Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 6

Ethan

În momentul când vocea mamei se face auzită, chipul Amayei parcă împietrește. Calmul ce putea fi citit în ochii ei cât timp a interacționat cu băieții mei acum dispăruse. Și îmi pot da ușor seama de ce. Cel mai probabil crede că femeia ce se află în spatele ei este soția mea. Sunt conștient că este vina mea, am adus-o aici fără să-i spun că soția mea este plecată, fără să-i spun că este casa părinților mei. Nu i-am spus nici că cei doi, Landon și Joshua vor fi prezenți.

De-abia am reușit să o conving, dacă i-aș fi spus vreunul din aceste aspecte cel mai probabil ar fi refuzat să vină. Iar eu nu îmi doream asta. Felul cum a interacționat cu băieții mi-a umplut sufletul cu bucurie. E atât de diferită de soția mea, e spontană, sufletistă, plină de viață, iar pe lângă asta este o femeie cu adevărat frumoasă. Nici nu m-ar mira să fie coadă de bărbați ce să o curteze, cu părul ei blond asemenea razelor soarelui, chipul oval, ochii de un verde crud. Aș vrea să spun că n-are niciun defect, că este femeia perfectă, dar știu prea bine că fiecare dintre noi are cicatricile sale, fie că sunt la vedere sau nu.

Însă, în cazul său, n-aș putea afirma dacă asta este adevărat sau nu, având în vedere că nu o cunosc de foarte mult timp. Dar, pe cât de greu de citit ca persoană este, pe atât de ușor își dezvăluie părți din ea. Poate că nu-și dă seama sau poate că o face intenționat. Însă prin acești pași ce ea singură mi-a spus că i-a urmat în trecut și pe care-i voi urma la rândul meu, cu Amaya alături, se dezgolește de secrete, de dureri. Deja știu că ceva sau cineva a rănit-o, iar asta mi-a spus când m-a convins să-mi fac tatuajul.

Primul pas... am făcut primul pas spre o viață ce o voi trăi altfel. Nu mă așteptam să mă ducă să-mi fac un tatuaj, nici prin cap nu mi-ar fi trecut asta, iar acum nu pot decât să mă întreb care va fi următorul pas. Când am aflat unde vrea să mă ducă aș fi vrut să refuz fără a argumenta, căci nu sunt obișnuit să fac lucruri atât de periculoase. Bine, nu știu cât de periculos este un tatuaj, dar nici nu știu cum aș putea numi ceea ce am făcut: acțiune spontană sau neașteptată. Oricum ar fi, mi-am ținut refuzul pentru mine, am acceptat și așa voi face orice ar urma.

M-am decis să învăț să trăiesc, lăsând mare parte din griji deoparte și asta am de gând să fac. Și nu neapărat pentru mine, cât pentru băieții mei. Ei merită să aibă măcar un părinte dedicat, un părinte ce să le facă poftele și să nu se gândească doar la educația lor. În viață e permis să mai și greșești, să mai iei câte o pauză de la tot dacă asta simți nevoia să faci. Și vreau să încerc să trăiesc mai mult pentru a le permite și lor asta, pentru a-i educa altfel decât am făcut-o până acum.

Și tatuajul nu doar că mă va motiva să continui să o fac, însă îmi va și aminti că se poate dacă îți iei inima în dinți, lăsând deoparte tot ce considerai corect până în acel moment. Iar pe lângă asta, întâlnirile de la florărie, ziua de astăzi, tatuajul în special și tot ce va urma de acum alături de Amaya îmi vor rămâne în memorie pentru totdeauna. Chiar dacă într-o bună zi există posibilitatea să încheiem orice legătură, nu o voi uita. Și sper ca nici ea să nu o facă... sau cel puțin să nu-i uite pe Landon și Joshua, să nu rupă legătura cu ei.

— Mamă, ți-o prezint pe Amaya Milton! într-un final îmi las gândurile deoparte, revenind la realitate și la cele două femei ce se priveau una pe cealaltă.

Băieții continuau să stea lângă ea, ținând-o amândoi de câte o mână și vrând parcă să-i spună cine este femeia din fața sa. Însă aceasta continua să privească în fața sa, împietrită, neștiind ce să facă sau să zică.

— Amaya, ea este mama mea, Livia Harlow! Cum Seren este plecată pentru câteva zile, am zis că ar fi bine dacă ar petrece timpul cu bunicii, adaug mai apoi și parcă își revine din starea în care intrase.