Mi-a facut placere sa stau de vorba despre cele intamplate cu Lucy. Ea mereu m-a inteles in orice situatie. Mi-a fost mereu alaturi in astfel de momente. Nu mi-as imagina o prietena mai buna decat ea. Am intrebat-o unde sunt fratii ei, iar ea mi-a spus ca locuiesc intr-o casa cu etaj din centru.
-Si acum ce ai de gand? m-a intrebat ea, mangaindu-ma pe umar si zambindu-mi dulce.
-Nu stiu... i-am raspuns clatinand din cap si privind in toate directiile.
M-a strans din nou in brate foarte tare si simteam ca oasele mele incep sa se rupa din cauza imbratisarii, insa imi placea. -
-Cred ca mai bine ies sa ma plimb putin, am continuat zambind. Ma voi simti mai bine.
-Bine, ai grija, dandu-mi drumul din imbratisare zambind din nou afectuos.
Mi-am luat la revedere de la Lucy coborand scarile. Am iesit rapid pe usa, trantindu-se in spatele meu. Stateam pe strada fara o directie anume. Stiam doar ca trebuie sa uit cele intamplate recent. Mergeam stand cu mainile in buzunar si uneori privind catre cer. Ma uitam si studiam fiecare fata a fiecarui trecator, fara sa-mi dau seama. Am trecut pe langa multe magazine, privind prin vitrine. Simteam ca problemele incepusera sa mai dispara. Insa aceasta senzatie nu durase mult. Nu-mi venea sa cred ce vad, parintii mei care ma cautati disperati. Am inceput sa alerg pentru ca nu voiam sa dau ochii cu ei. Nu aveam curaj.
Am intrat pe o strada mai indepartata si oarecum parasita. M-am ascuns acolo, dupa un perete. Stiam ca nu au cum sa ma gaseasca, dar nu voiam sa risc. Am stat cateva minute bune acolo gandindu-me ce sa fac. Am vrut sa merg inapoi acasa la Lucy, dar nu stiam daca parintii mei mai erau prin zona.
Am auzit un motor de motocicleta apropiidu-se de locul unde ma aflam eu. Am ridicat incet capul sa vad cine este, fara ca aceea persoana sa ma observe pe mine. Nu am putut sa-mi dau seama deoarece avea pe cam o casca de culoare neagra. Purta o geaca rosie din piele si o pereche de pantaloni negri cu numeroase zgarieturi. L-am observat dandu-si casca jos si eram gata sa lesin cand am vazut cine se afla sub aceea casca. Era... Alex! Oh, doamne! Nu-mi venea sa cred. Cum se poate sa ne intalnim iar? Este un oras asa mare... Cum de ne-am intalnit chiar aici si chiar acum? Cum?
Am incercat sa nu fac mult zgomot, nu am vrut sa ma observe. De asta mai aveam nevoie. Il simteam cum se apropie de peretele care ne despartea, ii puteam auzi pasii.
-E cineva acolo? a intrebat, venind din ce in ce mai aproape.
Nu spunean nimic, inca...
-Nu e nevoie sa te ascunzi de mine oricine ai fi, a spus cu o voce joasa.
Am iesit imediat, nu intelegeam de ce am facut-o, dar era prea tarziu. Mi-am ridicat privirea si l-am vazut. Statea pur si simplu in fata mea si imi ranjea extrem de enervant.
-Ce cauti pe aici?, a rostit, iar zambetul incepu sa-i dispara de pe fata.
-Ma plimbam, am raspuns repede.
-Nu stii ca este periculos pentru o fata draguta ca tine sa se plimbe singura prin astfel de locuri? intreaba putin ironic.
Se apropia de mine din ce in ce mai repede. Si-a intans mana sa o prinda pe a mea dar l-am respins. El a zambit.
-De ce ma ignori? Stii, te-am salvat. Imi esti datoare, zise ajungand foarte aproape de mine si soptindu-mi la ureche Cum o sa ma rasplatesti? continua el.
Am tresarit usor si m-am departat de el la un pas distanta. Nu intelegeam ce voia de la mine si de unde naibii m-a salvat el. Poate ca si el stie de asa zisele mele puteri. Dar de unde putea afla?
-Haide! a rostit el aprizandu-si o tigara. Care este adevaratul motiv pentru care esti aici? m-a intrebat, tragand o gura mare de tutun.
-Vrei sa afli cu adevarat? rapunzandu-i la intrebare cu o alta intrebare, insa nu a mai zis nimic. Am fugit de acasa, iar el doar a ras usor.
