۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐭𝐫𝐞𝐢

☾

În acea dimineață era destul de rece în Yeoncheon, Chan mergea către intrarea penitenciarului, pregătit să treacă de toate controalele de securitate, așa cum făcea în fiecare di de trei ani. Exact, de trei ani lucrează în acel loc, trei ani făcuți din violență și nedeptrate, trei ani de plimbări și priviri severe, trei ani de ture alternate cu alți paznici.

Era cunoscut în multe părți pentru rigiditatea sa și inflexibilitatea sa, nu permitea să o dai în bară, respecta comenzile pe care le primea și făcea în așa fel încât ceilalți să efectueze cererile lui fără să clipească. Nimeni nu îndrăznea să îl contrazică și acest lucru juca în avantajul său cu deținuții, care îl respectau întotdeauna și, în unele cazuri, îi erau până și frică de el. Nimeni ar fi spus că ar putea să fie o persoană atât de dulce în sfera privată, la prima vedere rezulta dificil să te gândești că cineva ar vrea să-și petreacă viața cu el și totuși, acea persoană exista.

Pas după pas s-a îndreptat către poarta cea mare, după ce s-a asigurat că a închis mașina și și-a pus cheile în buzunarul gecii. A aruncat o scurtă privire asupra parcării, era aproape complet goală, până la urmă era doar ora șase dimineața și în tura de noapte paznicii erau mai puțin: a răsuflat ușurat atunci când a văzut o mașină cunoscută lui, puțin mai departe de a lui.

A trecut sub detectorul de metale, așezând înainte pistolul și insigna pe banda laterală lângă acesta, a salutat-o pe cea care efectuează controalele ce era așezată pe un scaun de lângă, apoi și-a continuat drumul către vestiarele angajaților. Aerul care se respira pe acele holuri era întotdeauna foarte greu, dar deja Chan nu mai băga prea mult de seamă; era obișnuit cu toate mizeriile din acel loc, gresia înnegrită, mucegaiul din colțuri, mirosul urât emanat, mai ales, de la persoanele prezente în interior... Viața lui era întotdeauna împodobită de toate acele detalii care, la aparență, păreau evidente, dar cu trecerea timpului deveneau din ce în ce mai frustrante.

— Bună dimineața, lume! a salutat, făcându-și intrarea în încăperea cu toate vestiarele de un albastru deschis ce erau de-a lungul peretelui, acompaniate de o masă pe cealaltă parte.

Colegii lui stăteau acolo, vorbind, unii se aflau în pauză, iar alții se aflau la sfârșitul turei, fiind așezați fie pe scaune, fie în picioare, sprijiniți de perete sau de raftul metalic. Toți l-au privit pe băiatul cu păr brunet, oferindu-i un zâmbet și întorcându-i gestul. El nu s-a oprit nicio clipă, nu-i plăcea să piardă timp, mai ales dacă era vorba despre muncă. Deseori făceau mișto de el din cauza acelui lucru, într-adevăr, celorlalți agenți nu le păsa prea mult, se limitau la a-și desfășura activitatea pentru a obține salariul la sfârșitul lunii.

S-a îndreptat, fără să se gândească de două ori, spre persoana ce era cea mai importantă dintre toți, plasându-i un sărut dulce pe buze înainte de a deschide vestiarul și a începe să se schimbe. Jeongin stătea în picioare, în fața ușii deschise a vestiarului său, fiind îmbrăcat doar cu un maieu pentru că în acel moment se schimba. Abia ce și-a terminat tura și era și în întârziere, decât în mod obișnuit.