Parfum clandestin | Finalizată |

Capitolul 18

Amaya

Timpul trece pe lângă noi și tot ceea ce facem pentru restul zilei este să stăm pe canapea, fiecare cu unul din băieți în brațe. Joshua nu pare să vrea să se despartă de mine, însă nici nu spune nimic... își ține ochii închiși și respiră lent, deschizându-i doar dacă încetez să îl mai masez pe spate. Se bucură de atenția ce i-o ofer, iar mie nu-mi pasă dacă îmi amorțește corpul, voi sta pe canapea atât cât vrea el. Landon, în schimb, vorbește cu tatăl său despre viitor, despre o vacanță ce și-o dorește, despre vizite în anumite parcuri de distracții, grădini, locuri din oraș.

Sunt atât de diferiți, însă amândoi se simt eliberați după ceea ce au aflat. Său cel puțin așa mi se pare, căci unul vorbește deschide despre ce își dorește și își convinge tatăl ușor, iar celălalt se bucură de atenție, se răsfață. Iar asta îmi spune că acea femeie i-a șantajat emoțional și i-a făcut să sufere mai mult decât lasă să se vadă.

Pot observa pe geam cum întunericul a acaparat totul, fiind deja seară. Știu că mama a plecat de mult, iar părinții lui Ethan, deși au mai intrat să vadă cum sunt nepoții lor, au păstrat distanța.

— Josh... închisesem ochii pentru câteva secunde și îi deschid înapoi când aud glasul lui Landon și simt mișcare în stânga mea. De ce nu vorbești cu noi? S-a terminat, ea nu-ți mai poate spune nimic. Tata nu o va lăsa.

Vine lângă fratele său și îi pune mâna pe umăr, îl mișcă până îl face să-și deschidă ochii și să-l privească.

— Ce i-a spus, Landon? îl întreb văzând că Joshua nu pare să-și dorească să vorbească.

— Noi stăteam în fiecare zi cu ea acasă, cât nu eram la grădiniță sau la școală. Iar într-o zi, când Joshua s-a trezit după somnul de amiază și un coșmar l-a făcut să plângă, a fugit la ea în cameră. I-a sărit în brațe, vrând să primească alinare, dar a fost respins. Parcă ar fi mâncat-o, l-a îndepărtat și i-a spus să înceteze, să nu mai plângă, că e bărbat, nu o fetiță. A început să îi spună că trebuie să fie tare, că doar așa va reuși în viață, că doar așa va fi iubit. I-a spus să nu mai meargă vreodată la ea plângând sau cu o supărare, că nu-l va mai iubi și i-a spus că dacă va zice cuiva ceva, va fi foarte supărată și va vedea el ce se va întâmpla.

Dacă eu strâng din dinți, iar mâna ce-o aveam pe spatele micuțului îmi împietrește, totul din cauza nervilor ce îi simt în aceste clipe, Ethan îl văd cum își pune palmele peste față, își apleacă capul și plânge încet.

— A dat vreodată în voi?

Nu pot să-mi dau seama ce suflet are acea femeie și cum a putut să se joace astfel cu mintea unui copil. Și sper din tot sufletul ca răspunsul la întrebarea ce tocmai am pus-o să fie nu, nu vreau să-mi imaginez că le-a făcut așa ceva... Landon și Joshua sunt cei mai cuminți și ascultători copii, sunt sigură că dacă le vorbea frumos și le oferea chiar și un gram de iubire, ar fi făcut ce zicea ea. Dar nu să îi zică astfel de lucruri...

De ce i-a mai promis surorii ei că le va fi mamă când ea avea să se poarte așa cu ei? Pentru bani? Pentru a putea să profite de soțul ei și să-l și înșele pe la spate? Ce fel de om este? Câtă răutate o zace în ea?

— Nu, nu a făcut asta, îmi spune și răsuflu ușurată.

— Joshua... vrei să mergem să mâncăm ceva? Este deja destul de târziu și nu puteți să vă puneți la somn fără să serviți cina, mă las într-o parte și privesc în ochii lui.

— Nu vreau să pleci. Nu în seara asta, șoptește și îi văd lacrimile la colțul ochilor, însă le suprimă, așa cum a fost obișnuit.

