Sub luna plina (Boyxboy)

Capitolul 18

GRIFFIN

M-am trezit cu o durere ingrozitoare de cap. Prima data nu am reusit sa imi dau seama exact unde ma aflu. Lipsa luminii, mirosul ingrozitor si faptul ca ma simteam ca si cand as fi fost lovit de un camion nu m-a ajutau in aest moment sa imi dau seama unde sunt mai exact. M-am ridicat greoi sprijinindu-ma pe coate si incercand sa imi ajustez privirea ca sa pot vedea mai bine ce e in jur. Peretii inchisi la culoare, pamantul rece de sub mine care nu era nici ud nici uscat, lipsa luminii, spatiul mic care ar fi facut pe multi sa devina claustrofobi si barele de metal ce se lungeau dintr-o parte in cealalta a peretilor m-au facut sa realizez ca ma aflu intr-o celula. Daca nu as fi stiut mai bine m-as fi gandit ca am fost capturat, insa mirosul familiar imi dadea de inteles ca ma aflu in inchisoarea haitei. Asta putea sa insemne ca ceva rau s-a intamplat cu haita, insa nu simteam pericol de nicaieri ceea ce ma confuza si mai tare.

Am incercat sa ma ridic, dar am esuat din cauza ametelii care m-a apucat instant. Era ca si cand cineva m-a dat cu capul de perete in mod repetat si acum nu ma simteam in stare nicii macar sa stau pe propriile picioare. Unde mai pui ca era si gol...grozav! Ce naiba cautam eu inchisoarea haitei? cum naiba am ajuns aici?!

- Lucas! am strigat si in cateva momente s-au auzit niste sunete de pasi venind de pe coridor. In scurt timp l-am vazut pe Lucas stand in fata celulei in care eram inchis privindu-ma curios. Era imbracat intr-o percehe de blugi denim, purta o percehe bocanci negri si avea pe el un tricou negru. Expresia lui ingrijorata imi dadea de gandit.

- Ai de gand sa ma tii inchis aici toata ziua? Ce s-a intamplat si de ce ma aflu aici si ai face bine sa raspunzi altfel o sa regretati ca am ajuns in locul asta.

- Deja regretam ca s-a ajuns aici Alfa, crede-ma ca nu a existat alta solutie.

- Acum despre ce naiba mai vorbesti? Am ridicat din sprancene nedumerit

- Sa inteleg ca nu iti aduci aminte de evenimentele de acum cateva zile.

- Cateva zile????

- Da...pai ... stii problema pe care o aveai inainte cu Mark...se pare ca a revenit

- Poftim?!

Am clipit de cateva ori incercand din rasputeri sa nu fac iar o cadere nervoasa. Credeam ca Mark s-a potolit de cand l-am intalnit pe Aidan si nu mai are episoade de agresivitate, dar se pare ca m-am inselat. Nu imi venea sa cred ca iar s-a inatmplat si mai ales Aidan stia oare ce se intampla cu mine?

- Aidan?

- Aidan e bine ....aaa...scapat cu niste rani usoare dar s-a refacut foarte repede. Norras are niste abilitati foarte bune de vindecare.

- L-am ranit pe Aidan? am facut ochii mari la Lucas si acesta a tacut brusc.

- Oh la dracu! am uitat ca nu iti aduci aminte...

- Da-mi drumul de aici Lucas.

- Alfa mi-ar face numai placere sa te las afara insa s-a mai intamplat de cateva ori cand erai inchis sa ceri afara si te-am lasat si apoi Mark a prealuat controlul si a trebuit sa il tranchilizam din nou.

- Pe bune? tranchilizante? da ce-s eu, vreun animal turbat? Lucas nu a zis nimic si am continuat.

- Lasa-ma sa ies de aici. Trebuie sa ma asigur ca Aidan e bine, nu ma fa sa iti ordon sa ma lasi afara.

- Eu le-am ordonat sa nu te lase afara. Am auzit dintr-o data vocea lui Aidan sin spatele lui Lucas. Cat era de adorabil. El era lumina ochilor mei. Parul ii cadea pe langa obraji, purta o pereche de cizme maro, o pereche de pantaloni de aceeasi culoare si un pulover alb tricotat ce ii cadea lejer peste pantaloni. Arata ca un inger si daca nu ar fi fost cearcanele care ii incojurau ochii as fi jurat ca era coborat din alta lume.