Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 32

Ethan

Mă întorc cu fața spre persoana ce a îndrăznit să rostească aceste cuvinte. Trag masca de pe față și o văd „în toată splendoarea ei", cum s-ar zice, scundă, dar cu tocuri și îmbrăcată toată în negru, cu un voal deasupra chipului. Imaginea perfectă a văduvei negre. În spatele acelei bucăți de voal chipul îi este înăsprit, ochii par a trimite fulgere, are maxilarul încordat, lăsând dinții expuși. Știu că nu poate fi altcineva decât fosta soacră a Amayei, femeia care se pare că încă ține ură în suflet și caută să o rănească, să o acuze pentru ceva ce nu a făcut.

— Puteți repeta întrebarea? Privindu-mă în ochi și dând deoparte acel voal de prost gust?

Dacă se află aici, a fost invitată. Însă a venit să se dea în spectacol – să fie ușor observată când decide să facă scandal, căci dacă ar fi fost o femeie serioasă, nu ar fi ales acel voal ca accesoriu. Și în niciun caz nu ar fi început o dispută la petrecerea primarului.

— Știam că sunteți orb, v-ați lăsat păcălit de soție și de geamăna ei, iar apoi ați dat peste fosta mea noră – o criminală. Dar nu credeam că sunteți și surd.

Începe să râdă, ca nebuna. Și mă blochez când aud primele ei cuvinte, faptul că știe despre problema din familia mea.

— Nu ți-a ajuns, Alice? Nu mi-ai rănit destul copilul? Ce mai cauți? Ce mai vrei de la ea? Ce vrei acum și de la Ethan? în față îmi apare Thomas, tatăl Amayei.

— Nu! Nu mi-a ajuns! Nu merită să mai fie fericită, cum n-ar trebui să conducă firma sau chiar să trăiască. Mi-a luat copilul și până voi muri voi continua să o atac dacă-mi apare în fața ochilor.

Dușmănia acestei femei e de nedescris. Au trecut cinci ani și chiar dacă și-a pierdut singurul băiat, chiar dacă o doare, cea care ar fi trebuit să îi fie ca o fiică nu trebuie să sufere și să fie învinuită încontinuu. În perioada de după accident ar fi fost normal să se susțină una pe cealaltă, să se ajute să treacă mai ușor peste.

— Trebuie să încetezi cu asta. Gideon nu se întoarce, nu putem da timpul înapoi și să împiedicăm accidentul. Crezi că lui i-ar plăcea să te comporți așa cu femeia pe care a iubit-o?

Mă întorc în direcția Isabellei, care intervine în discuție, ținându-și fiica în brațe și alinând-o. S-a dus Amaya cea fericită de la începutul serii, cea pusă pe glume. Apariția acestei femei cu sufletul plin de ranchiună îi readuce amintiri și o dă peste cap. Are masca în continuare pe față, dar ochii nu-i mai sunt luminoși, are brațele strânse în jurul mamei ei... e slăbită și nu îmi place să o văd așa.

— Sunt tată și știu că aș fi distrus dacă unul din băieții mei nu ar mai fi, însă nu este vina Amayei. Totuși, dacă chiar aveți chef de ceartă, ar trebui să ieșim de aici... nu e locul și nici momentul pentru o asemenea scenă.

Pășesc în față spre această femeie și mă postez în fața ei, vorbind apăsat și abținându-mă să nu o trag de braț și să o scot afară.

Doar ce scăpasem de probleme și trecusem de tristețe, lăsând loc fericirii – trebuia să apară ea și să strice totul și să aducă iar nefericire pe chipul iubitei mele.

— De ce să ieșim, domnule Harlow? Te temi că vor afla toți cum ai trăit în înșelăciune pentru atâția ani? Sau că vei fi arătat cu degetul? Sincer, nu știu cum ai trecut așa ușor peste, iar acum te prezinți aici la braț cu cea pe care toți o știu ca fiind criminala fiului meu... Nici nu a fost judecată geamăna răposatei tale soții... nu știu ce spune asta despre tine. Dar vom vedea ce comentarii vor face cei de la ziarul local luni. Cineva le-a oferit informația pe tavă. Eu, mai bine spus.