Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 31

Ethan

Încă de când am aflat adevărul ei, trecutul ce i-a lăsat cicatrici asupra sufletului, mi-e greu să realizez cum a trecut peste. E mai puternică decât credeam, decât s-ar aștepta oricine. Și-a pierdut copilul, nici nu-mi pot imagina durerea ce a simțit-o atunci. Nu știu cum a reușit să depășească momentul, unde a găsit puterea de a merge mai departe.

Însă știu că este făcută să fie mamă. Da, are teama că trecutul se va repeta și viața îi va fura copilul, încă o dată. Dar nu va fi așa, o voi proteja și ne voi proteja copilul, dacă vom ajunge acolo.

Am văzut-o cum s-a purtat cu fii mei, iubirea ce le-a oferit-o nu e altceva decât iubirea unei mame pentru copii ei. Cuvintele frumoase pe care le-a folosit când li s-a adresat au fost exact ceea ce ei aveau nevoie, ceea ce nu au primit de la cea pe care au crezut-o mama lor. Ajutorul ce ni l-a oferit și tot ce a făcut în ultima perioadă...

Are atâta iubire de oferit în sufletul ei, o afinitate în a fi mamă, o dorință pe care o împinge adânc în minte, din cauza fricii.

Voi face un obiectiv propriu din asta... îi voi oferi fericirea completă și o voi vedea mamă într-o bună zi.

Dar acum... petrecerea plictisitoare – după spusele Amayei – a primarului, ne așteaptă. Sunt în trafic – orașul fiind ceva mai aglomerat decât în mod normal – și merg spre casa ei pentru a pleca împreună de acolo la locație.

Amaya: Nu știam că ești întârziat. Parcă voiai să fi gentleman.

Zâmbesc, chiar și în ciuda mașinilor ce se mișcă ca melcul, chiar și dacă ea se ia de mine. Starea mea de dispoziție devine și va deveni mai bună de fiecare dată ce îi aud numele sau primesc un mesaj de la ea. Atunci când suntem împreună totul e cu mult mai spectaculos. Cu ea raiul coboară pe pământ și totul e angelic.

Ethan: Posibil să fi renunțat la acel gând. Iar întârzierea nu e din vina mea, se merge bară la bară. Cred că primarul a invitat tot orașul la petrecerea de ziua lui.

Amaya: Dacă îți este mai ușor, pot să plec cu părinții mei. Și ne întâlnim direct la restaurant.

Ethan: În niciun caz! Așteaptă-mă și vin cât pot de repede.

După ce-i trimit ultimul mesaj, nici nu mai aștept un răspuns, caut cu privirea străzi ocolitoare pe care aș putea să o iau ca să scap de trafic. Și într-un sfârșit, la cincisprezece minute de când am schimbat mesajele, parchez în fața casei și claxonez.

Cobor grăbit și mă îndrept spre ușă, dar nu apuc să sun la sonerie că ușa-mi este deschisă în față și o văd.

Poartă o rochie albastră, lungă și cu mâneci din dantelă care par să sclipească. Materialul rochiei pare a fi o catifea și are o decupătură de-a lungul piciorului drept, putând să-i văd perechea de tocuri înalte, de un albastru identic cu al rochiei. Ochii mi se duc din instinct asupra ochilor de care m-am îndrăgostit de la prima vedere. Are un machiaj simplu – sau cel puțin pentru mine, care nu știu nimic despre asta, este simplu. Părul îi este aranjat într-un coc, având doar șuvițe lăsate în părți, iar gâtul îi este dezgolit. Rânjesc atunci când văd semnul ce i l-am lăsat. Nu-i foarte mare și nici prea mic, însă este acolo și vizibil oricui se va uita la iubita mea.

— Cineva a fost cuminte, fac câte un pas în față până pot să-mi trec brațul pe după mijlocul ei.

O trag la pieptul meu și-mi cobor fața încât îi sărut acel loc de pe gât, unde am lăsat un semn din iubire și dintr-un impuls de posesivitate.