Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 34

Amaya

După o noapte în care brațele mamei mi-au oferit protecție și calm, în care îmbrățișarea ei a reușit să mă adoarmă, iar degetele sale mi-au șters lacrimile, dimineața mă găsește mai odihnită. Sau ar trebui să spun prânzul, căci pornind telefonul observ că este trecut de ora doisprezece. Am plâns minute bune, i-am spus mamei temerile ce mă încearcă și m-am confruntat cu toate gândurile și scenariile ce mi-au trecut prin gând.

Părinții mei au fost uimiți când le-am spus ce mi s-a întâmplat, dar fericirea i-a acaparat la scurt timp. S-au abținut să nu se exteriorizeze, am citit asta pe chipurile lor și din acțiunile rezervate. Însă deja îmi acordă mai multă atenție decât de obicei, sunt atenți și preocupați să îmi fie bine. Și știu că vor fi așa în cele nouă luni ce vor urma, cu Ethan alături.

Mă ridic în sus, sprijinindu-mă de tăblia patului și-mi duc ambele mâini deasupra abdomenului. Nu știu cum am lăsat asta să se întâmple, nu știu de ce se întâmplă toate cu o viteză atât de mare, dar un scop trebuie să existe. Cel puțin așa spunea bunica. Tare mi-aș dori ca ea să fie aici, ar ști ce să îmi spună și cum să mă liniștească, să-mi facă frica să dispară pentru a mă putea bucura de ceea ce destinul îmi oferă.

Nimeni nu e făcut să trăiască etern pe pământ, dar chiar și după ce ne dăm ultima suflare, nu înseamnă că ne-am dus de tot. Rămânem în sufletul și mintea celor care ne iubesc. Amintirile sunt adânc înrădăcinate și acelea nu pot fi luate de nimeni, iar odată cu ele rămân obiecte, locuri de preț pentru noi – care vor oferi familiei și apropiaților consolare. Tot ce-ți voi spune va rămâne cu tine, iubita mea... cât vei trăi voi continua să-ți fiu alături și să te ghidez în orice perioadă – fie ea bună sau rea.

Am avut, am și voi avea încredere în cuvintele bunicii, le voi urma și voi spera ca totul să fie bine, să-mi pot găsi fericirea. Nu există o altă cale pe care aș putea să o iau, fără să înnebunesc sau să fac ceva ce aș regreta mai apoi.

Aud bătăi în ușă și răspund rapid cu un „Intră", ca la câteva secunde mama să intre în cameră, având pe brațe o tavă plină de mâncare. Simt mirosul și stomacul protestează... mi-e foame, e clar.

— Bună dimineața, iubita! Ai dormit bine? se așază pe pat, lângă mine și punând tava deoparte își duce o mână peste ale mele.

De-abia atunci realizez că nu-mi luasem mâinile de pe abdomen și am ajuns surprinsă de mama.

— O să fie bine, Amaya. Minunea ce crește în pântecul tău va veni pe această lume și îți va oferi cea mai mare bucurie. Dar până acolo, trebuie să ai grijă de tine. Să mănânci și să nu mai pui multă presiune pe tine cu munca și florăria, să împingi gândurile sau să le discuți cu noi.

Îmi vorbește ca la un copil mic și-mi repetă cuvinte pe care sunt sigură că mi le-a adresat și azi noapte.

— Și tocmai de aceea, ți-am adus mâncare. Sunt sigură că nu te-ai atins de nimic de ieri de la prânz și sunt deja douăzeci și patru de ore. Să mănânci tot și să te schimbi, Ethan a sunat să anunțe că o să ajungă și el în vreo oră.

— Iar complotați pe la spatele meu? mă strâmb și-mi întind mâinile, așteptând să îmi dea tava pe care o adusese. 

— Nu facem altceva decât să avem grijă de tine. Dacă numești asta complot e alegerea ta, îmi așază tava pe picioare și se retrage spre ușă. Trebuie să fac mici cumpărături, dar dacă ai nevoie de ceva tatăl tău e jos – se uită la un meci de tenis, mă informează înainte de a mă lăsa singură în cameră.

Posibil să o fi supărat-o puțin remarca mea – remarcă ce aș fi vrut mai degrabă să fie o glumiță. Poate că pe deoparte mă deranjează când ei discută despre mine fără să știu exact ce, dar mă și încălzește și știu că în aceste luni am nevoie de ei toți alături.