Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 15

Ethan

Închid cu atenție ușa de la camera băieților și mă îndepărtez. Cu greu am reușit să îi adorm, au fost mai neliniștiți decât de obicei și au insistat să vorbească cu „mama" lor, lucru ce nu am putut să îl permit. Am inventat scuze și am încercat să schimb subiectul și să îi liniștesc, dar a durat ceva.

Iar acum, oboseala ce-o simt fizic și psihic, mă face să-mi doresc să merg în camera mea și să dorm. Aș vrea să fac asta, să intru în lumea viselor, iar când mă voi trezi să constat că totul a fost un coșmar, că ceea ce am descoperit nu este adevărat. Însă știu că mă amăgesc sperând la așa ceva, am scrisoarea, am citit-o și răscitit-o, am dovezi - faptul că s-a îndepărtat brusc de noi - și o am și pe Amaya, m-a văzut distrus și a suferit odată cu mine atunci când a citit la rândul său acele rânduri.

Ziua de astăzi a fost îngrozitoare și știu deja că cele ce vor urma o vor întrece. De asta, trebuie să mă pregătesc în avans, trebuie să discut cu părinții mei. Nu pot să îi las în întuneric, fără a ști și ei ce s-a întâmplat. Cu atât mai mult că atunci când le voi spune lui Landon și Joshua, voi avea nevoie de ei, băieții vor avea nevoie de bunicii lor.

Cobor fără tragere de inimă scările și mă îndrept spre sufragerie, știind că aveau în plan să privească o emisiune în această seară.

- Mama... privesc de la unul la celălalt, tata... trebuie să discutăm. O să vă rog să nu vă agitați și să nu puneți întrebări până nu voi ajunge la final.

- Despre ce e vorba? Și cât de grav este?

- Seren... e foarte grav, îi răspund tatei la întrebare și văd cum mama își pune palmele peste gură.

Cine știe ce își imaginează ea în acest moment. Sunt atâtea posibilități, dar știu clar că niciuna nu se apropie de adevăr.

- Tata, ți-am spus că vreau să divorțez. Ei bine, astăzi am făcut un pas spre asta, mergând acasă și căutând certificatul de căsătorie printre lucrurile lui Seren. Însă nimeni și nimic nu avea cum să mă pregătească pentru ceea ce am găsit pe lângă. Am aflat că nu mai am nevoie de niciun divorț... eram liber de câțiva ani, trăind într-o minciună, fără să știu că de fapt sunt văduv.

Îi observ cum deschid și închid gura, vrând să pună întrebări, ca imediat să-și amintească că i-am rugat să le păstreze pentru la final.

- Seren a murit acum câțiva ani, răpusă de cancer. Însă înainte să părăsească această lume, a plănuit cel mai mârșav lucru posibil... și-a adus sora geamănă de care nu știam nimic și a convins-o să îi ia locul, să se dea drept ea. Era nebună, altfel nu-mi imaginez... iar motivația ei nu mă ajută cu nimic. Se pare că cele două, Seren și Karen, au rămas orfane de mamă când erau bebelușe, cancerul le-a furat ființa care le-a dat viață. Și nu doar atât, tatăl lor nu le-a suportat, le-a urat și le-a făcut existența un calvar mai mare decât era. Și când cea care cândva mi-a fost soție a aflat de diagnosticul său, s-a temut ca nu cumva eu să-mi urăsc copii... așa a ajuns să recurgă la nebunie, la planuri ilegale...

Nu le ofer toate detaliile și închei, rămânând în liniște. Le simt privirile asupra mea și îmi imaginez că vor să știe mai mult, însă nu mai am nimic de adăugat. Le voi răspunde la întrebările ce sunt sigur că le au, dar asta e povestea, rezumată în câteva rânduri... nu în pagini întregi cu nonsensuri și cuvintele unei persoane cu probleme la cap.

Din locul în care stau, într-un fotoliu opus canapelei unde erau ei, văd cu coada ochiului cum mama se ridică și vine spre mine. Se apleacă în jos și mă înconjoară cu brațele ei călduroase, care mereu au căutat să mă protejeze, să mă apere de tot răul din lume.