-Tu? Ai fugit de acasa? Ha? continuand sa rada si sa bata din palme sarcastic.
-Lasa-ma in pace, bine? am spus si am incercat sa trec pe langa el, impindandu-l la un pas sau doi de mine. S-a intors rapid dupa mine si m-a prins de incheietura. Ma tragea mai aproape de el iar eu mi-am ridicat capul spre el. Isi inclestase dintii si imi strangea incheietura mai tare. Am scos un icnet de durere, dar nu i-a pasat.
-Sa nu-mi mai raspunzi nicioadata asa! Ai inteles? zise printre dinti si imi dadu drumul iar eu mi-am dus cealalta mana la locul unde ma durea.
Alex ma privea oarecum cu mila, apoi mi-am intors si eu privirea la el.
-De ce imi faci asta? Ti-am facut ceva?
-Scuze, doar ca... vreau sa te apar. Si, da, in mare parte e vina ta.
-Sa ma aperi de ce? De tine? il intreb in timp ce ma apropi de el si il privesc in ochi.
-Nu, nu de mine, rostise.Mi-a pus mana pe fata si mi-a mangaiat fin obrazul.
-Stii, nu-i asa? l-am intrebat continuand sa-l privesc in ochii lui verzi si fermecatori insa el nu mi-a raspuns, dandu-mi seama ca stie. Am impresia ca toata populatia planetei stia in afara de mine.
-Mi-as dori sa uit tot ce s-a intamplat pana acum, am spus aproape izbucnind in plans.
-Atunci, te invit la o plimbare,a rostit el facandu-mi semn sa urc pe motocicleta.
Am stat un timp si m-am gandit. Pana l-a urma nu aveam nimic de pierdut, asa ca am dat din cap in semn afirmativ. M-am urcat in spate, apoi s-a urcat si el. Ma tineam foarte strans de mijlocul lui, probabil pentru ca nu ma mai plimbasem cu o motocicleta pana atunci.
-Esti gata? m-a intrebat el
-Cred... am raspuns
A pornit motorul iar eu il strangeam din ce in ce mai tare. Am simtit ca ne miscam si mi-am ridicat capul din spatele lui. Am simtit vantul trecandu-mi prin par. Incepusem sa-i mai dau drumul si sa ma bucur de faptul ca problemele incepusera sa dispara.
-Iti place? a spus, rupand linistea.
-Da! am exclamat. Nu m-am mai plimbat nicioadata cu o motocicleta.
La un moment dat a inceput sa faca fel de fel de scheme, sa stea pe o roata sau sa stea intr-o parte.
-Inceteaza! am tipat.
-Ti-e frica? a spus, ranjind.
-Ai grija! l-am avertizat iar el a propit brusc langa curba spre care ne indreptam.
Am coborat si am inceput sa-l injur in gand. Cred ca are probleme mintale.
-Puteai sa ne omori.
-De unde sti?
Am clatinat din cap si mi-am incrucisat mainile la piept.
-Scuze. Haide sa ne intoarcem.
-Sa merg iar pe chestia aia? Ai innebunit. Eu nu ma mai urc niciodata... M-a intrerupt.
-Nici aici nu putem sa ramanem.
-Nu-mi vine sa cred ca am avut incredere in tine, am spus mai incet, insa cred ca m-a auzit.
S-a apropiat iar de mine si credeam ca va incerca din nou sa ma apuce de incheietura, insa si-a desfacut bratele si m-a atras intr-o imbratisare. Chiar se simtea bine si nu-mi venea sa cred ca nu-l respingeam.
-Voiam doar sa te apar, a rostit.
M-am uitat la el confuza la el. Incepusem sa-mi dau seama ca si el are legatura cu puterile mele. Trebuia sa aflu mai multe despre el, chiar daca asta insemna sa petrec mai mult timp cu el.
Am terminat si capitolul 6. Stiu ca nu este prea reusit, dar l-am scris repede pentru ca incepe scoala iar capitolul 7 va intarzia. Chiar imi pare rau. Astept voturile si comentariile voastre. pup <3
CITEȘTI
The supernatural girl
Paranormal"Supranaturalul este naturalul care nu a fost încă înţeles." #5 Supranatural - 10 iulie 2015 #2 Supranatural - 20 iulie 2015 #4 Supranatural - 16 aprilie 2016 #3 Supranatural - 15 august 2016
