The supernatural girl

Capitolul 46

   M-am urcat cu greu in masina si abia ma mai putea tine pe picioare cu toate ca mai devreme dadusem dovada mult mai multa putere. Baietii ma priveau teama, in afara de Alex care era mai mult dezamagit si plin de tristete. Am dat sa spun ceva dar chiar ma durea prea tare ca sa ma mai ridic in fund si sa port o conversatie. 

-Du-o acasa. O sa mai ramanem putin pe aici.

   Am zis ca nu vrea sa plec dar nimeni nu ma auzise. Nu stiam daca ei chiar nu aud ce le spun pentru ca vorbeam prea incet sau daca eu chiar nu spuneam nimic. Simteam ca a trecut ceva foarte greu peste mine si imi sfarmase oasele sau ca eram intr-un vis si nu ma mai puteam trezi. Totusi am avut destula forta cat sa-mi las picioarele sa atarne pe langa bancheta din spate cat sa se poate inchide portiera. 

   L-am vazut pe Ryan urcandu-se la volan si injurand cu voce tare. Unu dintre brate imi atarna greu iar celalalt il tineam peste bazin. Incepeam sa-mi revin incet, incet si voiam sa port o discutie cu Ryan, sa vad daca acum ma aude. Doar ca nu stiam ce sa-l inreb. Nu am interactionat prea mult si nu stiam ce crede el despre mine. Nici nu stiu daca ma sufera sau daca ii este indiferent ca eu sunt in masina cu el si trebuie sa ma duca acasa in loc sa-si ajute fratele. Din cate am inteles eu de la Alex, Ryan e mult mai neglijent si cu capul in nori decat el, chiar decat Lucy. Mie mi se parea ca Ryan doar incerca sa para neserios, ca juca un rol. Il simteam ca sufera mult din cauza parintilor si din cauza ca Alex nu are destula increde il el. Si poate pentru ca nu are o iubita, dar asta era discutabil.

-Cat este ora? am intrebat dupa ce imi imaginasem o asemenea conversatie intre noi.

   El mi-ar spune o replica foarte proasta si neclara iar eu as fi ramas tacuta pana ajungea la destinatie.

-Aproape doispe.

   Am inghitit de mai multe ori in sec si m-am ridicat pe coate. Imi era foarte sete si mi se uscase de tot. Cautam cu privirea o sticla de apa dar nu era vreo sansa sa gasesc, asa ca m-am lasat la loc pe spate sperand ca o sa rezist si nu o sa ma usuc.

   De dimineata, m-am trezit cu obisnuita durere de cap. Ma bucuram ca totusi nu ma mai dureau oasele in halul ala de aseara si ca acum ma pot bucura de un dus, daca as fi avut haine de schimb. 

   L-am cautat pe Alex dar nu era nicaieri, posibil sa nu fi venit aseara acasa. Asta ma ingrijora un pic dar stiam ca se poate descurca foarte bine si singur. Am plecat si pe drum i-am lasat in mesaj pe telefon, pentru ca nu a raspuns nici a treia oara. M-am schimbat imediat de hainele alea pline de praf si sange. Inca ma simteam ciudat, de parca as pluti sau ca sunt pe un nor pufos. Era in regula caci ai mei nu erau acasa asa ca nu trebuia sa dau prea multe explicatii in legatura cu hainele mele. Mi-am dezinfectat rana de la cap care nu era chiar asa mare pe cat ma asteptam, apoi am un pus un mic leucoplast cu pansament.

   Telefonul meu a sunat in scurt timp. In speranta ca e Alex, am raspuns fara sa mai vad cine sunase.

-Alo? o voce extrem de cunoscuta mi-a raspuns de la celalalt capat.

-Cine e?

-Rebecca! Cat ma bucur ca ai raspuns, rotitele au inceput sa mi se invarteasca si am recunoscut-o pe Kyra. Avem probleme, a soptit aceasta. Vino la sectia 9 si adu-ti si portofelul.

   Apoi a inchis fara nici o explicatie in plus. Dar imi dadusem singura seama de ce se intamplase. Kyra si Zac au sfeclit-o iar si au ajuns pe mana politiei. Cred ca e a patra oara cand ii scot pe cautiune. Prima data e interesant si te inspaimanti cu gandul ca prietenii tai au patit ceva, dar dupa nu mai e la fel. Ma enerveaza ca nu pot apela si la altcineva in afara de mine. Nu snt singura lor prietena. Insa chiar sunt singura care i-ar scoate de atatea ori. Fac parte din sirul Scoate-ma-din-inchisoare. Kyra o scoate pe mama ei, eu o scot pe Kyra dar pe mine cine m-ar scoate. Sper ca prietena mea isi va aminti de mine, dar sper sa nu fie cazul, cand o sa fiu in inchisoare.