Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 14

Amaya

Intrând în camera mea, bucuroasă că nu am fost prinsă, mă privesc în oglindă și am un zâmbet tâmp pe față. Cât de repede am putut să uităm amândoi de șocul ce l-am trăit citind scrisoarea. Și cât de copilăresc ne purtăm... eu fug ca o adolescentă de acasă, iar el ca un băiat rău mă întărâtă și apoi mă lasă.

Parcă nici nu am stare. Nu știu ce să fac, la muncă nu-mi stă gândul, nici la procesul ce săptămâna trecută îmi dădea bătăi de cap și nici la florăria de care trebuia să mă ocup săptămâna aceasta. În schimb, nu pot să-mi scot din minte cele două săruturi care m-au răvășit. Odată ce îmi apar în minte, odată cu fericirea apare și tristețea. Landon și Joshua nu merită ceea ce li se întâmplă, iar eu nu știu ce ar trebui să fac, cum să le alinăm și să le luăm durerea ce va veni inevitabil. Landon se afișează, lasă să se vadă ceea ce simte... dar ce vom face cu Joshua? Dacă își va suprima emoțiile și va ține totul în el nu va fi bine.

Scutur din cap, într-o încercare eșuată de a-mi elibera mintea și alegându-mi un schimb, intru să fac un duș rapid. Tot ce vreau e să iau cina și să mă pun la somn. Și sper să pot reuși să dorm, să uit pentru câteva ore de întâmplările de astăzi.

Dacă săptămâna a început așa, nu vreau să-mi imaginez ce se poate întâmpla în zilele ce vor urma.

Ethan: Aș vrea să nu fi plecat.

Am ajuns acasă... și mi-au sărit în brațe, ca de fiecare dată. Inima mi s-a frânt pentru a doua oară. Mi-am oprit cu greu lacrimile și aș fi vrut să fi aici, să mă ajuți să îmi revin.

Acum stăm cu toții la masă. Îi privesc și îi ascult cum vorbesc despre ziua lor. Rezist cu greu, cu atât mai greu când îi menționează numele și spun că își doresc să ne întoarcem acasă la noi, să se întoarcă mama lor acasă, să fim cu toții.

Cum o să le spun că mama lor nu mai trăiește? Cum o să-i mai privesc în ochi... ce reacții vor avea... ce vor dori să facă apoi?

Ecranul telefonului lumină atunci când ies din baie și mesajul de care mă lovesc îmi smulge o lacrimă, îmi face inima să doară.

Știu că nu ar trebui să mă implic mult prea tare, căci de-abia ne-am cunoscut. Însă e inevitabil, băieții aceia m-au făcut vrând, nevrând, să le fac loc în sufletul meu. Iar tatăl lor îmi provoacă atâtea stări, mă face să simt atât de multe.

Amaya: Trebuie să reziști, să rămâi în picioare indiferent ce va urma. Pentru ei. Și nu te gândi încă la ce va fi după, lasă lucrurile să vină singure.

Dacă purtăm pe umeri trecutul, prezentul și viitorul greutatea e mult prea mare. Cedăm și nu mai suntem în stare de nimic, încetăm să mai trăim cu adevărat. De aceea, trecutul rămâne în trecut, viitorul ne așteaptă acolo undeva, urmând să ne ofere ceea ce ne-a pregătit destinul, iar prezentul... pe el trebuie să ne axăm.

* Vorbele lui Carolanne Milton. Ai face bine să asculți de ele, altfel o superi și pe ea, dar mai presus de toate îi superi nepoata.

Părinții mei încă găsesc motive să-i păteze memoria bunicii. Însă ar trebui să îi mulțumească și să-și amintească mereu de ea, de persoana minunată care a fost. Ea m-a salvat... dacă nu ar fi fost vorbele ei poate că astăzi nu aș mai fi fost aici. Poate că aș fi lăsat acea tragedie de acum noi ani să mă distrugă. De fapt, poate nici nu s-ar fi ajuns acolo, poate că m-aș fi pierdut pe mine atunci când ea, bunica, a plecat de pe această lume.

Însă nu s-a întâmplat niciuna din cele două. Ca pe niște porunci mi-am repetat și mi-am întipărit cuvintele ei, le-am urmat și am trăit așa cum am putut mai bine. Iar acum împart acele învățături cu Ethan, care are nevoie de ele la fel cum am avut și eu în trecut. Și tot datorită cuvintelor bunicii o să dau curs sentimentelor și o să las totul să decurgă așa cum ne-a planificat divinitatea. Ce-o fi o fi.