۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐬𝐚𝐬𝐞

☾

          Timpul trecea și totul părea că merge ca pe roate. Câteva săptămâni mai târziu, Jisung se simțea mult mai bine, iar rănile de pe chip erau complet dispărute: s-a resemnat la viața în acei pereți și învăța care erau lucrurile mai bune de spus și care erau cele de evitat. Este chiar adevărat că învățăturile mai mari se obțin atunci când greșești, iar el a învățat asta imediat.

         Să spună că nu l-a mai văzut pe acel băiat de la acea tragică ocazie nu ar fi fost corect: într-adevăr, Minho părea să se afle peste tot, nu exista niciun spațiu -din afara celulei- în care brunetul putea să stea fără să îl zărească pe celălalt prin jur. Nu s-a apropiat oricum deloc de el și, rămănând cel mai departe posibil, a încercat nici să nu îi adreseze nicio privire.

          Lui Jisung nu îi era frică de acel băiat, îi era frică de ceea ce ar fi putut să îi facă, dar Changbin i-a spus că dacă l-ar fi lăsat în pace și ar fi rămas departe de problemele lui, nu ar fi avut de ce să se îngrijoreze: sigur, probabil a spus asta puțin prea târziu. Mai era de spus și faptul că numele lui continua să se învârtă în capul lui de când l-a auzit de la Changbin: Minho Minho Minho, aproape părea că mintea lui nu voia să nu se mai gândească la ceea ce s-a întâmplat, asigurându-se că de fiecare dată când aude o silabă similă cu aceea, se va gândi inevitabil la cel mai mare coșmar al lui de când a intrat acolo înăuntru.

          Hyunjin, între timp, nu a uitat de favoarea ce i se datora și în ciuda faptului că a trecut ceva timp, iar Jisung se gândea că era doar o paranoie de-a lui Changbin, a sosit ziua în care blondul a avut nevoie de ajutor. Iar primul gând a căzut asupra colegului său de celulă, ce nu mai era chiar atât de nou. Brunetul, fiind lipsit de experiență, era un pic ezitant în a-i încredința acea misiune, dar apoi s-a gândit că, până la urmă, nu era atât de greu și că ar fi putut să reușească fără nicio problemă. În plus, voia să îl pună și în dificultate doar pentru a vedea cum se va comporta dacă s-ar fi lăsat prins de frică.

          Hyunjin s-a reconciliat cu Minho și ziua în care a avut nevoie de ajutorul lui Jisung. Acesta din urmă stătea sprijinit de un stâlp al zidului, afară din celula lor împreună cu Changbin, care a devenit singurul punct de referință pentru bietul băiat. Văzându-l acolo liniștit, blondul s-a apropiat de el pentru a-i spune cererea lui. Observându-l mergând către ei, Changbin a înțeles că nu avea intenții bune: Hyunjin vorbea rar cu cineva, în afară de momentele când cerea și oferea ceva sau pur și simplu pentru a enerva persoana respectivă.

          — Jisung! brunetul și-a auzit numele și s-a întors, întâlnindu-l pe băiatul mai înalt decât el.

          — Da? răspunde ușor nedumerit, având în vedere că nu s-a mai întâmplat să vorbească cu el din propria voință, decât pentru a face vreo glumă arogantă.

          — Vreau să îți cer o favoare, spune, iar băiatul mai mic l-a privit, încrucișându-și brațele la piept.

          — Și începe, mormăie Changbin pentru sine, în timp ce a rămas să asculte acea conversație.