The supernatural girl

Capitolul 31

 
Mi-am petrecut restul zilei cu parintii. Am iesit in oras bucurandu-ne ca suntem din nou impreuna toti trei. Am fost la un festival care se tine in fiecare an in aceasta perioada.

Am luat cina la un restaurant din centru unde am stat pana la ora 11 si ceva apoi ne-am intors acasa. Pe drum mi-au spus ca o sa ma invete tot ce trebuie despre puterile mele.

Cand am ajuns in camera mea nu m-am schimbat in pijamale si mi-am pus patura peste mine. Am asteptat ca parintii mei sa adoarma ca sa ma pot vedea cu Alex.

Am coborat din pat schimbandu-mi rochia cu niste pantaloni negrii si un tricou rosu. Iar pantofii cu o pereche de Vans tot negrii. Iar din cuier am luat un hanorac cu gluga. Mi-am luat telefonul din geanta si am format numarul lui.

-Buna, spun in soapta ca nu cumva sa-mi deranjez parintii.
-Hei, zice deparca acum s-ar fii trezit.
-Sa nu-mi spui ca dormeai, pe acelasi ton.
-Normal ca nu doar ca... Ma doare putin capul si statea in pat.
-Bine. Unde vrei sa ne vedem?
-Sa ne vedem? Acum? Nu putem sa ne vedem maine? parand putin deranjat.
-Nu. Parintii mei nu m-ma mai lasa sa ma vad cu tine, rostesc trista sprijinindu-ma de dulap.
-Atunci ne vedem in statia de autobuz de pe strada White.

Am inchis si mi-am bagat mobilul in buzunar. Acum sa vedem cum pot sa ies fara sa fac prea mult zgomot. Pe usa din fata nu pot pentru ca asta inseamna sa merg pe scari si sa fac zgomot si in plus acolo avem camere de filmat deci singura solutie este sa sar pe geam.

Distanta e destul de mare dar ce pot sa fac. Am deschis fereastra si m-am asezat pe rama. Mi-am facut cruce si am sarit. Spre surpinderea mea nu am cazut direct pe pamant ci am plutit la cativa centimetrii de el. Insa cand am incercat sa fac o figura, profitand de pozitia in care era, am cazut lovindu-ma minor de pamantul rece.

M-am ridicat scuturandu-ma dupa mi-am pus gluga pe cap. Am inceput sa alerg ca o nebuna evitand camerele de luat vederii. Am noroc deoarece strada nu e departe de mine altfel trebuia sa ies cu masina.

M-am asezat pe banca privindu-mi telefonul din minut in minut. Au trecut 5 minute de cand am ajuns si inca nu venise. Voiam sa-l sun insa chiar atunci am vazut un Range Rover negru care a parcat in statie.

Am facut o mica saritura coborand de pe banca si am mers pana la automobil. Alex a coborat din masina trantind portiera in urma. Era imbracat doar intr-un maieu, lasandu-i la iveala muschii bine definiti, si o pereche de blugi rupti in dreptul fiecarui genunghi. Iar vantul s-a ocupat de parul lui si asa ciufulit.

I-am sarit in brate cuibarindu-mi capul in scobitura gatului lui bucurandu-ma de caldura emanata de corpul sau. Isi freca usor mainile pe spatele meu facandu-ma sa ma simt mai bine. Ma bucuram asa mult ca a venit incat am uitat de tot. Mereu o sa ma simt in siguranta in bratele sale puternice. 

-Hai sa urcam in masina, spune Alex apucandu-ma de mana si mergand catre automobil.

Ne-am dus fiecare pe partea lui urcand. Mi-am dat gluga jos lasandu-ma usor pe spate si inchizand ochii. A pornit radioul lasand volumul mai incet bucurandu-ne de muzica in surdina. Se sprijinea pe cot si simteam cum ma privea confuz pentru ca nu ziceam nimic. 

Am redeschis ochii observand un mic beculet aprins privindu-i fata care avea cateva sgarieturi. I-am atins obrazul si tamplele incet ca nu cumva sa-i provoc mai multa durere. Acum stiu motivul pentru care il durea capul. Dar de ce nu mi-a spus?

-Cine a facut asta? intreb eu ingrijorata incruntandu-ma.

-Oamenii lui... spune deranjat intorcandu-si privirea. Din cauza a ceea ce s-a intamplat la petrecerea aia. L-am batut si i-a pus sa pe aia sa-mi dea o lectie. Ma rog, nu e nimic grav, zice incercand sa nu para prea iritat.

-E vina mea, rostesc trista si imi las capul jos.

-Nu. Nu e, ofteaza dandu-mi de inteles ca era chiar vina mea.

