۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐬𝐚𝐩𝐭𝐞

☾

În acea dimineață, Minho s-a trezit deja cu un plan de pus în aplicare. Au trecut două zile de când Hyunjin i-a cerut ajutor și va trebui chiar azi să încerce să-și atingă obiectivul. În timpul acelor zile a reflectat mult asupra situației blondului, mai mult pentru ca să se distragă de la situația lui și să nu se mai gândească la Jisung. Câteodată simțea nevoia de a se deconecta și a încerca să se îndepărteze de celălalt în încercarea de a-și regăsi acea libertate emoțională pe care a avut-o până acum un an. Tocmai din acel motiv, a vorbit puțin cu brunetul de când s-a întors din izolare; oricum știa că va avea timp infinit să jelească în ceea ce privește sentimentele lui.

În timpul nopții s-a gândit cum să acționeze, iar cea mai bună alegere i s-a părut cea de a se preface că se simte rău pentru a avea acces la cabinetul medical, acolo unde, probabil, va găsi medicamentul dorit. Fiind unul dintre cele mai puternice și populare analgezice, morfina era și unul din singurele medicamente prezente într-un penitenciar și era folosită aproape pentru orice problemă a deținuților și atunci când nu era soluția ideală.

Spre jumătatea dimineții, Minho s-a îndreptat către holul care ducea la baie și în timp ce trecea prin fața paznicilor s-a prefăcut că se simte rău, prăbușindu-se pe jos. Cei doi bărbați prezenți, inițial s-au privit confuzi și au așteptat câteva minute înainte să acționeze. Nu era ceva neobișnuit ca deținuții să se prefacă că sunt bolnavi pentru a se duce în infermerie cu cine știe ce scop, dar nu puteau să ignore pe cineva care nu se simțea mai bine, mai ales după directivele pe care le-a dat Chris în ceea ce privește tratamentul rezervat acestora.

Așa că, după niște motive în care șatenul continua să acuze o presupusă durere la abdomenul inferior, unul din cei doi s-a apropiat, luându-l de un braț și ridicându-l de pe podea.

— Hai să mergem la infirmerie, spune rece, conducându-l către locația menționată, în timp ce colegul său a rămas acolo, să-și efectueze propria treabă.

Minho a zâmbit batjocoritor atunci când bărbatul nu a putut să-l vadă și s-a gândit la cât de ușor a fost să-i păcălească: era necesară un pic de actorie improvizată și asta-i tot. Câteva minute mai târziu au ajuns în camera care era în formă de l, iar paznicul l-a făcut să intre, spunându-i să aștepte acolo sosirea medicului care s-a dus cine știe unde. Șatenul a aprobat, așezându-se pe patul cel mai aproape și continuând înscenarea sa.

Imediat ce bărbatul a închis ușa, pentru a se întoarce înapoi și să-i lase pe ofițerii care stăteau de pază acolo afară, sarcina de a controla ca nimeni să nu intre sau să iasă. Minho s-a ridicat, pregătit să caute locul unde se țineau pastilele: îl făcea până și pe el să râdă faptul că nu era nimeni acolo înăuntru care să îl controleze. Era convins că este în totalitate singur în timp ce a început să se ducă pe la orice colț, căutând un dulăpior sau orice loc în care pot să fie ținute pastilele, dar imediat ce a trecut de colțul încăperii, a rămas surprins când a văzut că împreună cu el mai era încă o persoană și, mai ales, că acea persoană nu era nimeni altcineva decât Jisung.