Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 5

Amaya

Am făcut-o... da, am acceptat să îl ajut să își trăiască viața, să trăiască anii pierduți ai adolescenței. Nu mă întrebați de ce, nici eu nu îmi dau seama cum am putut să îi dau un răspuns afirmativ, fără să mă gândesc mai bine, să îmi acord un timp pentru asta.

Poate fiindcă el îmi amintește de mine, cea de acum doi ani, rămasă singură în urma unei traume și realizând că vrea să se schimbe. Am fost exact ca el, tot ce știam era muncă și iar muncă, anii adolescenței i-am petrecut învățând și nu m-am bucurat cum o făceau cei de vârsta mea. Și mi-a fost greu să schimb asta, să îmi ies din rutina zilnică și să îmi permit să mă mai și distrez atunci când simt nevoia. Și am trecut pe cont propriu prin această transformare, chiar dacă Connie și părinții mei m-ar fi putut ajuta, mi-ar fi putut ușura trecerea de la o viață anostă la una în care trăiesc. Însă nu am putut accepta asta, trebuia să trec, singură, de durerea ce mi-o pricinuise trauma de atunci și pe care doar eu o puteam înțelege pe deplin.

Au fost momente în care aș fi vrut să îi am alături, doar că n-am avut curajul să le spun asta... Însă Ethan a avut curajul să ceară ajutor, să-mi ceară mie ajutorul. Și nu am putut să-l refuz, n-am vrut să treacă singur prin schimbări, așa cum am făcut-o eu.

Probabil o să regret că am acceptat... Sau nu. Nu știu momentan, va mai dura până voi afla răspunsul la această întrebare.

Ceea ce știu este că voi continua să mă întreb de ce am făcut-o, de ce el m-a ales tocmai pe mine, o necunoscută. Și mai știu că trebuie să evit cu orice preț să-i permit inimii mele să dezvolte sentimente pentru el, să îmi permit mie să mă implic mai mult decât ar trebui. E pentru binele meu.

Dar lăsând asta deoparte, i-am spus că astăzi îl voi ajuta să facă primul pas spre un nou Ethan, diferit de cel din prezent. Și am ales pasul cu care am început eu acum doi ani, atunci când mi-am făcut un tatuaj. Tatuaj ce îmi amintește în fiecare zi de ce s-a întâmplat, dar mă și motivează să continui să merg mai departe, să trăiesc.

Bineînțeles că nu i-am spus ce am de gând să facem, probabil ar fi refuzat, însă dacă m-a ales pe mine, și nu pe cineva apropiat lui, va accepta tot ce am în plan, fără să zică nimic. Altfel așa de ușor cum am acceptat, așa mă voi și retrage și-l voi lăsa să exploreze de unul singur.

Imediat ce-mi fac plimbarea de dimineață și iau micul dejun împreună cu ai mei, părăsesc casa spunându-le că am ceva de rezolvat, dar nu voi fi plecată toată ziua. Doar nu puteam să le zic în ce m-am băgat, și-ar fi făcut alte griji, inutile, pentru mine. Și nici ei nu au insistat să afle unde merg, niciodată nu o fac, în legătură cu orice, excepție când vine vorba de florărie. Dar cum i-am anunțat deja că o țin închisă în weekendul ăsta, ba chiar că mă gândesc la posibilitatea de a o da unui lanț cunoscut de florări, sunt liniștiți.

Ajung destul de repede la florărie, acolo unde i-am spus că ne vom întâlni, iar el e deja acolo. Îi fac semn să-și lase mașina și să urce în a mea, urmând să mergem la salonul de tatuaje, acolo unde mi l-am făcut acum doi ani. Nu puteam să aleg orice loc, trebuie să ai încredere în persoanele ce-ți fac tatuajul, să fi sigur că locul e steril și nu te trezești după cu o infecție. Iar salonul acela aparține unui fost coleg din liceu ce mi-a sărit imediat în ajutor când a aflat acum doi ani de năzbâtia ce aveam să o fac, cum de altfel și aseară, imediat ce l-am sunat a spus că-și face timp pentru noi.

— Acum îmi poți spune unde mergem? Sunt la tine în mașină, deci n-am cum să mă răzgândesc și să mă întorc din drum, îi aud glasul imediat ce pornesc mașina.

— Mergem să-ți faci un tatuaj, îi răspund și-mi întorc privirea spre el, văzându-l înmărmurit, cum mă și așteptam. Și înainte să mă întrebi de ce am ales asta ca fiind primul pas, află că și eu am unul, a fost primul pas și pentru mine, acum doi ani, când toate visele mi s-au năruit. Nu-ți voi spune ce mi s-a întâmplat și te rog să nu mă presezi. Însă îți spun că tatuajul ce l-am făcut m-a ajutat să merg mai departe, să continui să trăiesc și să mă bucur de viață.