Aud usa deschizandu-se usor si o vad pe Lucy intrand cu o tava cu clatite in mana. A inchis usa cu piciorul si s-a apropiat de patul meu. A lasat tava pe noptiera apropiata si s-a asezat pe marginea patului. Nu spunea nimic asa ca a trebuit sa incep eu conversatia.
-Cum ai dormit? o intreb ridicandu-ma in sezut.
-A fost bine. Am dormit bine, spune uitandu-se la mine cu un mic zambet pe fata.
-Ma bucur, spun in timp ce imi intind mainile si iau tava cu clatite de pe noptiera.
-Vad ca esti cam ocupata, mai bine plec, rosteste ridicandu-se si mergand spre usa.
-Stai putin. Astazi vreau sa merg la firma. vrei sa mergi si tu cu mine? o intreb zambind.
-Mai bine nu. Alex a zis ca nu... Mai bine ai ramane aici ceva timp. E spre binele tau, spune rece si iese repede din camera, trantind usa.
Nu pot sa cred ca Alex a corupt-o si pe ea. Cum as putea ramane aici cand stiu ca firma are nevoie de mine. De mine si de experienta mea obtinuta pe timpul cand mergeam la biroul tatei pentru ca ma plictiseam.
Ma asez mai bine si incep sa savurez clatiele. Nu am mai mancat niciodata clatitate asa bune, bineinteles in afara de cele pregatite de mama. Sigur nu le-a facut el. Poate Lucy... dar din cate o cunosc nu poate face nici cartofi prajiti fara sa cheme pompierii.
Termin si pun tava goala inapoi pe noptiera si folosesc servetelul pentru a-mi sterge urmele de ciocolata.
Pun mainile in san si ma gandesc la ce as putea face sa ies.
Daca as fugi sigur m-ar prinde. Dar daca l-as intreba ar zice nu. Sau da. Daca nu incerc nu voi sti niciodata.
Ma dau cu greu jos din pat, aranjandu-mi putin parul cu mana. Ma ridic in picioare si simt cum pamantul imi fuge de sub picioare si imi dau seama ca este din cauza ca m-am ridicat prea repede, insa continui sa merg spre usa.
Cobor lent scarile pana ajung la capatul lor unde ma opresc. Il vad pe Alex cautand ceva de zor prin sertare.
Incerc sa ma fac un pas insa vocea lui ma opreste.
-Nu, spune inainte ca eu sa-l intreb ceva.
-Acum ai si tu puteri? il intreb sarcastica.
-Nu trebuie sa am puteri ca sa stiu la ce te gandesti, imi raspunde scotand din sertar o furculita.
Imi rotesc ochii si ma asez langa el la masa. Imi pun din nou mainile in san si astept sa spuna ceva insa nu o face, vazandu-si in continuare de farfuria lui.
-Nu o sa ma lasi sa plec, nu? il intreb calma.
-Ti-am raspuns mai devreme, raspunde la fel de calm.
-Alex, asculta, e foarte important pentru mine, spun pozitionandu-mi palmele pe masa. Daca nu ajung macar azi oamenii vor avea banuieli, daca nu au deja.
-Bine, te las. Sti ca nu te pot refuza. Dar merg si eu, rosteste facandu-mi cu ochiul.
Ma ridic de la masa victorioasa si cu cu ranjet aproape malefic, care imi apare mereu cand reusesc ce mi-am propus.
Urc inapoi scarile pentru a ma pregati si pentru a o anunta pe Lucy daca vrea sa vina, insa ma intorc cu privirea spre el si zic:
-Stiam ca o sa ma lasi, dar nu pentru ca nu ma poti refuza, ci pentru ca stiai ca daca vei zice nu, voi fugi.
-Esti desteapta. Bravo, aplaudand lent si apasat.
Imi continui mersul spre camera mea, incepand sa scotocesc prin punga pe care mi-o adusese Alex.
CITEȘTI
The supernatural girl
Paranormal"Supranaturalul este naturalul care nu a fost încă înţeles." #5 Supranatural - 10 iulie 2015 #2 Supranatural - 20 iulie 2015 #4 Supranatural - 16 aprilie 2016 #3 Supranatural - 15 august 2016
