۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐬𝐚𝐩𝐭𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐜𝐞

☾

Tânărul mergea de-a lungul celulelor care erau, în mod ciudat, închise: era întuneric, prea întuneric și nu înțelegea nici de ce. Singura lumină prezentă ajungea de pe holurile de la capătul clădirii; a auzit niște zgomote provenind de acolo și s-a întrebat ce pun la cale acum unii dintre deținuți. Observa interiorul celulelor, însă fără să vadă nimic deoarece era prea puțină lumină: toți trebuiau să fie în pat și, într-adevăr, totul decurgea bine, ca de obicei.

Era puțin prea cald, așa că și-a trecut mâna prin păr pentru a lua niște aer și a respirat acea atmosferă mult prea liniștită. Liniștea domnea mai mult ca oricând și totul se afla într-o liniște asurzitoare, ca atunci când iarna ninge și se crează acea liniște excesiv tăcută. Era acel efect și totuși el continua să meargă liniștit, ca și cum era totul normal.

Dintr-o dată, a auzit un zgomot provenind din dreapta lui: ceva metalic și mult prea departe pentru a putea să vină din interiorul celulei. Din instinct, s-a întors, observând întunericul complet dincolo de gratiile gri; era mult prea ciudat: cum reușea să vadă culoarea gri dacă era totul complet negru? Nu a avut timp să realizeze deoarece două mâini au apărut de nicăieri, însoțite de niște țipete de durere care veneau din jurul lui.

Acele mâini puternice de bărbat l-au prins de gât înainte să reușească să se îndepărteze și totuși nu credea că se află atât de aproape de perete. O atingere strânsă pe gâtul lui a început să-l ardă, respirația i s-a tăiat pentru prea mult timp, în timp ce s-a lăsat transportat în acel vârtej obscur de țipete și văicăreli, vederea lui s-a întunecat până când nu mai vedea nici griul gratiilor.

Întuneric total și fără oxigen.

S-a ridicat brusc, în totalitate înfierbântat, și-a atins fruntea, realizând că a transpirat prea mult pentru luna octombrie și a încercat să-și calmeze inima care bătea nebunește. De trei zile avea astfel de coșmaruri: nu a mai avut până acum, sau mai bine spus, i s-a întâmplat câteodată, imediat după ce s-a mutat, dar niciunul nu a fost precum acela. În mod normal, aveau legătură cu Chris și cu ceea ce a făcut, dar niciodată atât de sumbre și terifiante.

Și-a întins o mână către noptieră pentru a-și lua telefonul și a verifica ora: patru jumătate dimineața. A oftat. Ce însemna acel lucru? De când a auzit de revolta din închisoare, nu a încetat să se gândească la asta: Chris era bine? Au reușit să blocheze tot? Sau erau încă departe de rezolvarea problemei? Din nefericire, n-avea de unde să știe exact: la știri spuneau doar faptele principale, fără prea multe detalii și, mai ales, nu vorbeau constant pentru a spune orice noutate. Și totuși era convins că l-a uitat pe Chan, sau măcar aproape în totalitate, dar se pare că era încă o amintire prea proaspătă pentru a fi alungată și suficientă încât să fie readusă la suprafață de o veste simplă la știri.