Sub luna plina (Boyxboy)

Capitolul 1

AIDAN

- Fugi fugi şi nu te opri, nu te uita înapoi şi nu veni după mine! Mă voi descurca, iar dacă voi muri vreau ca tu să fii liber, să îţi găseşti drumul tau si eu sa fiu impacat ca nu te-am lasat pe mainile lor. Acestea au fost ultimele lucruri pe care i le-am zis înainte ca totul sa se tranforme în întuneric in jurul. Nu ştiu ce avea să se întâmple cu mine şi nici unde aveam să ajung, poate undeva in alta lumea caci in sta nu stiam daca aveam sa mai raman. Îmi doream să mă omoare cât mai repede ca să pot scăpa de suferinţa ce mă înconjura de o multime de ani pana acum.

- L-aţi luat? Credeti ca e mort vad ca nu misca? Auzeam încet voci în jurul meu dar nu îmi era nici una cunoscută.

- Încă nu l-am pierdut, dar nici mult nu mai rezistă, iar noi trebuie să ne mişcăm cat mai repede de aici!

- Bine atunci, îl vom lua cu noi. S-ar putea să ştie ce se întâmplă în zona asta şi dacă se face bine putem să obţinem informaţii preţioase de la el.

- Da, alpha! Hai luaţi-l de aici.

- M-am trezit într-un final, dar nu stiu dupa cat timp. Mă simţeam zdrobit, cu un gust metalic de sânge în gură care instant m-a făcut să vomit. Din păcate nu aveam ce. Lângă mine era un bărbat care m-a prins în momentul în care m-am aplecat şi mi-a dat ceva amărui să beau forţat.

- Nu ar trebui să te ridici o să îţi înrăutăţeşti starea. Bea asta o să îţi facă bine chiar dacă nu are un gust plăcut. Eu sunt James. Sunt doctor. Eşti în siguranţă cu noi pentru moment. Era un bărbat înalt, şaten cu ochi verzi îmbrăcat în haine obişnuite şi nu în haine de spital aşa cum m-aş fi aşteptat. Eram invelit în bandaje şi până şi faţa îmi era acoperită cu bandaje. Din păcate nu puteam să îl privesc decât cu un singur ochi celălalt era acoperit de un bandaj si nu puteam sa il deschid.

Ori eram o mumie ori urma sa ma transform in una. Simţeam că ard şi mă dureau toate oasele. Care noi? Unde mă aflam? Nu îmi plăcea tensiunea pe care o simţeam în cameră, nu îmi inspira încredere..

- Cum te numeşti? M-a întrebat calm încercând să nu mă sperie caci eu tot voiam sa ma dau jos din pat, desi stiam ca nu am sanse sa ma misc.

- Ammmmm, cum mă numesc? Se pare că era un lucru pe care nu aveam cum să îl dezvălui, pentru că nu mai ţineam minte nimic decât că am fost atacat şi îmi doream să mor cât mai repede.

- Da, numele tau.

- Nu stiu....

- Amnezie? Am auzit o altă voce în spatele lui James. O voce puternică şi impunătoare, dar foarte calmă. Cine era oare?

- Alpha Riley! Se pare că da, însă nu stiu cat de grav este. Poate sa tina o zi poata sa tina un an. Din păcate nu ştiu să spun cât va dura până îşi va aminti şi nu mai putem pierde timpul aici.

- Apha? Eram între lupi, vârcolaci? Ultimul lucru pe care mi-l doream era să fiu din nou între creaturile care încercaseră să mă omoare. Am început să tremur instantaneu şi să plâng. Îmi doream să se sfârşească totul cât mai repede. Alpha era şi mai înfricoşător. Un păr negru tăciune, o pereche de ochi negrii care ar fi intimidat pe oricine şi o atitudine ce emană autoritate.

- Eu sunt alpha Riley Gregos, nu trebuie să te sperii, nu îţi va face nimeni nimic atât timp cât eşti aici. Din păcate noi suntem în mişcare şi nu putem să te luăm cu noi, dar te voi trimite într-un loc sigur. E foarte ciudat, nu simt deloc prezenţa lupului tău, deşi ştiu foarte bine că eşti ca noi. Ce s-a întâmplat cu el, unde a dispărut?

Părea cu adevărat îngrijorat şi îi citeam pe faţă confuzia. James se uita la el plin de mirare. Aş fi vrut să îi răspund, dar nici eu nu ştiam unde e sau daca ce zicea era adevarat.

- Nu e om? A ridicat din sprâncene mirat.

- Dacă era om, James, ar fi fost mort şi l-am fi găsit în bucăţi când am ajuns la el. Ceva s-a întâmplat nu îmi pot explica. Stiu că nu îl putem ţine aici, o să îl trimitem la Griffin.

- Eşti sigur alpha? Ştii că nu a luat pe nimeni până acum în haită sa, stii ce reputatie are. Mie imi e frica,dacă îl omoară când ajunge acolo?

- Nu o va face! Am să vorbesc cu el şi îl trimit pe George să îl lase acolo. George e beta nu va îndrăzni nimeni să se apropie de el. Apoi când se întoarce George ne vom continua drumul.

- Eu, eu. Am încercat să vorbesc atrăgându-le atenţie celor doi care s-au întors imediat cu privirile spre mine.

- Nu ştiu unde e N..No...Norras. Am răspuns încet şi plin de regret si numele imi era oarecum strain pe buze. Nu ştiam unde e lupul meu, daca era al meu. Nu îmi aminteam exact ce se întâmplase, ştiam cum îl cheamă, însă nu ştiam unde se afla.

- Norras? Au zis amândoi la unison. Lupul tău? Ia încearcă să îţi aminteşti cum te cheamă ar fi mai clar si mai bine pentru tine. Arăţi în ultimul hal, însă Griffin nu o să fie foarte încântat să te vadă acolo aşa că mai bine măcar numele tău să îl ştim aşa o să fie mai simplu pentru toţi. Ce zici? Faci un efort? A întrebat Riley în cele din urmă.

- Numele meu, numele meu. Am închis ochii încercând să caut în colţurile întunecate din mintea mea această mică informaţie atât de simplă însă atât de greu de găsit. Aidan... cred... nu ştiu sigur e tot ce îmi vine în minte.

Am zis în cele din urmă lipsit de orice putere şi extrem de obosit. Nu ştiu când am adormit şi ce s-a întâmplat după. Tot ce ştiu că în momentul în care am m-am trezit din nou eram într-un loc în care simţeam numai pericol şi nu aş fi vrut să fiu acolo. Unde eram? Ce se întâmpla cu mine?