Cand concerul este aproape terminat, ma opresc din dansat si cantat, deoarece simt privirea insistenta a unei fane. Cum clipesc, tot randul inceapa sa susoteasca si sa se opreasca din zbenguit, uitandu-se catre mine. Rahat. Incerc sa par indiferenta, si sa ma focusez pe cei cinci baieti, insa, curand, vestea se raspandeste si catre celelalte randuri apropiate. Realizand ca urmeaza o scena ca cea de la carnaval, ma intorc pe calcaie si imi pun fata de "hei, hai sa plec de aici pana nu ajung batuta, jumulita, si cu un ochi lipsa la spital", si imi fac loc printre fani. Dar cand credeam ca este atat de usor, toata lumea isi scoate brusc telefoanele, tragandu-ma intr-o parte si in alta. Zambesc la poze si salut inapoi, deoarece nu vreau ca fanii sa ma urasca mai mult decat o fac deja.
Sunt placut surprinsa, deoarece nu prea aud injuraturi sau jigniri. Whoa, am evoluat de la ultima intalnire! Atunci cand o fata striga din toti plamanii ca ma adora, inima mea se topeste, si vreau sa ma duc s-o imbratisez, insa nope, abia ca ma mai pot misca. Nu stiu exact cate poze am facut pana acum, sau cate imbratisari am dat, cert este ca prefer asta mult mai mult decat sa alerg de ele.
-Multumesc! spune o fata aproape plangand dupa ce isi primeste poza.
-Awh, nu, eu multumesc, spun zambind si luand-o in brate si pe ea.
Astfel, asa procedez cu fiecare rand in parte, pana ce, intr-un final, reusesc sa gasesc sfarsitul multimii, iar dupa ce ies si privesc inapoi, observ cum aproape toata lumea are capul intors spre mine, ceea ce imi pune un zambet enorm pe fata.
Ma indepartez usor, iar lumea isi indreapta din nou atentia catre concert. Nu stiu ce pot face pe aici, asa ca ma hotarasc sa merg iarasi prin spatele scenei si sa incerc sa intru in back stage. Dupa ceva timp de mers, ma astept ca sa il zaresc pe tipul insuportabil ce este mai mare decat poarta in sine, insa surprinzator nu este aici. Ma asigur ca nimeni nu mai este prin jur, iar cat ai clipi, incep sa alerg spre poarta ca o bezmetica. Uite, nu spun ca daca cineva m-ar vedea acum nu m-ar crede o pacienta iesita de la nebuni, insa asta este sansa mea. Cum trec de poarta, respir usurata si incerc sa ma amestec printre ceilalti oameni, comportandu-ma normal.
Imi recapat respiratia, uitandu-ma prin jurul meu. O intreaga armata de angajati umbla la butoane sau aranjeaza fire ori haine. Merg printre ei rugandu-ma ca nu cumva sa ma observe cineva. La cativa pasi de mine, observ o fel de masa improvizata, plina de sucuri, mancare si dulciuri. Si bineinteles ca trebuie sa fur cate ceva de acolo. Uite, am avut o zi plina, insa burta mea e goala, asa caa..
Ajungand langa masa, apuc ceva bombonele, apoi iau o gogoasa mare cat capul meu, acoperita in glazura rosiatica, si apuc sa iau doar o gura din ea, caci din spatele meu se aude vocea tipului, strigand un "hei!" din toti plamanii.
Fireste ca instinctul meu este sa fug, insa nici nu pot sa imi pun picioarele in miscare, caci imi simt corpul parasind pamantul, iar imediat realizez ca sunt in bratele tipului, pe umarul lui, atarnand ca o patura. Cu gura plina de gogoasa, si cu ea in mana, dau putin din picioare, insa chiar acum, de dupa draperiile gigantice ce acopera scena, iese trupa. Harry ma observa imediat, si imi pun un zambet inocent pe fata, facandu-i cu mana.
-Bob! spune el, iar tipul se intoarce la auzul numelui.
O data cu intorsatura lui, il pierd din vizor pe Harry, deoarece atarn pe spatele lui Bob. Pft, bineinteles ca il cheama Bob. Are fata de Bob.
-Ea e cu mine, spune sec el, iar imediat ce ma lasa jos, scot un mare:
-Ti-am spus eu! pe gura, gesticuland dramatic. Nu m-ai crezut! Aham! fac spre el, pentru ca tipul chiaaar m-a enervat.
Harry chicoteste un pic, iar Bob se intoarce cu spatele, plecand iarasi pe poarta.
-Psht, asa! Fugi! Lasule..