Nici nu aveam de gând să fac asta.
— Ți-am promis ceva, iar eu îmi țin promisiunile, îi vorbesc și îl prind bine în brațe, ca mai apoi să mă ridic în sus.

Cu chiu, cu vai, o fac. Are nouă ani, e destul de greu și nu mai are mult și mă ajunge la înălțime. Și știind că nu pot ajunge prea departe cu el în brațe, îl las jos și îl prind de mână, simțind cum mă strânge tare imediat, parcă nevrând să riște și să plec.

Liniștea ne însoțește și în drumul spre bucătărie, cât timp mâncăm din pizza ce le-o făcuse Livia, probabil cu gândul că îi va înveseli. Landon îl însoțește acum pe fratele său, păstrând și el tăcerea și atmosfera e mult prea liniștită pentru o casă cu doi copii.

Îi înțeleg pe deoparte, însă la vârsta lor nu ar fi trebuit să aibă asemenea durere. Ar trebui să fie energici, să trăiască, să facă și prosti din care să învețe.

Cu greu îl convingem pe Joshua să meargă la baie după cină, el fiind speriat și spunând că o să plec, că o să îl las singur. Însă insist și îi promit din nou și din nou, iar el merge împreună cu fratele său să se pregătească de somn. Bunicii îi urmează și pentru a doua oară în această zi, rămân iarăși doar eu și Ethan. Doar că, spre deosebire de azi dimineață, acum adevărul a fost spus și i s-a ridicat o greutate de pe umeri. De acum înainte trebuie doar să se asigure că ei nu vor mai suferi din cauza acelor femei.

Îl las pe el să vorbească, dacă simte să facă asta, iar între timp îi trimit mamei un mesaj să o anunț că voi rămâne peste noapte.

— Simt că am eșuat ca tată... e răgușit atunci când vorbește și privind la el, e aproape de a începe din nou să plângă. Cum am putut să fiu atât de nepăsător, de orb? Nu am știut cu ce se confruntă copii mei, ce rău le face femeia ce am presupus că le e mamă...

Mă întind peste masă, el fiind chiar în fața mea, și îi prind mâna, strângând-o.

— Nu poți să te învinovățești. I-a manipulat și i-a făcut să creadă că așa e cel mai bine...

— Ba da... mă pot învinovăți. Dacă aș fi fost mai prezent și nu aș mai fi fost axat doar pe muncă, lucrurile poate ar fi fost altfel astăzi.

— Ce ți-am spus eu legat de alegeri? În cele mai multe cazuri, atunci când decidem ceva, nu știm unde ne va duce și dacă am ales corect.

Da,  îi dau dreptate, dar nu în totalitate... poate astăzi ar fi stat lucrurile altfel pentru ei dacă el ar fi fost mai prezent. Însă nimic nu garantează asta. Și poate că așa a fost să fie, poate acesta este drumul lor în viață. Dumnezeu le-a dat această încercare ca să învețe din ea și să-și trăiască cu adevărat viața din acest moment.

— Chiar și de-ar fi cum spui tu, tot sunt un tată rău... nu știu cum să mă comport cu ei acum, ce să le spun. Cu Landon îmi e mai ușor, dar Joshua... nu m-ar mira ca el să mă urască...

Îi dau drumul la mână, cu un oftat, și ridicându-mă de pe scaun, ocolesc masa și merg spre el. Îl îmbrățișez puternic. În acest moment e și el un copil, are nevoie să simtă că nu e singur și are persoane care să îl susțină în ceea ce face. Pentru că e posibil să creadă că noi, eu, mama, părinții lui, suntem aici doar pentru Landon și Joshua, iar de el am fi dezamăgiți.

— Mă supăr pe tine dacă te mai aud că spui asta. Joshua nu te iubește. El are nevoie de multă iubire, de atenție... trebuie să i se repete și să i se demonstreze că nu este nicio problemă dacă plânge, dacă își dorește o îmbrățișare sau orice vrea suflețelul lui. Și știe că tu îl iubești, însă nu a venit la tine pentru că în aceste momente a avut nevoie de iubirea de mamă. Și poate că eu nu sunt mamă lui, însă chiar și în timpul scurt de când îl cunosc, știu că îl iubesc. Îi voi oferi asta și tot ce are el nevoie, voi fi aici pentru el, pentru tine și bineînțeles, pentru Landon.

