Sub luna plina (Boyxboy)

Capitolul 8

AIDAN

O multime de ganduri imi alergau prin minte. Incercam sa imi reamintesc cum am ajuns in padurea aceea si cine ma urmarea sau cine m-a atacat. Toate eforturile imi dadeau dureri de cap si nu reusem sa pun cap la cap nici o bucatica de informatie. Lupul meu inca nu ma gasise si incepeam sa ma ingrijorez. Mancare nu puteam inghiti din cauza ranilor asa ca aveam nu stiu ce perfuzii si lichide pe care mi le dadeau o data la cateva ore ca sa nu mor de tot. Si acum venea sa aiba grija de mine partenerul doctorului, care mi se parea atat mult mai retras si precaut. Probabil nu avusese o viata usoara. Din ce detectasem in scurta noastra intalnire, mi-am dat seama ca e Omega, dar cumva lucrurile erau diferite in haita asta. Am mirosit mai multi omega prin casa si nu pareau a fi sub stres sau chinuiti. Chiar emiteau emotii pozitive. Poate ca imi si placea atmsofera asta, la cat de chinuiti si marginalizati erau Omega in alte haite, aici nu parea sa fie cazul. Poate de asta erau atat de uniti si increzatori, aveau grija de toti sin haita in egala masura. Am incercat sa il contactez din nou pe Norras prin intermediul telepatiei, insa fara succes. Speram doar sa fie in viata altfel nu stiu ce m-as fi facut fara el. Puterea si simturile ascutite inca nu ma abandonasera, insa aveam nevoie de el ca sa ma fac bine. Asa ma vindecam un pic mai repede decat un om, daca ar fi fost lupul aici as fi fost pe picioarele mele in decursul zilelor pe care le-am petrecut in pat. Uram ca nu pot sa vad mai nimic, insa mai dura un pic pana ce macar unul din ochi avea sa isi revina. Ochiul drept era mai putin afectat decat stangul, la celalalt inca nu auzisem verdictul: daca aveam sa il pierd sau nu.

S-a deschis incet usa de la camera si am simtit mirosul tanarului care l-a insotit pe Morgan prima data.

- Am venit sa iti schimb bandajele si daca mai ai nevoie de ceva sa imi spui ca sa iti usurez durerea. Vocea lui parea stinsa si cred ca abia se mai tinea pe picioare, dar voia sa isi faca treaba.

- Derek te cheama nu? Pot sa iti zic asa? am intrebat calm.

- Da asa ma cheama, poti sa imi zici pe nume nu ma deranjeaza.

- Eu sunt Aidan... cred. Derek lasa bandajele ca le poate face maine Morgan, nu am nevoie de nimic momentan, mai ales sa ti se faca rau. A facut o pauza si a asezat trusa pe un stand de langa pat. Nu a protestat in nici un fel, insa s-a apropiat mine. Mi-a dat la o parte un bandaj de pe ochi si m-am bucurat in sinea mea cand am inceput sa vad culorile din camera si pe el imediat dupa.

- Nu incerc sa ma imprietensc cu tine sau sa te lingusesc, dar nu crezi ar trebui sa te odihnesti? Pentru perioada in care te afli ai nevoie de toata odihna posibila, nu sa alergi dintr-o parte in alta facand tot felul de treburi.

- Ce perioada, despre ce vorbesti?

- Hai Derek amandoi stim ce se intampla sau poate tu nu ti-ai dat seama inca de toate schimbarile prin care treci.

- Nu stiu despre ce vorbesti. S-a indreptat spre usa, dar am vrut sa ii demonstrez ca nu vreau sa ii fac rau in nici un fel.

- Stii foarte bine ca daca ai sa te duci la cina ti se va face rau instantaneu. De ce crezi ca esti atat de obosit, pun pariu ca nu te simti asa de mult timp si probabil nici Morgan nu a observat inca. Hai vino incoace si macar aseaza-te pe pat. Nu ar trebui sa stai in picioare asa de mult, nici nu as avea cum sa iti fac rau nu vezi in ce hal arat?! A inchis usa la loc si fara sa scoata vreun cuvant s-a asezat in partea libera a patului.

- Ai idee ce ar putea fi? M-a intrebat aproape soptit. Nu vreau sa il ingrijorez pe Morgan cu starile mele si suntem amandoi atat de ocupati ca nici nu ne-am vazut foarte mult in ultima vreme.

- Aha, atunci se explica de ce nu si-a dat seama inca. Am inganat clipind incet si obisnuindu-ma cu lumina.

- De ce sa isi dea seama? a intrebat nedumerit. Simteam ca nu prea vrea sa afle raspunsul la intrebare, insa avea sa fie mai bine daca stia.