Nu am spus nimanui de vocile pe care le aud din cand in cand de o zi sau doua. Nu ca nu mi-as face griji mi-as face griji doar nu am vrut sa ii alarmez si pe ceilalti. Imi mai trebuie putin timp sa-mi dau seama care e treaba si dupa o sa le spun. Vreau sa-mi dau singura seama de ce mi se intampla. Daca e o faza trecatoare sau daca o pot controla. Daca nu e nimic nu as vrea sa ma fac de ras. Incerc sa descifrez pe vrea vocea de la mine. Inca nu am reusit.
Ma ridic din pat si am o scurta ameteala urmata de o scurta viziune.
Vad o fata blonda plangand intr-o masina, contucand in viteza pe autostrada. Apoi se afla pe un pod. Incearca sa sune pe cineva dar mainile ii tremure foarte tare. Pierde controlul si trece prin barile de protectie din fier de pe margine, aterizand in lac. Automobilul se duce la fund iar fata ramane captiva in ea.
Mi-am scuturat capul si mi-a dus mana spre el. Durerea trece subit si imi dau seama ca vraja e inca pe mine. In douazeci de minute eram si gata pentru scoala. Aveam planuri azi si nu le puteam permite gandurilor negre sa-mi distruga ziua. De fapt, nu am mai nimic de facut azi. Trebuie sa mergem la inmormantarea lui Jake si nu am deloc chef sa ii intalnesc parintii indurerati.
M-am indreptat spre dulapul meu de pe hol. Abia asteptam sa-l intalnesc pe Zac si sa-i pun cateva intrebari. Aveam chef de cearta si in acelasi timp nu voiam sa ma cert cu el sau cu altcineva. De fapt nu stiam ce vreau. Lucy a venit langa mine cu expresia ei matinala obisnuita si s-a dat cu capul de usa dulapului incepand sa se planga de durere.
-Puteai sa ma avertizezi, mi-a spus ea, frectionandu-si capul cu mana.
-Nu am stiut.
Sau da? Mintea imi spunea altceva dar puteam sa jur ca nu am vazut nimic inainte. Daca cineva incearca sa-si puna amintiri in capul meu, nu e deloc amuzant.
-Ma rog... Mergem sa o ajutam pe Erika din nou sau ai de gand sa mergi...
-Nu! Adica da, am spus repede pentru ca nu am vrut sa o aud spunand-o. Tu?
-Daca tu si Alex o sa fiti acolo, si banuind ca nu e un loc prea romantic pentru o intalnire, da, o sa merg.
Am mers impreuna la Erika sa o anuntam ca nu putem participa la decorare si s-a enervat aducand in discutie ca trebuie sa faca totul singura si ca nimeni nu o ajuta. Am lasat-o in durerea si i-am intors spatele intr-un mod mai mult sau mai putin intentionat. Nu am facut-o cu rautate dar dupa am realizat ca nu a fost un gest atat de manierat.
Cand am ajuns in fata portii de la scoala, m-am apucat cu o mana de o bara de metal si am strans-o foarte tare sa nu cad.
Din nou acea fata blonda. Din nou nu i-am zarit fata dar acum era in alt loc, intr-o camera. Se certa cu niste oameni. Tipete si urlete apoi pleaca. Se urca intr-o masina neagra.
-Te simti bine? m-a intrebat Lucy apucandu-ma de brat.
M-a ajutat sa imi revin si sa merg pana la masina. Foarte curioasa si tensionata am ajuns acasa. Dupa ce m-am imbract in ceva mai obscur mi-am anuntat parintii ca voi merge cu prietena mea si ne vedem acolo.
Aveam mai multe emotii decat in prima zi de scoala. Cand am ajuns in fata cimitirului imi venea sa vars din cauza fiorilor. M-am uitat la toata lumea care se afla acolo si am respirat adanc. Hai, Rebecca! Inspira si expira. Nimeni nu stie ca tu ai fost. Ei nu stiu. De ce te temi? Ai grija sa nu vorbesti cu voce tare, doar. "va trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca unii oameni vor muri din cauza ta" imi rasunau cuvintele mamei in cap. Putea macar sa nu o spuna asa de direct. M-as fi simtit mai putin rau.
-Hai! m-a atentionat blonda. Sa mergem la ceilalti.
-Vin, am spus alerta cand am vazut ca sunt inca in poarta.
