Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 20

Ethan

Parcurgem drumul spre casa Amayei în mașini diferite, eu cu Landon în mașina mea și Joshua cu cea pe care o îndrăgește și de care nu se dezlipește, în mașina ei. Mă așteptam ca el să nu vrea să vină în aceeași mașină cu mine și fratele său, nu am cum să îl despart de ea atât de repede. În această perioadă trebuie să îi permit să facă ceea ce vrea și să îl înțeleg.

— Și aici stau eu, ne arată cu mâna spre casa cu un etaj dintr-un cartier rezidențial, liniștit.

E o casă nici prea somptuoasă, dar nici modestă. E modernă, dar nu precum cea pe care o cumpărasem pentru mine, Seren și copii, însă nici arhitecturală precum a părinților mei. Într-un cuvânt... potrivită... chiar perfectă și zâmbetul de pe chipul Amayei spune multe. A copilărit aici, are amintiri frumoase în această casă, înconjurul ei și se întoarce mereu cu drag acasă.

— Intrăm, vă servesc cu ceva și așteptați puțin să mă schimb, vorbește când niciunul din noi nu spune nimic și îl ia de mână pe Josh, înaintând spre intrarea în casă.

— Este o zonă tare frumoasă, mă aud vorbind și mă gândesc că mi-ar plăcea o casă asemenea acesteia pentru mine și băieți. Sunt proprietăți de vânzare în zonă? întreb mai în glumă mai în serios.

— N-aș ști să-ți răspund, nu-mi petrec prea mult timp pe acasă și nu aflu prea multe. Dar da, este cu adevărat frumos. Îmi amintesc cu drag de copilăria cd am avut-o aici, eram mulți copii și petreceam timpul pe străzi, în parcul din apropiere. Serile de Halloween și de Crăciun erau magice și încă sunt. Mulți au rămas în zonă, cei cu care am copilărit își cresc copii și pare că timpul nu ar fi trecut când ii văd în zonă.

Vorbește cu mare încântare și privește în jur. Auzind cuvintele ei, mă gândesc că asta vreau și pentru Landon și Joshua. Să copilărească împreună cu alți copii, să aibă sărbători magice, să își facă amintiri pe care să le povestească peste ani copiilor lor.

— Ne vei povesti întâmplări din copilăria ta?

— Ne vei arăta poze cu tine de atunci?

Joshua îi pune prima întrebare, privind și el la casele din jur, la verdeața din curți, la cerul ce e atât de senin deasupra. Pare să îi placă ceea ce vede și asta mă face să-mi doresc cu atât mai mult să cumpăr o casă într-o zonă de genul.

Și bineînțeles, Landon îi pune cea de-a doua întrebare și la rândul său, îi sclipesc ochii, semn că îi place ce vede.

— Da și da. Poate nu o vom face acum, dar într-o zi cu siguranță, le zâmbește și își scoate cheia din geantă, deschizând imediat ușa. M-am întors! sunt luat prin surprindere când strigă tare. Și am câțiva invitați cu mine, îi ia pe ambii băieți de mână și pășește tot mai mult în interior.

Eu rămân în urmă și privesc în jur, analizez casa în care tocmai am intrat. Pe pereți stau rame cu poze, totul e modern și aranjat cu bun gust, în non-culori, care mereu sunt plăcute ochiului.

— Dar pe cine avem noi aici? un glas bărbătesc mă face să-mi întrerup „inspecția" și privind în față, dau de un bărbat ce apare în mare parte din pozele afișate.

Tatăl Amayei. Înalt, având corpul bine lucrat, părul grizonat, chip alungit ce inspiră atât seriozitate, dar și degajare. E îmbrăcat simplu, într-un trening și pare relaxat. Iar când își vede fiica zâmbește, nu-și ia privirea de la ea pentru câteva secunde și îmi dau seama că e fericit că s-a întors acasă.

Isabella a spus ceva ce încă nu pot înțelege, ceva ce vreau ca Amaya să-mi povestească. Și asta cât mai curând. Ceva i s-a întâmplat în trecut, ceva tragic – lucru ce-l bănuiam prin prisma faptului că la rândul său și-a făcut un tatuaj, primul ei pas spre o viață trăită mai bine. A pierdut persoane importante ei... nu știu cine ar putea fi, dar îmi doresc ca ea să-mi spună, să aibă încredere în mine cum și eu am încredere în ea.