Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 26

Amaya

De mână cu Ethan, zâmbind amândoi, ieșim în curtea din spatele casei. Mirosul grătarului îmi ajunge la simțuri și stomacul îmi face zgomote, căci nu am mai mâncat de aseară. Familiile noastre discutau și râdeau, se simțeau bine împreună. Iar în momentul în care ne simt prezența, se întorc spre noi. Văd uimirea pe fața tatei și un zâmbet pe chipul mamei, dar nu apuc să analizez mai mult, că cei doi băieți vin alergând spre noi, strigându-mi numele.

— Amaya! brațele lor îmi înconjoară mijlocul și pentru a-i putea îmbrățișa la rândul meu, mă văd nevoită să-mi trag mâna din strângerea lui Ethan. 

— Băieți, mă las în jos, foarte puțin, fiind încă prinsă de ei și le zâmbesc, privindu-i în ochi. V-a fost dor de mine? 

— Bineînțeles că da, strigă în același timp. Ce întrebare mai e și asta?

Aud râsete venind din apropiere și chiar din spatele meu. Și știu deja că, la fel cum eu sunt bucuroasă să îi văd fericiți, să văd că au reușit să depășească ceea ce au aflat, acest sentiment îi acaparează și pe bunicii și tatăl lor. 

— Mă gândeam că poate nu v-a fost dor de mine. Doar am vorbit zilnic la telefon și știu că a-ți fost cu tatăl vostru, v-ați bucurat de timpul petrecut împreună.

Săptămâna ce tocmai se încheie nu a fost productivă nici pentru mine, dar nici pentru Ethan. Munca a trecut pe ultimul loc, dar amândoi profităm de această după-amiază și de timpul ce-l mai avem liber ca de mâine să ne putem întoarce la birou. 

— Da, dar tot am fi vrut să te mai vedem în zilele ce au trecut, se despart de mine, dar mă apucă fiecare de câte o mână. 

Mă trag după ei spre masa la care erau așezate mama și Livia. Dar nu rămân cu noi, fug spre Ethan, care rămăsese în loc și îl ia cu ei spre grătar, acolo unde tata discuta cu d-nul Harlow. 

— Bine ați venit, o îmbrățișez pe mama lui Ethan și-l salut din priviri pe soțul ei.

— Mulțumim că ne-ai invitat, Amaya! mă strânge într-o îmbrățișare călduroasă. Îți mulțumim și pentru restul, pentru zâmbetele de pe chipul copiilor mei, pentru cât i-ai ajutat, îmi șoptește aceste cuvinte la ureche.

— N-aveți pentru ce să-mi mulțumiți, îi zâmbesc și privesc în aceeași direcție cu ea, spre Ethan, Landon și Joshua care experimentau cum se face un grătar.

Atmosfera este una a unei familii mari ce petrece după-amiaza de duminică la un grătar, depănând amintiri și povestind ce s-a mai întâmplat în ultima perioadă. E plăcut și acum toate emoțiile mele de mai înainte s-au risipit. Încă nu am spus cu voce tare ce suntem, dacă formăm un cuplu, dar din cuvintele sale asta se înțelege. Iar asta face ca această zi să fie mai specială, prima masă "oficială" cu iubitul meu și familiile noastre.

— Domnișoară Milton!

Nu-mi dau seama cât timp stau și privesc, dar la un moment dat sunt întreruptă de vocea mamei.

— Azi dimineață erai emoționată și agitată, nu-ți dădeai seama că te strig, iar acum ești blocată, parcă ai privi un tablou nemaivăzut...

Îmi atrage atenția și asta mă face să înțeleg că probabil m-a mai strigat înainte ca eu să îmi revin din reverie.

— Nu e singura, Isabella. Așa a fost și Ethan de dimineață. Cupidon i-a lovit pe amândoi cu săgeata lui.

— Cred că ai dreptate... doar am văzut amândouă cum au ieșit luați de mână. Pun pariu că dacă nu ar fi mers băieți la ei și nu i-ar fi despărțit, ar fi rămas așa tot restul zilei.