— Nu ești mama lor, dar îi iubești poate mai mult decât ea si poți ajunge să fi, îmi răspunde și când mă aștept mai puțin, mă trage în poala lui, privindu-mă fix în ochi.

Și dacă mai înainte citeam tristețe în ei, era epuizat, neliniștit și descumpănit, acum pare a fi cu totul altfel. La o altă extremă. Căpruiul după care mă topesc sclipește în acest moment, un zâmbet îi ia sub acaparare chipul și îmi dau seama că își dorește să mă sărute.

— Ne-am cunoscut într-o perioadă nu tocmai propice, pare-se. Sau, mai bine spus, sentimentele noastre ies la iveală acum, când focusul meu nu poate fi îndreptat doar asupra ta. Însă mă voi revanșa... va veni și vremea noastră. Îți promit, îmi vorbește și își ascunde chipul în umărul meu.

Mi-aș fi dorit acel sărut, dar știu că nu este momentul. Și acum că a promis, nu pot să nu aștept cu nerăbdare acel moment când își va transforma cuvintele în realitate.

— Aș avea ceva să îți spun de ceva vreme și nu prea știu cum să o fac...

— Este legat de pierderile de care a spus mama ta?

— Nu... are legătură cu Seren sau Karen, oricum ai vrea să îi spui.
Nu știu dacă să fiu surprinsă că a fost atent la ceea ce a spus mama. Însă, deși îmi doresc ca într-un viitor să îi spun și despre asta, acum vreau să scap de micul „secret" pe care îl știu și pe care nu i l-am împărtășit. Poate că nu sunt sută la sută sigură că Seren a acelui tip care a intrat în florărie este una și aceeași cu impostoarea, dar tot simt că trebuie să îi spun.

— Mai ști seara când ai apărut la florărie pentru prima oară. Ți-am făcut buchetul și mi-ai povestit despre Seren, despre relația voastră. Ei bine, la câteva minute după ce ai plecat, în florărie a mai intrat un bărbat. Și, se pare că e un obicei să se împărtășească lumea la mine... încât am aflat că era amantul unei femei pe nume Seren, aceasta fiind căsătorită, cu copii, dar îi promisese lui că va divorța să poată fi împreună. Aș vrea să pot spune dacă este vorba de una și aceeași, însă nu știu sigur. Poate acasă, printre lucrurile ei, poți găsi dovezi și astfel vei scăpa mai ușor de ea.
Strălucirea de mai devreme pălește și acum e nervos.

— Nu i-a fost de ajuns că mințea, a trebuit să își ia amant, să își bată joc și de el, scrâșnește din dinți și aproape că îmi doresc să nu fi zic nimic.

Ethan cel „romantic" este de preferat în comparație cu oricare altul.

— Acea femeie e fără scrupule. Dar stai fără griji, va plăti pentru tot. Părinții mei sunt pregătiți în orice moment să intervină ca procurori în caz, doar să ajungă ea înapoi în țară. Și, e foarte posibil ca acest caz să ajungă la Connie – prietena mea, deci va fi cu atât mai bine.

Răul se plătește, întotdeauna. Și dacă ne unim forțele, acea Seren sau Karen va petrece ani buni în închisoare, locul unde merită să fie.

Joshua nu va mai suferi niciodată din cauza ei. Îl vom învăța să se exteriorizeze și îi vom oferi toată iubirea de care dispunem.

— Aș vrea ca ei să fie departe în acele zile. Sau cel puțin să nu fie aici când se va întoarce ea. Nu vreau să îi mai vadă vreodată.

— Asta se poate rezolva... și mă gândeam, crezi că ar fi potrivit să îi scoatem mâine din casă, mergem undeva în afara orașului? Cunosc un parc de distracții și mă gândesc că le-ar plăcea, le-ar lua gândul de la tot.

În loc de răspuns, primesc un sărut scurt. Și pot doar să ghicesc că răspunsul este da, fapt ce mă bucură.

El are încredere în mine și în ceea ce propun. Iar asta nu va înceta din a mă uimi.

În ziua de astăzi este dificil să găsești o persoană în care să ai încredere și care la rândul său să aibă încredere în tine. Dar noi ne-am întâlnit și pe lângă încredere împărtășim mult mai multe sentimente. Iar asta trebuie să fie cu un scop.