Ma ridic de pe scaunul asezat langa podium, si simt cum pamantul ma trage spre el. Reusesc sa-mi mentin echilibrul, si ma indepartez de multimea de oameni ce admira colectiile de haine. Nu stiu incotro merg, dar sfarsesc asezata pe scaunul de la masa noastra. Observ ca mancarea noastra in sfarsit a venit, si incep sa amestec in ea, uitandu-ma in gol. Nu ma gandesc la ceva anume. Doar, totul mi se pare asa ciudat si fara sens. Dar in acelasi timp totul este asa amuzant!
Toti oamenii ce aplauda parca sunt din desene animate. Si cum luminile creaza diferite forme pe tavan... totul pare atat de fascinant. Intr-un moment gandesc limpede, si vreau sa ma ridic de la masa si sa merg la apartamentul meu, iar in urmatoarea secunda rad din cauza mustatii unui chelner. Abia imi mai pot simti membrele corpului. Parca s-au desprins de mine si zboara pe undeva, libere.
Ma opresc din mestecat in farfurie, si cand ma uit in sus, il observ pe Harry, ce pare ingrijorat si oarecum constipat. Nu ii inteleg expresia fetei. Parca ar fi un magar cu par lung.
-Te-am cautat peste tot! aud vocea lui, desi nu ii vad gura miscandu-se.
Nu inteleg ce se intampla, si vreau sa-i raspund insa gura mea nu coopereaza cu creierul.
-Acum m-ai... gasit! reusesc sa spun silabisit, si imediat ma bufneste rasul si ma aplec intr-o parte, din cauza ametelii.
Nu il mai vad in peisaj. Nu mai vad nimic in peisaj, si nici nu mai aud nimic. Parca sunt intr-un extaz continuu.
-Esti terminata! Mergem acasa in acest moment! ii aud iarasi vocea de ratoi. Suna ca Donald Duck!
Ma reasez pe scaun, intr-o pozitie cat de cat normala, apoi ma uit in sus catre el. Sta tot in acelasi loc, cu sprancele incruntate si cu mainile in san.
-Nu vvvvreau sa merg acasa! spun si constientizez ca sun precum un copil, insa nu imi fac griji.
Vad prin spatele lui cum trece iarasi chelnerul cu tava plina de pahare ce asteapta sa le beau! Fac un efort supra-omenesc, si reusesc sa ma ridic de pe scaun, chiar daca nu ma mai pot tine bine pe picioare. Il vad intinzandu-si mainile spre mine, pentru a ma ajuta sa stau dreapta, insa nu il bag in seama, ci merg cum pot pana la barbatul cu parul ala superb.
Ma opresc in fata lui si apuc iarasi doua pahare. Apuc sa dau unul peste cap, iar apoi ma simt zdruncinata si cateva picaturi din sampania mea se varsa pe podea.
Ma uit nervoasa catre mana ce m-a apucat de brat, iar apoi ma uit in sus, catre el.
-Gata cu sampania pentru tine! spune tot la fel de nervos, dar tot suna ca un desen animat, si iarasi incep sa rad incontrolabil.
-Nu poti sa imi dai orrrdine! zic, mandra ca pot vorbi aproape corect.
-Ba da, pot! tipa, apoi imi smulge paharul plin din mana.
Vreau sa il iau inpoi, insa el ii da drumul din mana, si ajunge varsat si spart pe podea. Imediat ma prabusesc si eu langa el, si parca vreau sa plang.
Un pahar asa de frumos si de plin si cu multe bule, ajunge sa moara din cauza unui dobitoc.
Nu apuc sa bocesc cat de putin, caci iarasi imi simt corpul zdruncinat.
-Okay, gata, in acest moment iesim! aud vocea lui ca o melodie, peste zarva ce este in jurul nostru.
Oh, vocea lui este asa de frumoasa si sexy. Daca vocea lui ar fi un barbat, m-as casatori cu ea! Si chiar daca ar fi doar o voce, o simpla voce, mi-ar putea da orgasme peste orgasme! Este doar atat de minunata si chiar vreau sa petrec o noapte cu ea.
Inapoi la realitate, nu stiu cum am ajuns iarasi in picioare. Simt bratele lui in jurul taliei mele, si pratic ma taraste pana iesim pe o usa micuta, iar imediat dupa, un aer rece aproape ca imi taie rasuflul.
