The supernatural girl

Capitolul 10

   

   M-am trezit rapid din pat deoarece am auzit tipete din bucatarie. Era super speriata si imi era foarte teama ca Lucy si Alex s-au intalnit.

   Am coborat scarile si ii priveam, dandu-mi seama ca temerile mele s-au adeverit. Ii privea pe Lucy si pe Alex care se privesc amenintator.

-Ce s-a intamplat? ma intreaba Lucy, foarte furioasa.

  O priveam confuza. Nu stiam ce sa-i spun ca sa nu o mint. Mi-am lasat privirea spre podeam ca sa intrerup contactul vizual dar Lucy continua sa ma priveasca, simteam asta.

-N-aveti de gand sa-mi spuneti ce se intampla aici? spune iar, mutandu-si privirea de la unul la altul.

-Noi... Eu... bolboroseste Alex incercand sa ma ajute insa rezultatul era total opusul.

   Au fost cateva secunde de tacere, din cauza faptului ca nu stiam ce sa-i spun lui Lucy. Nu voiam sa-i spun adevarul dar nici de mintit nu voiam sa o mint. Am tras aer adanc i piept dar mi-am pierdut rapid curajul. De ce trebuia sa fie asa greu? Pana acum ne spuneam totul una alteia, dar acum... Nu-mi place felul in care au ajuns lucrurile intre noi, dar din pacate, asta era situatia.

-Rebecca, daca nu-mi spui acum ce se intampla, jur ca plec! ma amentinta ea.

-Lucy, stai! N-nu vreau sa pleci, te rog, ramai! spus cu lacrimi in ochi.

-As vrea sa raman, insa simt ca-mi ascunzi ceva, si nu pot sa suport minciunile.

-Bine, vrei adevarul? Il vei afla. Alex si cu mine... Adica... Ti-am spus de asa zisele mele puteri... Oarecum, stie si el... ii spus balbaindu-ma si dand din maini.

-I-ai spus? Oricum, ce cauta in casa ta? Sunteti impreuna?

-Ce? Noi? Nu! am strigat, incepand sa ma inrosesc.

-Stii ce? Plec. zise, si iesind ca o furtuna pe usa.

   Am strigat la ea sa se intoarca dar era in zadar. Am iesit dupa ea, incepand sa alerg dar o pierdusem printre straile intortocheate. L-am zarit pe Alex in urma mea, eram foarte suparata pe el, dar si pe mine. Cum se l-am lasat sa stea in casa mea? Din cauza lui mi-am pierdut cea mai buna prietena.

-Ai innebunit? De ce ai iesit din camera? Acum Lucy e suparata pe mine. Nu ma v-a ierta niciodata... spun cu tristete.

-N-am vrut sa va stric prietenia. zice sarcastic.

-Nu inteleg ce ti se pare asa amuzant. rostesc, aproape plangand. "Mi-am perdut parintii, acum am pierdut-o si pe ea... si e numai vina ta!" tipand el.

-Inca ma ai pe mine... zice, zambind in coltul gurii.

-Nu ma ajuta cu nimic, nici macar nu te cunosc, nu stiu cine esti... aezandu-ma pe bordura rece.

-Asta nu inseamna ca nu ma poti cunoaste acum, imi spune, asezandu-se si el langa mine.

   Mi-a lasat capul in jos deoarece nu stiam ce sa-i mai spun, si chiar nu vroiam sa ma complic acum. Nu simteam ca este momentul. Deoadata l-am vazut pe Alex care si-a dat jacheta jos si a pus-o peste mine. Am ramas putin surpinsa de gestul lui oarecum simpatic.

-Mersi, am spus, muscandu-mi buza.

-Cu placere, a raspuns, zambindu-mi foarte dragut. Nu vrei sa ne intoarcem? S-a facut cam frig si, sincer, imi este cam somn, adauga el, cascand si punandu-si mana pe umarul meu.

   L-am privit usor confuza, cumva flirta din nou cu mine? La naiba, imi place mult cand face asta, chiar daca nu vreau sa recunosc si in fata lui.