Am alergat sa o prind din urma si m-am prins repede de Alex pentru ca simteam cum o sa ma lovesc de pamant.M-a privit usor tulburat apoi m-a cuprins cu ambele maini, punandu-ma inaintea lui. Aveam mintea foarte obosita fara macar sa fi facut ceva complicat. Doar faptul ca eram aici era destul.
Am ascultat intreaga slujba si parca nu se mai termina. Am vrut sa plec de cateva ori, invocand de fiecare data motive stupide si care nu au avut efect. Apoi am fost intrebati daca avem ceva de spus despre el si simteam cum toata lumea ma priveste chiar daca nimeni nu se uita la mine. Si din nou acea vice din cam ma indemna sa o fac. Mare lucru daca te-ai duce si ai spune:eram acolo, am vazut si nu am mai spus nimic nimanui. Nu era asa de simplu... si totusi, de ce aveam senzatia ca in secunda urmatoare ma aflam in fata tuturor impartasindu-le tot ce am pe suflet?
M-am bucurat enorm cand s-a terminat dar am aflat mai tarziu ca asta nu a fost tot. Parintii lui Jake ne-au chemat pe mine si pe ai mei la ei acasa. Am decis sa fiu matura si sa-mi infrunt emotiile, asa ca l-am rugat pe Alex sa vina cu noi.
Am intrat in casa lor, in fata usii ne intampinat o fetita roscata, scunda si imbracata foarte colorat. Ne-a poftit inauntru apoi s-a pus pe un fotoliu.
-Luati loc, va rog. Vreti sa va aduc ceva? intreaba doamna blonda, presupun ca mama lui Jake. Nici nu m-am prezentat, te rog sa ma scuzi. Sunt Lily Robinson, iar acesta este sotul meu, Karl.
Am dat mana cu amandoi, dupa care doamna Lily a plecat in bucatarie dupa o tava pe care a pus mai multe feluri de prajituri. Ne-am asezat unul langa altul pe canapea, incepand sa privim tablourile de pe pereti si tapetele. Am ramas surpinsa de stilul lor de a decora. Tablourile excentrice alaturi de fotografiile din vacante, care erau in numar mai putine. Si nici nu se puteau numi "poze din vacanta" pentru ca erau doar niste poze cu ei impreuna zambind frumos la camera.
Amandoi erau slabi si inalti, pareau fragili si aveau niste zambete false intiparite pe chip.
-Ati fost in aceeasi clasa, nu? Mi-a vorbit despre tine, a spus Lily, vorbind mai mult pentru sine. Mi-a mai spus ca si tu esti pasionata de aceleasi lucruri ca el... Niciodata nu mi-a mai vorbit despre cineva in felul ala. Era frumos ca isi impartasea pasiunea cu inca cineva, mi-a zis cu lacrimi in ochi.
Eram coplesita de emotii. Nu mi-a trecut vreun minut prin gand ca Jake a vorbit despre mine, mai ales atat de frumos. Iar asta este un motiv in plus sa le spui cu exactitate ce s-a intamplat, nu? Cred ca merita macar asta.
-Nu, am strigat iar toata lumea ma privea ingrijorata. Nu... credeam ca va povestit. Ca am iesit odata, am incercat sa o dreg.
Toata lumea a incercat sa treaca peste acest moment vag, mai ales eu. Dar nu m-am putut abtine. Am simtit nevoia sa ii raspund vocii din capul meu, intr-un mod direct. Atunci am decis sa o numesc Glasul. Stie ce gandesc, stie ce urmeaza sa fac si imi poate influenta deciziile. Poate e timpul sa ma revolt si sa opresc Glasul.
Scuzele nu-si mai au rostul (deja adevenit ceva banal) dar eu tot imi voi cere scuze. Am fost ocupata cu invatatul si pur si simplu lenea a fost prea mare. Sper sa va bucurati de acest capitol scurt. Ne citim dupa examen. Succes celor care sunteti a 8-a! (Si mie) :))
#LoveYouAll <3
CITEȘTI
The supernatural girl
Paranormal"Supranaturalul este naturalul care nu a fost încă înţeles." #5 Supranatural - 10 iulie 2015 #2 Supranatural - 20 iulie 2015 #4 Supranatural - 16 aprilie 2016 #3 Supranatural - 15 august 2016
