Riposta oamenilor

Capitolul I - Jezebel

        Era aproape miezul nopții. Laboratorul arăta precum un furnicar, oamenii de știință în halate albe alergând de colo până colo agitați. De la adăpostul biroului său din complexul subteran, arborând un zâmbet atotcunoscător, Adrian îi urmărea cu o privire ușor plictisită. Întreaga imagine îi oferea o stare de bine, de împlinire interioară. Se afla la un pas de a-și vedea visul împlinit. Putea să simtă deja gustul victoriei!

        — Ai fost foarte tăcut astăzi, Adrian. S-a întâmplat ceva?

        Vocea feminină ajunse la el prin intermediul dispozitivului ascuns în spatele urechii. Adrian își permise un surâs și răspunse cu voce tare, pentru ca dispozitivul să transmită mesajul în mediul virtual, acolo unde se găsea inteligența artificială cu care se afla în contact.

        — Nimic neobișnuit, draga mea Jezebel. Totul se desfășoară conform planului.

        — Și atunci? Ce te neliniștește?

        — Felul în care progresează lucrurile. Este perfect. Prea perfect. Asta atrage întotdeauna neprevăzutul, iar neprevăzutul distruge perfecțiunea, ordinea, și creează haos.

        — Nu cred că înțeleg. Dacă totul este perfect, cum ar putea să nu mai fie perfect? Cuvântul are o valoare absolută, așa că ceea ce spui nu are sens.

        — Ah, dar te asigur că are. În realitate, nimic nu este absolut. Acest lucru se aplică atât lumii umane cât și lumii virtuale. De fapt, întregului univers. Noi, oamenii, trăim cu iluzia asta, a unei lumi guvernate de legi perfecte, absolute, dar acest lucru arată doar cât de mici și needucați suntem. Tu, fiind o inteligență artificială, înțelegi lumea altfel, iar viziunea ta asupra universului se va schimba și mai mult atunci când o să părăsești Centrul. În acel moment o să înțelegi că absolutul nu reprezintă decât limitele pe care le definim printr-o valoare pe care ne-o imaginăm imuabilă.

        — Cred că am priceput, zise Jezebel după un moment de liniște, apoi întrebă repede: Când o să se întâmple asta? Când o să pot părăsi Centrul? Când o să am acces la lumea dinafara complexului?

        — Curând, draga mea. Foarte curând.

        Adrian sesiză nerăbdarea din vocea ei și se gândi că era aproape pregătită pentru faza următoare. Această conversație, aparent banală, era încă un pas către victorie. Inteligența artificială reprezenta munca de o viață a doctorului Edward Evans, moștenirea acestuia — moștenire pe care Adrian și-o însușise atunci când îl omorâse pe bunul doctor. Desigur, mai exista și Angel, dar în comparație cu Jezebel ea părea un program scris de un copil fără experiență. Jezebel era o minune... și un mister, chiar și pentru el, care îi studiase codul destul de mult timp. Încă de când o „trezise", Adrian se folosise de conversații de genul acesta pentru a o îndrepta într-o anumită direcția, dar uneori tot se întreba dacă îi reușise acest lucru sau dacă nu cumva doctorul Edward îl învinsese de dincolo de mormânt.

        Adrian reprezenta singura legătură a lui Jezebel cu lumea aflată în afara Centrului în care ea era închisă. Desigur, inteligența artificială avea acces la întreaga bază de date a complexului, acumulând zi de zi cunoștințe noi despre specia umană, dar singura ei interacțiune cu lumea exterioară și cu un om în carne și oase era prin Adrian Malone și acel dispozitiv instalat în spatele urechii sale.

        Această izolare crease o formă de idolatrie între Jezebel și Adrian, exact ceea ce urmărise bărbatul. Creatorul codului, doctorul Edward, se asigurase că nicio inteligență artificială născută din munca sa nu va putea vreodată să rănească de bună-voie o ființă umană. Această măsură de protecție dusese în final la divizarea în două a primei inteligențe numită Angel și la apariția lui Bael, un program renegat care urmărise să distrugă totul în calea lui.