The supernatural girl

Capitolul 20

"M-am intors" este singurul cuvant care imi trece prin minte. Ma aflam din nou in acel loc straniu si intunecat. Nu stiam motivul pentru care m-am intors in lumea asta neagra, in mijlocul unui razboi.

Era din nou desculta, iar picioarele mele mici erau prafuite. M-am indreptat spre locul de unde am plecat prima data si am observat ca razboiul inca nu se terminase, insa era in plina desfasurare. 

Mii de sageti zburau dar doar din partea opusa. De asemenea impuscaturi de tunuri si arme diferite imi faceau urechile sa tiuie, asa ca le-am acoperit din instinct. 

Ceea ce mi se parea cel mai ciudat era faptul ca oamenii de pe partea mea nu reactionau in niciun fel. Din cate stiam eu, de la orele plictisitoare de istorie, cand esti atacat, trebuie sa reactionezi sa te aperi. Ei faceau exact contrariul, deparca ar fi asteptat momentul potrivit ca sa atace si ei. 

Nu a durat pana s-au auzit primele strigate ale soldatilor din armata acelei femei dubioase care nu facea nimic sa castige. Nu stiu de ce, dar acest lucru ma deranja, si mai ca imi venea sa intervin. Poate ca avea un plan mai mare sau doar nu vroia sa se lupte pentru ca stia ca va pierde, eu speram sa aiba un plan B sau unul C macar.

Dupa ceva timp petrecut storcandu-mi creierul si incercand sa gasesc variante plauzibile pentru a putea reusi sa-mi dau seama de ce nu incepe odata adevaratul razboi, chiar incepuse adevaratul razboi. 

Femeie misterioasa a facut cativa pasi in fata, ridicand o sabie care parea sa fie din aur, si a strigat ceva in alta limba. Cei din armata ei au urmat-o indeaproape, chiar daca nu aveau cu ce se apara. Sau doar asta ma faceau sa cred, pentru ca au inceput sa faca oamenii din partea opusa sa zboare, ridicandu-i doar cu puterea mintii, luandu-le respiratia cu privirea si lasandu-i fara arme cu mainile goale.

Razboiul incepuse pe bune iar frica mea crescuse. Am incercat sa ma ascund, fara sa pierd contactul vizual cu ceea ce se intampla. 

Dupa ceva timp m-am ridicat din asa zisa mea ascunzatoare, fiind imrpovizata de un simplu perete, ca sa pot privi mai bine la ce se petrece. Priveam nedumerita la marea de oameni din fata mea care se luptau. 

La un moment dat, am privit-o pe acea femeie cum este strapunsa cu un glont fix in inima, insa s-a ridicat si a mers mai departe. Mi-am dus si eu instinctiv mana spre acelasi loc, cazand pe pamantul rece si plin de praf. Incepusem sa respir greu, insa fara sa-mi iau ochii de la ceea ce se intampla. 

Razboiul s-a oprit imediat dupa cele intamplate, sau doar cei de partea femeii. Pareau foarte afectati si indurerati. Totusi nu a murit, chiar daca toti ne asteptam la asta. Priveam cum cad pe rand oamenii din partea cealalta, chiar daca cei care ii atacau nu aveau arme. Acum inteleg cat de puternice sunt puterile. 

Durerea din pieptul meu se accentua si nu intelegeam de ce. M-am lasat pe vine si mi-am spijinit capul de zidul din spatele meu. Din nou, tot ce vroiam in acel moment, era sa parasesc aceasta lume, acest univers ciudat si inspaimantator. 

 Mi-am deschis ochii, foarte seriata. Eram transpirata iar lacrimile nu incetau sa apara in ochii mei, scurganu-se pe obraz. M-am ridicat in fund si am continuat sa respir greu si sa tin mana spre locul inimii. 

Dupa cateva secunde l-am vazut pe Alex cum se trezeste, vizibil speriat de starea mea. 

-Ce-ai patit? ma intreaba confuz si speriat insa nu i-am raspuns nimic. Spune ceva, imi zice apucandu-ma de umeri.

-Am avut un cosmar, i-am spus abia vorbind.

-Doar atat? Arati de parca l-ai fi vazut pe Brad in lenjerie si alerga dupa tine intr-un lan de porumb, spune sarcastic.

-Ce? Ce am visat e mult mai rau... Bine, poate nu asa rau.

-Atunci? spune incepand sa rada.

-Am avut un cosmar care cred ca are legatura cu puterile mele... zic, lasand capul in jos.

-Aha, si ce se intampla acolo de te-ai speriat asa tare? 

-Nu imi amintesc exact dar in mare, ma aflam intr-o alta lume si acolo era un razboi si erau doua armate... spun oprindu-ma brusc.

-Normal ca erau doua armate. Continua...

-Si unul din conducatori era femeie si semana cu mine, rosetsc repede.

-Poate e doar o coincidenta. Poate ca tot ce s-a intamplat in ultimele zile te-a afectat psihic.

-Nu cred! Si la un moment dat a fost impuscata, si faza e ca am simtit si eu. Si de-asta m-am speriat.

-Asta nu cred ca e bine. Dar tot nu cred ca e nimic, spune coborand din pat.

-Crezi ce vrei. Nu-mi pasa de parerea ta, zic pe un ton mai ridicat.

-Am zis doar ca nu cred in chestii de genu.

-Atunci de ce lucrezi pentru Brad? Daca nu credeai nu faceai asta.

-Ti-am mai spus ca m-a obligat! spune nervos.

Deodata de aude soneria, detensionand atmosfera dintre mine si Alex. Chiar nu-l inteleg. Ori stie ceva si nu vrea sa-mi spuns ori pur si simplu nu vrea sa creada. Dar de ce n-ar crede? Doar a vazut cu ochii lui ce am facut. As vrea sa nu-mi mai pese atat. As vrea sa nu-mi placa cand face asta, cand incearca sa para dur cu mine doar sa ma impresioneze, si chiar reuseste. Mereu am spus ca nu-mi plac tipi bad boy dar el ma face sa-mi schimb parerea.

-Du-te sa deschizi, spun mai calma.

-De ce nu te duci tu?ma intreaba asezandu-se pe un fotoliu.

-Pentru ca e casa ta. Si daca e brad nu vreau sa ma vada in pijamale sau in pantaloni scurti si tricou.

-Ugh, ma duc eu, spune pufnind si ridicandu-se parasind camera lasandu-ma singura.

Alex POV

Nu pot sa cred ca ne-am certat, oarecum. De ce e asa incapatanata. Dupa ce termin misiunea asta jur ca o sa plec si o sa ma mut in Las Vegas, bineinteles cu ea. De ce m-am gandit la asta? De ce ma gandesc mereu la ea? Trebuie sa mi-o scot din minte si sa-mi aduc motivul real pentru care fac asta: parintii mei. 

M-am apropiat de usa principala iar ciocaniturile se accentuau. 

Cine poate fi la ora asta? spun cu glas tare, chiar adac stiu ca nu ma aude nimeni.

Descui usa si trag incet de clanta ramanand cu gura intre-deschisa. 

-Buna, spune Lucy cu un zambet foarte ciudat.

Se pare ca am terminat si acest capitol. Scuze ca a durat asa mult insa s-au intamplat asa multe saptamana asta: plecarea lui Zayn (si asta e cea mai dureroasa chestie), scoala si KCA. Nu pot sa cred ca au castigat Ross si Laura (asta inseamna ca nu am votat degeaba). Sunt foarte mandra de ei si de acest capitol. Sper sa va placa. #LoveYouAll <3