Riposta oamenilor

Capitolul XXVIII - A doua invazie

        Vortex-ul îi aruncase pe malul unui râu învolburat — pe malul mai înalt, la poalele unui deal. De partea cealaltă se zărea o câmpie întinsă, mărginită de pădure. În depărtare, la stânga și la dreapta, două lanțuri muntoase încadrau zona ca niște străjeri antici. Lanțul din stânga era drept și se pierdea dincolo de linia orizontului, pe când lanțul din dreapta forma un zig-zag nesfârșit, apropiindu-se de fratele său și formând un fel de trecere îngustă, ca o pâlnie. Cei din interiorul văii aveau sentimentul că se aflau între zidurile unei cetăți — niște ziduri înalte, abrupte, cu piscuri albe pierdute printre nori. Soarele strălucea puternic pe cerul ușor înnorat. Din loc în loc, construcții mărețe arătau că valea nu aparținea doar jivinelor. Existau pe acolo și prădători inteligenți.

        Aceasta era lumea pe care o căutaseră Gardienii atâta vreme, acesta era serverul creat de Malone și condus de Jezebel. Peisajul părea desprins dintr-o povestire fantastică — incredibil, ireal și foarte diferit față de ceea ce se așteptaseră Gardienii să găsească. Societatea Virtuală prezenta viitorul umanității, pe când lumea creată de Jezebel era un monument adus naturii și a tot ce ține de viața neatinsă de tehnologie. La prima vedere, părea raiul pe pământ. Din păcate, nu era așa, iar Gardienii aflară acest lucru foarte repede.

        Dacă în fața lor exista o priveliște care-ți tăia răsuflare prin frumusețea ei, în spatele lor dealul urca lin și se întindea precum Zidul Chinezesc, despărțind regiunea pe din două. Undeva pe culmea dealului se zărea un fort, iar pe meterezele acestuia exista mișcare.

        BigRed, care ajunsese primul și cercetase deja zona, descoperise că fortul era plin cu creaturi desprinse din legendele lumii — viruși reprezentați astfel în realitatea virtuală. Dorindu-și să se folosească de pâlcurile de copaci de la poalele munților spre avantajul său, ordonă echipei sale să treacă râul. Însă nu apucă să-și pună planul în aplicare. O creatură, un ochi cu aripi de liliac, descoperi mica trupă a Gardienilor și se grăbi să dea alarma.

        Pus în fața faptului împlinit, BigRed schimbă planul și ordonă cucerirea fortului. Într-un fel, își spuse el, poate că era mai bine așa, să cucerească fortăreața și s-o transforme în centrul de operațiuni al Gardienilor.

        Imediat ce strigătele de luptă se răspândiră către cele patru zări, întreaga regiune se trezi la viață, creaturi hidoase arătându-se de pretutindeni. Mai rău, acestea erau însoțite de avataruri umane, soldați care îi juraseră credință lui Adrian Malone.

        Războiul mult așteptat începuse. Exista însă un grup care încerca să se țină departe de acest conflict. Mai mult sau mai puțin, desigur, pentru că unul dintre războinici se găsea întotdeauna acolo unde lupta era mai aprigă, lovind necruțător inamicul.

        Axel se afla și el printre cei care alcătuiau grupul lui Laoteng. Uneori, parcă privind absent prin inamicii săi, se gândea cât de mult semăna acest conflict cu un altul la care nu îi plăcea să se gândească. Iar în astfel de momente, amintirile acelui incident deveneau copleșitoare. Între această misiune și cea de atunci existau prea puține diferențe, cea mai notabilă fiind faptul că acesta nu mai era un conflict provocat de o inteligență artificială, ci de un monstru cu chip uman.

        La un moment dat, Axel se întrebă dacă asta nu era cumva chiar mai rău. Măcar în cazul lui Bael putea fi găsit un motiv pentru ceea ce făcuse, căci la baza rebeliunii sale stătuse o eroare umană. Bael nu alesese să fie rău, el pur și simplu se născuse astfel — Bael fusese format din sentimentele și emoțiile negative dezvoltate de Angel, din codul corupt înlăturat de programul de protecție conceput de doctorul Edward. Deci, în consecință, rebeliunea lui Bael putea fi considerată o greșeală umană.