Semnul veninos

Capitolul LXI- Fără ochi

                Sângele era la picioarele lui Iustin. Își trecuse nervos mâna prin păr.
Ajunse acasă, strigând pe toată lumea.
—Din nou s-a întâmplat! Dimineață a fost găsit un bărbat fără ochi!
—Atunci monstrul s-a întors? întrebă Clara.
—Și anul trecut a fost găsit un om fără ochi! zise Cristina. Atunci pe loc ne-am dus la Daria să-i spunem, ea a fost la stejarul unde este închis și ne-a asigurat că este acolo.
—Cineva îl imită, spuse Iustin. Dar de ce?
—Și dacă este chiar monstrul? puse Velir întrebarea.
—El lua ochii odată cu semnele, zise Serafina. Iar aceste două persoane încă au semnele...
—Cea de dimineață, am găsit-o fără mână stângă.
—Deci cineva vrea să se facă remarcat, spuse Ermil lăsând jos ceașca de ceai. Motivul? Variantele sunt multe...
—A dispărut! strigă cu putere Flavius. Fedora a dispărut! Clara te rog, vezi dacă îi simți prezența!
—Cum? zise Cristina. Nu se poate! Ce s-a întâmplat?
—Când m-am trezit ea nu mai era în pat...nu știu, cum am putut să dorm așa!
—Stai calm, îi puse Sebastian mâna pe umăr. O vom găsi.
—Îmi pare rău Flavius, dar nu simt nimic.
—Mamă să mergem în pădure, poate acolo puterea îți va fi mai mare.
—Departe oricum nu poate fi, deci căutăm prin satele de lângă pădure, zise Ermil.
—Eu mă duc la Mara! Ea a venit ieri și astăzi fata mea nu mai este! Sigur...
—Iustin a găsit un om fără ochii, zise Velir. Se pare că un monstru e în libertate.
—Ce vrei să zici cu asta? Că fata mea a fost luată de el!?
—Ușor voi doi! spuse Ermil. Să nu mai pierdem timpul și să acționăm. Iustin află tot ce poți despre crimă. Restul punem accent pe Fedora.
—Am zis clar, mă duc la Mara! zicând acestea Flavius ieși rapid din casă.
Velir merse după el.
—Kevin, du-te cu ei, ai grijă să nu apară și alte probleme.
—Sigur Ermil.

            Zara nu putea să își oprească lacrimile mai ales când auzi de la Cristina că se făcuse o crimă în stilul lui Rotgord.
—Suntem aici, zise Eric. O vom găsi. Mama Serafinei se concentrează să îi dea de urmă. Deci stai liniștită.
—E vina mea...doar a mea.
—Tu doar ai grijă de tine, îți promit că o vom găsi! încercă Cristina să o facă mai bine, dar nici ea nu știa exact ce cuvinte să spună. O durea mai ales că Fedora îi era foarte dragă, mereu când venea aici se juca cu aceasta sau când fata venea cu Flavius, îi plăcea să o privească cum se joacă cu Tudor, un joc știut doar de ei.
Clara încă medita la găsirea fetei. Eric și Cristina, plecaseră din pădure mergând prin satele vecine.
—Simt că am obosit...scăpăm de o problemă, dar vine alta...și ce vine e mai dureroasă decât ce a fost.
—Nu-ți face griji Cristina, o vom găsi. Și chiar dacă vin probleme multe, nu suntem singuri. Și dacă ai obosit, eu sunt aici. Nu voi lăsa această oboseală să distrugă ceea ce iubesc.
—Mulțumesc!
—Hmm, mă așteptam să-mi spui că mă iubești și tu, dar e bun și...
—Pentru că exiști, pentru că mă iubești și chiar dacă am făcut greșeli, ai fost acolo.
—Și tu Cristina ai fost mereu pentru mine.
Ea se ridică pe vârfuri, și-l sărută ușor.
—Pentru că suntem noi, iar împreună suntem de neoprit în tot ceea ce facem, știu că o vom găsi pe Fedora! Am încredere Eric.

              Miron când auzi de noua crimă căzu pe gânduri. O văzu pe Daria la masă, se puse lângă ea.
—Ți-am zis că nu poți doborî acel monstru, ai să vezi cum va veni la vraja de invocare. Ne va distruge pe toți!
—Nu trebuie să îți faci griji de asta, știu bine ce am închis în acel stejar.
—Miron în loc să stai aici, mai bine ai pleca și tu în căutarea Fedorei, zise Gloria intrând în cameră.
Miron se ridică de pe scaun și fără să mai zică nimic plecă. Nu avea chef să se confrunte cu două.
—Cum este Zara?
—Ce am venit de la ea, i-am dat ceai de sunătoare și mușețel, imediat se va liniști și va dormi.
—Foarte bine, trebuie să avem grijă cu ea, dacă cumva iese din pădure...
—Știe și ea care sunt consecințele.
—Mintea ei e în ceață, iar inima cu durere, deci nu mai e în stare să gândească limpede.
—Ai dreptate, oricum poate Miron să creadă că Rotgord e printre noi? Ce prost! Gloria privi atent chipul Dariei ce părea a fi cuprinsă de gânduri. Am dreptate? Așa-i? Este încă acolo în stejar, că doar tu anul trecut ai fost acolo, ai verificat? E acolo?
—Este acolo...ceva e acolo, dar nu el.
Chipul blând al Gloriei deveni înghețat, de parcă ar fi fost de piatră.
—Ce vrei să spui cu asta!? El...nu se poate!
—Simt ceva acolo, dar nu simt că ar fi el.
—Atunci trebuie să le spunem la restul, să fim în alertă, crima de anul trecut și crima asta de el au fost făcute, trebuie...
—Gloria, nu vreau să îi agităm. Poate din cauza că a stat acolo mult timp și-a pierdut puterea și de asta nu-l simt ca și cum ar fi acolo. Pentru că nu mai are aceeași putere. Plus dacă chiar a scăpat, în toți acești ani, ne-ar fi atacat.
—Știi și tu cum e Rotgord, îi place să se joace! Nu ne atacă, deoarece așteaptă până la vrajă, vrea să ne vadă fețele uimite atunci când îl credeam învins!  Eu zic să anunți restul semnelor. Dacă el de atâta timp stă în umbră, cine știe ce plan a pregătit!
—Dar nici nu e sigur, nu vreau să îi punem în panică.
—Daria, îți accept cuvântul, dar nu uita vorbim de el. Poate din cauza lui încă nu am găsit copilul ce are semnul mistrețului, știi bine că toată lumea a încercat să-l caute prin sate și totodată să răspândească leacul. Dacă el a luat acel copil? Și-l crește pentru a repeta din nou istoria, ce a făcut și cu semnul șarpelui.
—Să o găsim pe fetiță, după îi voi anunța pe ceilalți. 
—Ar fi bine să le spui cât mai repede, în curând copilul cu semnul mistrețului va împlini șapte ani, iar atunci voi îi veți putea simți prezența oriunde ar fi.