The supernatural girl

Capitolul 40

Nu a durat mult pana au ajuns acasa si parintii mei si a durat la fel de putin pana a inceput predica. Dupa o ora chinuitoarea in care mintea mea era complet in alta parte dar m-am straduit sa par atenta, la fel ca in orele de istorie, am decis sa le spun si lor ca il invitasem pe Alex la cina maine seara.

-Eu continui sa cred ca tu chiar ti-ai pierdut mintile. Credeam ca am fost destul de clara, m-a certat ea.

-Mama... mi-am lasat capul pe spate si oftat zgomotos.

-Mai bine ai inceta sa actionezi asa cum iti spun hormonii cand esti pe stop, draga mea.

Glasul mamei avea o nota de ironie in el si am incercat sa-mi tin gura pana sa gasesc un motiv bun. Mi-am plimbat ochii prin camera si mi-am varat mainile in san. M-am trantit in canapea si am inceput sa reflectez. Chiar era gresit sa-l invit aici? Posibil sa fie gresit din perspectiva lor. Nu inteleg cat de mult vreau sa ai incredere in el. Nu vreau sa-l trateze ca pe un fiu, doar sa nu se mai uite la el cu fata aia de parca ar manca gutui necoapte. 

-Cand o sa ma invatati sa-mi folosesc puterile? am schimbat subiectul ca sa nu ajungem la intrebari despre virginitatea mea.

-Cand o sa fii pregatita, a raspuns tata fara emotie. 

-Dar am asteptat atat! m-am rastit. Si chiar am invatat sa fac mai multe lucruri singura. Asta trebuie sa insemne ceva, nu? am vorbit cu speranta.

-Ce ai facut? Adica, ce chestii ai facut? 

Pe fruntea lor aparusera mici dungi si s-au privit indelung pana sa raspund. S-au asezat langa mine si inca nu le venea sa creada ca eu, fata lor care nu stia pana acum o luna ca are niste calitati superioare, stie sa le si foloseasca. 

-Am reusit sa misc ceva doar cu puterea mintii... Asta e foarte folositor cand esti la fel de lenesa ca mine si nu vrei sa te ridici dupa telecomanda sau telefon.

-Telechinezie, a continuat mama.

-Da, aia. Si uneori pot auzi ce gandesc ceilalti daca ii ating sau pot sa aflu unde se afla daca ating ceva ce au atins si ei. Dar cred ca pot face mai mult, am zis cu inima stransa, la fel ca palmele.

Am strans una dintre perne la piept si mi-am indesat capul in ea. Inca asteptam raspunsuri. "Telechinezie" nu putea fi singurul cuvant. Era gata pentru orice acum sau cel putin asa credeam. Dar chiar asa era, dupa cate am facut sa-i aduc inapoi acasa ar puteam fi putin mai recunoscatori si mai blanzi. Si mai deschisi in ceea ce priveste trecutul meu tumultos.

-A,da. Vreau sa va mai intreb ceva. De ce nu pot sa mananc nimic de cand s-a intamplat... de atunci cand eu am lesinat si voi m-ati adus aici si nu stiu ce Dumnezeu mi-ati facut pentru ca nu pot sa mai simt nimic. Adica, durere, si chiar e ciudat pentru ca, din senin ma simt mai bine ca niciodata, am lasat propozitia in aer si am asteptat continuarea din partea lor.

-Bine, fara secrete, a strigat tata. Te-am vrajit, mi-a suflat in fata cu un aer mandru.

-Acum sunteti si vrajitori? m-am ridicat confuza. 

-Unele vraji pot fi facute si de... adica si unii dintre noi pot face vraji, in general de vindecare sau de memorie... 

Ascultam foarte atenta cum se balbaia in incercarea de a-mi explica mai pe intelesul meu ceea ce era de inteles. Si am retinut urmatoarele din discursul mai mult sau mai putin resuit: am lesinat foarte rau si ca sa fiu adusa inapoi faca vreo problema mi-au facuto vraja, si ca sa fie si mai siguri au folosit una mai puternica si intr-o oarecum interzisa sau mai putin folosita acum. Acest farmec e atat de puternic incat nu o sa mai simt durere inca doua zile. 

-Asta e uimitor! am exclama plina de zel.

-Asta nu inseamna ca poti sa te arunci de pe Burj Khalifa pentru ca toate ranile adunate in timpul asta o sa fie resimtie dupa doua zile.