-Nu trebuie sa vii cu mine, zic serioasa intircandu-ma spre el, imitandu-mi miscarea. Mai ai si alte rani? atingandu-i bratele.

-Pe abdomen si spate dar sunt rani minore. O sa fiu bine. Iti promit, forteaza un zambet incercand sa ma linisteasca.

M-am apropiat de el prinzandu-i materialul alb in mainile mele micute tragandu-l spre mine. L-am sarutat stiind ca asta ii va face bine dandu-i acces total in gura mea. Mi-am urcat mainile in parul lui din cauza ranilor pe care nu voiam sa le ating din greseala.

A intrerupt sarutul provocandu-mi curiozitatea.

-Ce e? Nu-ti mai place cum sarut? il intreb sarcastica ridicand o spranceana.

-Ba da. Doar ca trebuie sa iti spun ceva de aseara, spune serios iar eu am aprobat din cap in aceeasi maniera. Erai gata sa ti-o tragi cu Brad daca nu intram eu in camera.

-Poftim? aproape tipand si simteam cum barbia mea s-a dus pana in pamant. Nu pot sa cred, spun punandu-mi mainile pe fata si lasandu-ma inapoi pe spate. Ugh.

-Ai avut noroc cu mine, incercand sa se dea mare. Acum trebuie sa-mi multumesti, sarutandu-ma din nou.

-Hai sa mergem la tine, spun in timp ce ma saruta pe gat.

-Ai innebunit? revoltandu-se.

Parca pana acum nu stiai cum sa ma faci sa merg la tine acasa si acum cand vreau eu iti este frica. Stiu ca nu e o idee prea buna dar nu vreau sa-i las pe parintii mei sa-mi mai impuna ce trebuia sa fac si ce nu. Cum de nu si-au dat seama ca s-a schimbat?

-O sa ai mari probleme daca o sa te iau la mine, zice tot el. Crezi ca parintii tai nu-si vor da seama? imi tine predica despre cat de rau o sa fie pentru amandoi daca o sa merg acasa la el.

-A fost doar o idee, rostesc sec coborand din masina. Nu trebuia sa o si pui in aplicare, si trantesc portiera in urma.

Am inceput sa merg pe trotuar privind de cateva ori dupa automobilul de culoare neagra. Observand ca a pornit nu m-am mai uitat si mi-am continuat mersul. Am crezut ca o sa plece acasa si ca o sa ma lase in pace. M-am inselat. S-a apropiat de mine mentinand o viteza constanta in asa fel incat sa stea in dreptul meu.

-Te duc eu acasa.

L-am ignorat intorcand privirea. Nu e nevoie sa ma duca acasa. Stiu si eu unde stau. Poate ca nu e drept ca m-am suparat pe el. O parte din mine imi spunea sa ma opresc si sa urc in masina ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat iar cealalta parte imi spunea sa-mi vad de drum. Am decis sa urmez a doua cale grabind pasul.

-Observ ca nu ai de gand sa urci. O sa te las dar ai grija. Ne vedem maine la scoala. Noapte buna, iubito, spune incet trimitandu-mi fiori in tot corpul.

L-am mai privit o data cum a intors si a plecat in viteza. Am revenit la drum strangandu-mi hanoracul in jurul corpului.

Cum adica "Ne vedem maine la scoala„? El invata la scoala unde invat si eu? Atunci de ce nu l-am observat niciodata? Dar oare ce o sa motiv o sa inventez ca scuza ca am lipsit atat de la scoala? Prea multe intrebari, niciun raspuns.

Am grabit pasul pentru ca am inceput sa aud tot felul de sunete ciudate. Poate ca nu a fost o idee asa buna sa merg singura. Alergatul era singura solutie sa ajung intreaga in dormitorul meu primitor.

Aratam ca o ticnita care a scapat de la Spitalul de Nebuni din cauza parului meu si hainele murdare de praf. Pana acum nu mi-am pus problema cu urcatul dar acum chiar nu stiu ce sa mai fac. Am cautat in jurul casei o scara pe care stiam ca o avem. Am pus-o in dreptul ferestrei mele urcand in camera mea. Dupa ce am urcat am impins-o facand zgomot. Am tresarit si mi-am imbracat cu viteza luminii pijamalele bagandu-ma la fel de repede in pat.

Am auzit usa de la camera parintilor deschizandu-se. Probabil s-au dus sa verifice ce a provocat acel sunet. M-am prefacut ca dorm cand ei au intrat in camera mea sa vada daca sunt in regula.

Totul pentru nimic.

Cred ca acest capitol a fost cam plictisitor dar nu prea am stiut ce sa scriu. Ma rog, vreau sa aud pareri (nu numai despre capitolul asta ci si despre celelalte). Cel mai frumos comentariu primeste dedicatie.
#LoveYouAll❤❤