۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐄𝐩𝐢𝐥𝐨𝐠

☾

Trei ani mai târziu

Chris a răsturnat clătita pe farfuria din ceramică și a așezat-o pe cealaltă parte a blatului bucătăriei. Începea să devină din ce în ce mai cald și probabil că ar fi trebuit să nu mai pregătească feluri de mâncare fierbinți pentru micul dejun, dar știa că Jeongin adora clătitele lui și nu rezista niciodată tentației să i le pregătească. Băiatul mai mic și-a făcut intrarea în încăpere puțin mai târziu, în timp ce, cu o neobișnuită apatie, termina să-și fixeze cureaua. Chan l-a observat pentru câteva momente, gândindu-se la cât de frumos era să-l vadă cu o uniformă adevărată de polițist: deja au trecut mai mult de trei ani de când avea slujba asta, dar băiatul mai mare încă nu s-a obișnuit pe deplin.

— De ce te uiți așa la mine? întreabă Jeongin, văzând că celălalt se holba la el, de după tejgheaua bucătăriei, în timp ce, fără bluză, își usca sudoarea de pe frunte cu dosul palmei.

— Mă întreb cum reușești să te îmbraci cu chestia aia pe căldura asta, răspunde, zâmbind, chiar dacă, de fapt, băiatul mai mic știa că nu era vorba de asta, dar era obișnuit cu toate dățile când îl surprindea pe Chris privindu-l cu ochi plini de dorință.

— Dumnezeule, Chris. Au trecut trei ani de când nu mai lucrezi și ai uitat cum se face? întreabă, ca mai apoi să se așeze pe scaun pentru a se bucura de micul dejun.

— Ți-am făcut de mâncare, afirmă Chan în scop informativ, chiar dacă nu era nevoie să spună asta. Și oricum, nu am uitat cum se face, dar asta nu schimbă faptul că este cald, răspunde apoi la întrebarea brunetului care, între timp, a terminat deja de luat micul dejun: a învățat să se pregătească mai rapid de când locuia iar cu Chris și dimineața prefera să-și petreacă primele cincispreze minute, după sunetul alarmei, să fie sărutat și îmbrățișat de el.

— În timp ce eu sunt la muncă, asigură-te că-ți găsești și tu, altfel devii precum acei bețivi bătrâni care își petrec viața fiind întreținuți, îl tachinează Jeongin, înainte să bea o înghițitură de apă. Și apoi, îmbracă-te, la naiba! Să știi că dacă te înțeapă vreo insectă, nu mă culc cu tine până când nu se desumflă, continuă, amintindu-și cum vara trecută l-a înțepat o viespe în partea inferioară a burții, iar umflătura a rămas pentru mai mult de o lună.

— Nu ai reuși, îl tachinează Chris, ieșind din bucătărie și urmându-l pe celălalt până la intrare.

— Pune-mă la încercare, răspunde, lăsându-l pe băiatul mai mare să-și înfășureze brațele în jurul taliei pentru a-l apropia.

— Imediat, spune celălalt, ca mai apoi să înceapă să-l sărute, până când a fost Jeongin cel care l-a îndepărat puțin.

— Aș reuși, dar acum trebuie să plec, altfel voi întârzia, spune, vorbind rapid deoarece știa că dacă ar fi continuat, nu s-ar mai fi oprit.