă, acesta a început direct să-i zică că are ceva important de arătat. Aceasta se mai uita o dată la ceilalți dorind să-i cheme, dar Rotgord o prinse de mână trăgând-o după el, zicând că acel ceva va dispărea dacă nu vor ajunge la timp.
—Stai cum îţi permiți să mă tragi așa, eu îmi chem prieteni pentru că sigur vor să vadă și ei!
—Bine poţi să-i chemi.
Fiona se întoarse iar în acel moment Rotgord își puse mâna la spate, căzând în genunchi, ea se întoarse văzându-l așa îl întrebă dacă este bine, dar acesta parcă tot mai rău era.
—Stai aici voi chema ajutoare!
—Cineva din spate o tras în mine cu ceva...
Fiona fără să stea prea mult pe gânduri fugi în speranța să-l găsească pe cel care a tras, îndepărtându-se de prietenii ei și pierzându-se în lumina slabă a seri.