۵ Bittersweet | minsung [✓]

۵ 𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐚𝐢𝐬𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐜𝐞

☾

          Camera era în mod ciudat de liniștită în timp ce cei doi îndrăgostiți erau întinși pe podea, bucurându-se de acea clipă de liniște de înaintea furtunii. Din când în când au trecut câțiva deținuți, dar văzând intimitatea celor doi, s-au întors imediat pe călcâie, realizând că în capelă nu se află nimic și nimeni important.

          — Ce vei face atunci când vei fi eliberat? întreabă Felix, observând tavanul deasupra capului său: trebuia să recunoască faptul că abdomenul lui Changbin era o pernă perfectă.

          — O să mă întorc la familia mea, presupun. Nu am pe nimeni altcineva, răspunde rozaliul, imaginându-și deja cum va fi să-i revadă după mult timp pe persoanele sale dragi.

          — Exact... Ești norocos că o ai măcar pe aia, răspunde băiatul mai mic, arătând aproape îndurerat.

          — Ce s-a întâmplat cu familia ta? îl întreabă Changbin, curios.

          Felix cunoștea bine povestea rozaliului, deoarece era singurul căruia i-a spus. În schimb, pistruiatul nu a spus prea mult în ceea ce privește trecutul său, dar în acel moment i s-a părut că a sosit momentul să-i povestească și nu a găsit niciun motiv pentru a se retrage.

          — Nu cred că tatăl meu va vrea să mă mai vadă după tot ceea ce am făcut, mărturisește, sincer. El mi-a oferit tot, s-a străduit să fac rost de lucruri pe care cine și le dorea cu adevărat, nu le obținea niciodată. Dar eu nu le voiam, până la urmă, viața este a mea.

          Changbin l-a lăsat să vorbească, fără să-l întrerupă: voia să asculte cu adevărat ceea ce avea de spus și să simtă empatie pentru el. Era o modalitate de a se simți și mai apropiați, înainte să trebuiască să se despartă definitiv.

          — Într-o zi am făcut o prostie. Am renunțat la tot și am ajuns aici. Totul din cauza unei beri și a unui băiat care era greu să-l refuzi.

          Liniștea în acea cameră era ca un fundal la toate astea și făcea totul incredibil de emoționant pentru Changbin, în ciuda faptului că nu a spus cine știe ce.

          — Toți greșim, cred că acesta este motivul pentru care fiecare dintre noi se află aici. Gândește-te... Cel care comite infracțiuni din cauza unei probleme mentale se duce la ospiciu, cel care o ia razna de tânăr se duce la școala de corecție și în închisori rămânem noi toți care am comis o greșeală într-un moment de slăbiciune, care a fost cu bună sau rea credință nu contează deloc, spune Changbin, trecându-și mâinile prin șuvițele de păr a celuilalt și luând câteva pentru a se juca.

          — Probabil că ai dreptate, dar dacă noi doi suntem rezultatul a două momente de slăbiciune, cum reușim să fim puternici și să nu ajungem în genunchi, în fața a fiecărui lucru care se întâmplă?