The supernatural girl

Capitolul 45

   Soneria telefonului lasat pe noptiera ne-a luat prin surpindere pe amandoi. Era in jur de zece noaptea si noi doi stateam cuibariti unul in bratele celuilalt. Cu toate ca era 'tinut captiv' de cearceafuri, Alex s-a repezit sa ia mobilul de pe noptiera. 

-Scuza-ma. E urgent, a spus agitat si a iesit din camera. 

   M-am aruncat si eu din pat cu speranta ca as putea auzi ce si cu cine vorbeste. Am incercat sa ascult cu urechea lipita de usa dar el nu mai era acolo. Am deschis-o incet si am privit scarile apoi holul. Nu voiam sa-l supar si sa ma creada o sterica geloasa dar ceva ma impingea sa aflu. Am dat sa ma intorc inapoi in camera, oprindu-am in prag cateva secunde. Du-te. Ma duc.

   Foarte silentios, am inceput sa cobor cateva doua trepte. Nu e bine, nu e bine. Si totusi cobor. Am apucat marginea balustradei sa ma uit daca e in living. Nu-l vedeam dar stiam ca e acolo. Am mai coborat doua seturi de trepte si l-am auzit mormaind. Nu era destul. Inca doua, inca doua, pana am ajuns la ultima. 

-Nu! Tu asculta-ma pe mine. Ce... Sa stii ca nu poti sa... Vrei sa taci si sa ma asculti si pe mine?!? vorbea alert, gesticuland cu mainile prin aer si frecandu-si fruntea transpirata cu palma. Te rog sa nu faci nimic. Am terminat. Vin chiar acum! 

   Cu toate ca stateam stana de piatra acolo, era imposibil sa nu ma vada. Ce Doamne iarta-ma se intampla nu-mi puteam da seama. Dar cat imi doream. Si imi mai doream sa nu fi coborat pentru ca Alex avea fata aia super serioasa si furioasa si sincera sa fiu, imi era putin frica. Doar putin. 

-Ti-am spus sa ramai sus, aproape a tipat dar pe parcurs si-a domolit glasul. Trebuie sa plec. 

-Nu! Parca stabiliseram ca merg si eu, imi tremura vocea al dracului de tare si asta ma faceam sa-mi pierd din credibilitate, si curajul.

   A tras aer in piept de vreo doua ori si s-a facut ca nu ma aude. Telefonul ii era inca in mana si se pregatea sa si-l bage in buzunar cand s-a intamplat ceva ciudat. A inceput sa-l scuture, cel putin astea credeam eu, si parca nu-l mai putea tine in mana. A incercat sa traga de el, sa-l opreasca dar nu a reusit. Telefonul mi-a ajuns in mana fara macara sa ma apropi de el. Am ramas amandoi putin mirati, probabil eu eram mult mai speriata dar in sinea mea zambeam.

-Bine, poti sa mergi, a zis dupa care a intins mana dula mobil.                                                                        

   Imi uitasem jacheta si afara se lasase frig. Dar nu i-am spus nimic, oricum parea foarte adancit in gandurile lui. Aveam cateva indoieli in legatura cu comportamentul lui, faptul ca acum cinci minute era calm si vesel iar acord foarte incordat si furios. Imi dau seama cat l-a afectat apelul primit si mi-ar fi placut sa vorbeasca cu mine despre asta, asa cum am facut eu. Nu avea rost sa pornesc o discutie daca el nu voia sa vorbeasca despre asta.

-Esti sigura ca vrei sa mergi? Poate deveni...

-Ti-am spus de nenumarate ori ca da. Te rog sa nu ma mai intrebi.

   Nu stiu daca grija pentru mine l-a facut sa vorbeasca sau ca se simtea vinovat ca ridicase tonul la mine mai devreme. Nu ma interesa atat timp cat oricare din astea il facea sa-mi zica mai multe. In urmatoarele trei minute nu am mai zis nimic nici unul. Eu mi-am tot impartit atentia intre geam si oja cojita de pe unghiile mele. 

-Ryan a sunat, daca voiam sa stii.

   Se vedea mai clar acum vinovatia. 

-Mi-a zis ceva care m-a dat complet peste cap, dezamagirea se citea perfect din cuvintele lui si din ochi. Scuze ca ti-am stricat seara. Nu trebuia sa te fi chemat deloc. Ce o sa se intample daca afla ai tai ca te-am luat cu mine?